Acum ceva timp am participat la un dance battle la Cluj și încă mă gândesc la ce am văzut și simțit: mișcările libere ale dansatorilor, tensiunea pe care o creau între ei și emoțiile pe care ni le transmiteau nouă, celor din public. Dansez ori de câte ori apuc, prin casă, la petreceri, la concerte,Continue reading „Vreau să simt în dans ceea ce văd la ei și nu înțeleg încă.”
Intrasem în presă în studenție, la o redacție locală, și-mi plăcea să caut artiști să scriu despre ei. Reportajele nu erau cele mai strălucite, dar toate părțile erau fericite, eu, intervievații (sper), șeful, că aduceau un plus de culoare. Într-una dintre căutările astea, descoperisem Șaraimanic. Văzusem că fondatoarea proiectului, Larisa Perde, a absolvit aceeași facultateContinue reading „MÂINILE SUS LARISA PERDE ȘTIU CINE EȘTI DOAMNE AJUTĂ”
“Clipe care vin, ritmuri care bat, cuvinte care la următorul vers nu sunt niciodată la fel ca la prima notă muzicală.” Acesta este un gând care mi-a trecut prin minte atunci când m-am întrebat de ce merg des să dansez și să ascult muzică în clubul meu preferat — eu și prietenii mei. Așa căContinue reading „De ce mă întorc mereu în același club.”
Nu mai e o temă nouă faptul că artiștii nu sunt sfinți. Dar doare când unul dintre cei pe care îi asculți scoate pe gură ceva rasist, homofob, misogin, xenofob și lista continuă sau când ies la iveală acțiuni complet inacceptabile. Se simte ca o despărțire: ai trăit cu muzica lui, și acum, brusc, totulContinue reading „Separăm muzica de artist? De când ascultăm muzica cu moralitate”
În spatele fiecărui festival de film stau nu doar filmele, ci și viziunile celor care le aleg. fARAD, dedicat documentarului, anul acesta, timp de 5 zile a reprezentat un spațiu de reflecție despre formă, conținut și sens. Doi dintre oamenii care dau contur identității sale artistice: Mihai Chirilov, consultant artistic, și Dimitris Kerkínos, curator alContinue reading „Obiectivitate prin subiectivitate: un dialog cu Mihai Chirilov și Dimitris Kerkínos”
Anul acesta, Festivalul de Film fARAD a fost despre ceva transparent. De ce transparent? Pentru că e ceva fin, atât de ușor de neremarcat, atat de ușor de țesut în mințile oamenilor și care se prinde strâns – propaganda. Față de propaganda ca instrument sistemic, propaganda ca temă de festival a deschis multe conversații curajoaseContinue reading „Festivalul fARAD 2025 anti-propagandă: filme, tineri și dialog la Arad”
Tema din acest an a festivalului fARAD: Propaganda, le-a dat regizorilor tineri din competiția de scurtmetraj libertatea să o ia în toate direcțiile posibile. Unii și-au scotocit prin arhivele personale, alții au experimentat vizual, iar câțiva au mers direct spre emoții grele sau observații despre lumea din jur. Fiecare a găsit alt mod de aContinue reading „De la graffiti la capybara: ce spun tinerii regizori despre filmele lor?”
„i, Robot” se inspiră din filmul cu același nume și explorează teme legate de ce înseamnă să fii uman într-o lume care se schimbă continuu. Fotografiile sunt o meditație asupra timpului și memoriei, o căutare constantă a unui viitor care rămâne necunoscut și imprevizibil.
