Copiii reprezintă pentru mine un subiect recurent în perioada aia a lunii, când hormonii se răzvrătesc împotriva propriei mele existențe. De fiecare dată, mintea mea ajunge să se poticnească într-o gaură de vierme plină de retorici nesfârșite. Astfel, s-a născut acest articol, din gândul că alte fete au parte de aceste nesiguranțe și din nevoia de a avea clar pe hârtie notate anumite gânduri și temeri. Așa că pregătiți-vă emoțional pentru o listă de anxietăți care nu-mi dau pace.

1 Când știi că ești pregătit pentru meseria de părinte?

Pe bune acum. Este un fel de magie antică care se aprinde în tine atunci când știi că vrei să fii părinte? Și ok, una este să vrei să fii părinte, și alta este să știi că ești capabil emoțional și financiar să crești un copil. Cum faci să nu-i transferi traume transgeneraționale copilului tău? Cum reușești să te adaptezi unei lumi aflate în continuă schimbare, în care constant apar platforme și aplicații noi? Adică, părinții noștri stau pe Facebook, Instagram deja pierde tracțiune în detrimentul TikTok-ului, ce o să fie peste 10-20 de ani? Mereu îmi repet că dacă va fi vreodată să am copii, o să am nevoie de muuulte ședințe de terapie, fiind conștientă că mi-au fost transmise de către părinții mei anumite probleme emoționale, inevitabilele traume generaționale, în special în ceea ce privește tulburările de alimentație.

2 Tatăl

Ca să o spun frumos, îmi doresc ca ai mei copii să aibă parte de o figură paternă mai implicată în viața lor decât am avut eu. Sunt conștientă că problemele de sănătate l-au determinat pe tatăl meu să devină un om interiorizat și ursuz, dar asta nu anulează faptul că, de-a lungul vieții, m-am simțit de parcă am trăit cu un străin, cu cineva care nu este dispus să mă asculte, să-mi vorbească ceva mai profund decât clasicele „ca faci?” și „ce ai mâncat?”. Cum poți fi sigură că ai făcut decizia corectă în alegerea partenerului alături de care vrei să-ți construiești o familie? Persistă constant în mine această teamă că, din cauza fricii de singurătate voi face o alegere pripită, orbită fiind de o dragoste iluzorie. Îmi doresc de la un posibil partener maturitatea emoțională necesară pentru a înțelege că a fi părinte nu înseamnă doar ca odraslele tale să se culce cu burta plină și să aibă haine și jucării, ci și un suport emoțional, o persoană căreia să i se poată confesa și care să-l ghideze în acest joc dificil numit viață.

3 Realizări și timp pe minus

Ca s-o zic pe șleau, îmi doresc să fac multe și, al naibii, toate costă. Fac două facultăți simultan doar pentru că ambele domenii mă pasionează și dacă era legal, probabil mai făceam cel puțin una în paralel. Vreau să explorez cât mai multe țări cu putință și chiar să locuiesc în unele pentru o bună bucată de timp, să fac voluntariat, să mă implic în cât mai multe proiecte civice, iar asta nu se prea pupă cu ceasul biologic și nevoia de stabilitate a unui copil. Un copil în viața ta îți impune inevitabil anumite limitări, asta dacă îți dorești să aibă prietenii de lungă durată și o conexiune profundă cu familia ta.

4 Educația

În situația în care ar fi să rămân în România și să cresc un copil, sistemul de educație ar reprezenta o mare bilă neagră. Și când zic mare, vreau să spun gabarit depășit. În calitate de proaspăt ieșită de pe băncile liceului, pot spune că sunt profund dezamăgită de acest sistem. Nu există ore remediale atunci când notele elevului sunt scăzute, materia nu este conformă cu realitatea înconjurătoare, mulți profesori sunt prezenți doar cu trupul în sala de clasă, iar sancțiunile asupra elevilor reprezintă adesea doar o formalitate. Iar acesta este doar vârful icebergului. Gândirea critică lipsește cu desăvârșire, inteligența emoțională este egală cu mulțimea vidă, iar subfinanțarea se vede atât în dotări, cât și în metodele de predare. În același timp, sistemul privat de educație este împotriva valorilor mele, împotriva ideii că educația trebuie să fie accesibilă pentru fiecare dintre noi.

5 In this economy?

În caz că nu v-ați mai uitat recent la piața chiriilor, țin să vă anunț că lucrurile stau nasol. Cam cât de nasol? Cam jumătate din salariu de nasol. Și la asta nu adăugăm apă, gaze și electricitate. Având în vedere situația economică actuală a României, în care ne aflăm la un pas de recesiune și inflația este nesimțit de mare, clar nu este ușor să-ți întreții propria persoană cu un salariu mediu, dar o familie. Școala de stat, chiar dacă sanchi e gratuită, costă enorm de mult, întrucât sunt necesare rechizite noi, „atenții” către educatoare și profesori și meditații cu prețuri exorbitante. Un copil, chiar dacă poate fi minunat procesul de a-l crește, reprezintă o responsabilitate enormă și din punct de vedere financiar.

6 Naștere + Sarcină

O sarcină nu este ușor de dus și implică inevitabil o serie de schimbări asupra corpului. Fiecare trimestru vine cu provocările sale și presupune un anumit stil de viață. Și aș fi ipocrită să spun că nu am o teamă în ceea ce privește schimbarea corpului, cum s-ar transforma după naștere. Iar momentul nașterii, după cum probabil toată lumea știe, este al naibii de dureros și presupune un efort supraomenesc, ore întregi de travaliu. Este în același timp un fenomen magic, aducerea la viață a unei ființe noi, însă presupune și multe riscuri ce trebuiesc luate în calcul. Depresia postnatală este un alt factor ce poate influența viața mamei, dacă aceasta nu are parte de sprijin și înțelegere.

Aducerea pe lume a unui copil este cu siguranță un fenomen ce schimbă complet viața unui cuplu, însă reprezintă și o responsabilitate enormă. Îmi place acel proverb african care spune că „Este nevoie de un sat pentru a crește un copil” și tind să îi dau dreptate. Cred că pentru o dezvoltare armonioasă este necesară atât infrastructura din partea statului, cât și sprijinul din partea familiei și al prietenilor. Nu știu cum îți dai seama că ești pregătit să ai un copil și că ești capabil emoțional și financiar să îl crești, așa că aștept viziunea voastră în comentarii. Admir faptul că generația noastră încearcă să rupă preconcepția că e musai să avem copii, că este o parte vitală a existenței. Simt că în bula mea este promovată ideea că traumele pot fi foarte ușor transmise pe cale generațională și că un copil reprezintă o ființă umană ce are nevoie de înțelegere pe parcursul fiecărei etape de dezvoltare.