Două adevăruri și o minciună:
- Am mers la Teatrelli să văd Supernormali și un om m-a felicitat crezând că eu am scris textul spectacolului;
- M-am apucat de învățat pentru examenul de mâine (hint: ba nu);
- Teatrelli (și alte instituții de stat) atârnă de un fir de ață și o speranță ca să nu fie desființate.
Cortina sus pentru Teatrelli
Sigur că preferam ca ultima să fie minciuna. Nu este, din păcate.
Sâmbătă seara, pe 30 mai, m-am prințesit, m-am încălțat cu balerinii comozi și am plecat cu aproximativ 10 minute mai târziu decât trebuia. Grăbește pasul, fată, n-ai timp să te reconectezi cu natura! Sar scările de la metroul prins la fix (norocul întârziatului – fenomen rar) și ajung chiar cu câteva minute înainte să înceapă. Îmi prezint biletul și rămân în hol alături de ceilalți doritori de teatru. Trec 5 minute, mai trec 5, iar același om din adevărul cu numărul 1 întreabă pentru a doua oară deja cât mai avem de așteptat.
În sfârșit, am fost poftiți în sală, dar nu înainte ca Andreea Iacomiță să spună câteva cuvinte care m-au lovit rău. Pe site-ul lor a existat o numărătoare inversă care își avea finalul pe 15 iunie – ,,data în care aflăm dacă Teatrelli va mai continua să existe’’. Și asta ne-a spus și Andreea pe un ton la fel de trist precum e și vestea. Nu se știe ce se va întâmpla. Directori, regizori, actori, staff și n persoane nu au un răspuns. Ce se întâmplă cu munca atâtor oameni? Face poc, dispare într-un nor de fum?
Cei din domeniu știu deja, la fel și admiratorii sau persoanele care pur și simplu vor să fie la curent cu ce decizii grozave mai ia CGMB. Totul a început acum câteva luni, când s-a anunțat că o nouă instituție publică, ,,Arte și Evenimente Urbane București’’, e gata să ia viață vara aceasta. Te bucuri când afli, că doar e minunat să vezi că se poate și la noi. Te bucuri… până descoperi că șapte – ȘAPTE – instituții culturale de stat trebuie să dispară, asta pentru a fi comasate într-una singură, frumușica de mai sus. Nu mai sună plăcut acum.
Teatrelli, dacă nu știați, este o ramură a CREART (Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București). De la Mara Oprea, superba regizoare a spectacolului Supernormali, am aflat că toate instituțiile alese s-au comasat, însă criteriile acestei selecții rămân necunoscute. Mi-a mai spus și că primarul a anunțat public faptul că Teatrelli va continua. Totuși, domnul primar nu a făcut clară și formula în care se va întâmpla acest lucru. Avem doar joburi desființate, proiecte afectate și un haos total care rămâne în urma celei mai neinspirate decizii (sau cel mai neinspirat mod de a pune în aplicare).
Și nu doar ei.
Cum am spus, CREART nu e singurul pe cale de dispariție. Își împarte soarta cu alte 6 instituții culturale / educaționale din București.
Ideea că dispar tocmai centre ale acestor domenii ne lasă clar cu buza umflată. Totuși, realist vorbind, o schimbare în lumea culturii bucureștene era ceva demn de regăsit pe to-do list (ar fi fost și mai bine dacă era ce trebuie de la cap la coadă, sigur). Depinde de gândirea și preferințele fiecăruia. Gânduri diferite se băteau la mine-n cap. Zic asta pentru că, din lipsă de informație, am putea spune că unele dintre aceste centre trăiau, oarecum, într-un anonimat călduț. Dar nicunul nu pare că și-ar fi dus veacul făcând gaură în bugetul statului. Să fim serioși, România nu are problemele pe care le are din cauza unor instituții cum sunt cele vizate.
Joaca de-a Monopoly
Am stat de vorbă cu Liviu Romanescu, directorul artistic de la Teatrelli, care a confirmat multe dintre lucrurile pe care le gândeam eu și pe care cred că mulți le au în minte. În același timp, discuția cu el m-a făcut să privesc altfel situația celor implicate, pe care recunosc că anterior le consideram mai degrabă ,,instituții-fantomă’’. Fiecare instituție are importanța ei în lumea culturii și fiecare aduce ceva la masă. Problema e că, în viziunea strategilor de la primărie, masa asta e mai mult una de Monopoly, iar instituțiile noastre ocupă fix căsuțele alea scumpe de pe tablă.