Pentru unii, muzica e divertisment. Pentru Dréa Yang, muzica este ritual, catharsis și oglindă. „Dréa este de la Andreea, iar Yang vine de la Yin-Yang, simbolizând echilibrul dintre cele două aspecte ale ființei mele. Consider că partea Yin este reprezentată de Dréa, iar Yang reflectă partea mea masculină, pe care încerc să o integrez înContinue reading „Dréa Yang: sunetul ca stare de spirit”
Mr. Nobody Against Putin, documentarul regizat de Pasha Talankin și David Borenstein, a fost parte din prima proiecție pentru liceeni, organizată de Festivalul de Film Documentar fARAD. Asta a însemnat o ocazie specială pentru că a oferit „early access” și a dat tinerilor ocazia să „stea cu filmul”, altfel. Mai îndeaproape, mai personal (și dureros).Continue reading „mân(dr)ie „
Cel mai romantic lucru din ultima perioadă a fost când mi-am înlocuit florile de adio, primite de la job, cu florile de la fostul iubit. Un buchet roz, cu un singur trandafir oranj, pe care l-am luat la schimb din buchetul colegei, care a plecat și ea, dar la biroul din Bruxelles. Pe mine m-auContinue reading „Sunt liberă”
E ceva crud în felul în care filmul te face să empatizezi. Îi vezi pe tinerii români dansând pe străzi, salutând, îmbrățișând oameni din alte țări, crezând sincer în ideea de fraternitate. Și, în același timp, știi ce urmează: decembrie, frigul, gloanțele, strigătele din Piața Universității. Și uite cum o generație a fost învățată săContinue reading „Sclipici de stat”
Zilele trecute am început o nouă carte și am reușit să o termin destul de repede, fiind destul de scurtă și cursivă. Ușor neînțeleasă și confuză în primele rânduri, cartea ,,Pivnițele Vaticanului” de André Gide este o satiră centrată în jurul unei imense fraude, care își convinge victimele că Papa a fost reținut în pușcărieContinue reading „În pivnițele ipocriziei”
Pentru un număr mare de tineri, cinematografia a început la The Dark Knight (2008), Scott Pilgrim vs. the World (2010) sau Inglorious Basterds (2009). Adică pe finalul anilor 2000. E firesc. Bunicii tăi au început cu Neamul Șoimăreștilor (1965), părinții tăi cu filme cu Bruce Lee pe casete VHS dublate caraghios de Irina Margareta Nistor,Continue reading „A fost odată…Robert Redford”
Cum au trecut anii de școală? Nu știu — mult prea rapid, dar uneori mai greu; frumos, dar și presărați uneori cu gânduri gri; acompaniați de joacă, dans și cântec, dar și încercați de ploi, frustrări și plânset. Dorul se ascunde în timpul anului și iese la început de septembrie dintr-un album de poze vechi,Continue reading „Timp, încotro mergi?”
Mi-am pierdut patru ani fiind anorexică cu subtip bulimic (ăla scârbos). Pus în perspectivă, asta e aproape un sfert din totalul experienței mele de viață. Ce mă mănâncă? Interesul sporit acordat în ultimii ani în Pop Culture idealului fizic malnutrit, reminiscent standardelor absurde la care celebritățile (și deci femeile în general) erau ținute la începutulContinue reading „Faza cu anorexia: între control, rușine și cultură pop”
Recent am dat peste o carte care m-a pus pe gânduri la început, judecând după titlul direct și simplu: ,,Un motan pe nume Bob”, dar 2-3 zile mai târziu am văzut-o din nou într-un anticariat și am decis că e un semn să o cumpăr. Spre surprinderea mea, am devenit mult mai atașată de povesteContinue reading „,,Găsește-ți o slujbă adevărată!””
Sursă foto: Arhivă personală – Eli Bădică. Eli Bădică are experiență de jurnalist cultural, organizator de evenimente și de redactor colaborator la multiple publicații precum Suplimentul de lectură, Bookaholic sau Arte și Meserii. Activează în prezent ca editoare pentru imprintul n’autor din cadrul Editurii Nemira, pe care îl și coordonează. Are studii de licență înContinue reading „Interviu cu Eli Bădică, coordonatoarea n’autor: „Mă îndrăgostesc de fiecare carte pe care o public.””