Cum am zis, îmi vine greu să cred că toată această comasare are la bază intenții bune. Planul a apărut, de fapt, încă de când Gabriela Firea era în peisaj, dar nu a fost ceva de amploare atunci, fiind vorba doar despre două instituții. Actualul primar a ajuns la 7. M-am întrebat de ce fix aceste locuri. La sorți nu au fost trase, totuși. Și, dacă facem un pas în spate, vedem că ele toate au și altceva în comun, dincolo de faptul că sunt cultură-related. Din discuția cu Liviu am înțeles că miza e ceva mai serioasă decât o simplă reorganizare. Let us look at it this way: fiecare loc de pe listă e amplasat atât de central și de strategic, încât n-ai cum să nu te întrebi dacă se vrea eficientizarea culturii sau, de fapt, „eficientizarea” unor spații aflate chiar în inima Bucureștiului. Că doar e păcat să irosești metri pătrați de lux pe experimente teatrale și cursuri pentru copii, când poți să-i pui la păstrare pentru „proiecte mai mari”…
Meniul zilei: o ciorbă totală
Haideți să vedem, pe scurt, care e treaba cu toate. De unele poate că ați auzit, de celelalte poate că nu. Nu înseamnă neapărat că ele nu au existat sau că nu au încercat să se afirme.
- CREART (și implicit Teatrelli)
Dureroasă pierdere pentru cultura indie. Teatrelli funcționează de ani de zile ca un adevărat laborator alternativ, chiar dacă nu e cel mai faimos. Producții fresh, regizori tineri, piese cu miză (preferatele mele) și o atmosferă intimă pe care nu o găsești la teatrele mari de stat, un loc cu oameni faini care adoră să experimenteze.
- ARCUB
Aici ne-au dat de ne-au julit. Sau poate că nu. Brandul istoric al proiectelor culturale din capitală și motorul din spatele fenomenului „Străzi Deschise” dispare și el. S-ar zice că a devenit una cu birocrația. Chiar și așa, ARCUB avea structura necesară pentru a conecta Bucureștiul la rețele europene. Am putea spune că ne plasează în rând cu lumea.
- Centrul Cultural „Lumina”
Să fiu sinceră, de acesta n-am auzit înainte. Voi? Sigur că nu este lipsit de importanță doar pentru că eu nu știam de el, însă prezența lui publică este redusă. Teoretic, este un spațiu dedicat artelor spectacolului. Nu am văzut ceva cu impact de la ei, dar nu cred că rămâne loc de aruncat cu noroi, asta dacă știm măcar un pic despre ce se întâmplă în spatele cortinei. Sunt prea puțini angajați și suplimentarea lor a fost cerută degeaba.
- Centrul Cultural „Expo Arte”
Acesta se remarcă prin expoziții în spațiul public. Inițiativele au fost bune, însă am înțeles că au fost criticați dur pentru bugetele uriașe alocate evenimentelor.
- Școala de Artă București
Ceva important pentru cultura comunitară, pentru noi. Instituția oferea cursuri interesante (actorie, canto, instrument etc.) la prețuri destul de accesibile. Beneficiarii erau, desigur, oameni simpli, mulți copii. De ce, de ce, de ce?
- PROEDUS & Centrul pentru Tineret
Și acestea din urmă își găsesc locul în domeniul locurilor vânate pentru comasare, dar, totuși… Nu e bizar, din orice punct de vedere, că le-au pus în aceeași oală cu ARCUB și Teatrelli? Ca foaia de dafin din ciorbă. Oricum, și de aici se pierd cursuri utile pentru comunitate.
Dincolo de glumele culinare, situația e destul de gravă. Se pare că să pui la un loc taberele școlare, festivalurile de stradă, cursurile de pictură și teatrul experimental a devenit noua mare strategie de evoluție pentru ce se întâmplă în oraș. Așa economie să tot facem, poate ne vizitează Trump.
Nu decizia în sine e una rea, ci modul în care s-au gândit să abordeze situația. Au tăiat buget și au economisit, așa că pe hârtie totul e per-fect. Complicăciunea pe care au lăsat-o atâtor oameni nu mai e treaba CGMB. Fiecare se menajează cum știe mai bine și o să o scoată ei la capăt cumva, nu?
Multe dintre posturile desființate nu erau de umplutură (pe ideea ,,doamna care apasă butoane în lift’’). Într-un domeniu care implică conexiune constantă ca să poată funcționa armonios, ai noștri s-au gândit să taie aripile unor proiecte care puteau să ajungă departe. Calea de mijloc pare desprinsă dintr-un film prost. Spațiile nu pot continua, să spunem, fără echipa LOR tehnică (cărora li se termină contractele curând). Asta înseamnă că…? Vin alți tehnicieni (care se ocupă de toate cele 7, acum una)? Dar dacă un spectacol întâmpină o problemă neprevăzută care necesită asistență? Noii oameni nu ar fi angajații direcți, ca până acum, ai instituției singure. Se presupune că lucrează în altă parte și, astfel, ar trebui stabilit un program pentru ca ei să fie prezenți atunci când are loc un spectacol. Dar plata lor? E doar per spectacol?
O alegere zăpăcită, o încurcă-lume care avea toate șansele să fie ce trebuie dacă era gândită cu intențiile corecte. Well done, Romania!
