Isabella Ivanof

Boyfriend on Demand:  o farfurie de clișeu,  pe pat de clișeu,  cu garnitură de clișeu
Film
Boyfriend on Demand: o farfurie de clișeu, pe pat de clișeu, cu garnitură de clișeu
Cred că e mai bine de un an de când m-am uitat la ultima mea K-dramă. Acum două seri mi-am zis: am nevoie să-mi las creierul pe mod avion puțin, să mă uit la ceva ce nu cere prea mult efort mental. Și așa am căutat vreo cinci minute pe IMDb și am ajuns laContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Game of Thrones is back, baby!
Film
Game of Thrones is back, baby!
Am mințit. A Knight of the Seven Kingdoms este, cel puțin cum se anunță după primul sezon, chiar mai bun decât Game of Thrones. Da, am zis-o, onorată instanță, și nu am de gând să-mi retrag vorbele! În calitate de om care s-a uitat de două ori la întreg Game of Thrones (cu tot cuContinue reading
Text de Isabella Ivanof
The Artful Dodger sezonul 2:  cireașa de pe tort sau ciorbă reîncălzită?
Film
The Artful Dodger sezonul 2: cireașa de pe tort sau ciorbă reîncălzită?
În primul rând, dacă nu te-ai uitat la primul sezon, oprește-te din scrollat, dă like și share la postare, apoi întoarce-te pentru a vedea dacă merită să îl privești și pe al doilea. Mi-a plăcut primul sezon atât de tare, că am început să număr zilele până când cel de-al doilea va apărea. Tocmai ceContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Merită să citești Sally Rooney?
Carti
Merită să citești Sally Rooney?
În primul rând, cine e Sally Rooney? Ea este o autoare irlandeză născută în 1991, deci o milenială. Mama ei a condus un centru cultural, precum unul dintre personajele din cartea despre care vom vorbi imediat, și anume Intermezzo. În 2009, aceasta a început să studieze limba engleză la Trinity College, în Dublin (acolo undeContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Marty Supreme este janghina supremă
Film
Marty Supreme este janghina supremă
Dacă n-ai trăit sub vreo piatră în ultimele trei luni, e puțin probabil să nu fi văzut măcar o reclamă la filmul ăsta. Feed-ul meu de Instagram era la un moment dat plin doar de asta și de pinguinul nihilist. De la celebrități purtând hanorace cu Marty Supreme și până la sfera din Las VegasContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Heated Rivalry este despre normalitate (și mult sex)
Film
Heated Rivalry este despre normalitate (și mult sex)
Am să încep prin a spune că serialul ăsta este perfect pentru a-ți testa partenerul. Nu cred că e vreo persoană homofobă pe lumea asta în stare să treacă de primele două episoade. Bine, acum n-am să vin să spun că povestea este extraordinară, ceva nemaivăzut, ci cred că este mai degrabă genul de povesteContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Bad Bunny la Super Bowl: un manifest răsunător
Muzică
Bad Bunny la Super Bowl: un manifest răsunător
Copilul adormit pe scaune. Nunta. Pedro Pascal ( ˶˘ ³˘)♡. Senorita Gaga. Căderea prin tavan. Toate elementele astea împreună cu mesajul transmis de cântărețul portorican reprezintă adevărata esență a americii: imigranții veniți în căutarea unei vieți mai bune, nevoiți să muncească din greu pentru a-și clădi un viitor. Super Bowl-ul de anul acesta s-a simțitContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Dacă aveai poftă de o shaorma cu de toate, Wicked e filmul de care ai nevoie
Film
Dacă aveai poftă de o shaorma cu de toate, Wicked e filmul de care ai nevoie
Vreau să încep prin a spune că până acum vreo două săptămâni nu am avut niciodată măcar intenția de a mă uita la cele două filme apărute în ultimul an din universul Wicked. Însă, totul s-a schimbat atunci când poporul focului a pornit războiului. (elite ball knowledge dacă știi de unde este referința 😉 Dar,Continue reading
Text de Isabella Ivanof
Ideea de a avea copii mă neliniștește teribil
AtitudineIlustrații
Ideea de a avea copii mă neliniștește teribil
Copiii reprezintă pentru mine un subiect recurent în perioada aia a lunii, când hormonii se răzvrătesc împotriva propriei mele existențe. De fiecare dată, mintea mea ajunge să se poticnească într-o gaură de vierme plină de retorici nesfârșite. Astfel, s-a născut acest articol, din gândul că alte fete au parte de aceste nesiguranțe și din nevoiaContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Ilustrații de Gabriel Candrescu
Stai bine pe biceps, triceps și …? Uite un mușchi pe care nu-l poți antrena la sală: empatia
AtitudineIlustrații
Stai bine pe biceps, triceps și …? Uite un mușchi pe care nu-l poți antrena la sală: empatia
Ți se întâmplă să ai o senzație de gol bruscă în suflet în timpul unei conversații? De parcă tot ce ți-ai dori în acele secunde este să vorbești sincer și fără ocolișuri despre ceea ce simți și să descoperi ce se află în interiorul persoanei cu care vorbești? Eu mă lovesc din ce în ceContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Ilustrații de Gabriel Candrescu
 Pe cine vezi când te uiți în oglindă?
IlustrațiiJurnal
 Pe cine vezi când te uiți în oglindă?
Bună! Cine ești? Ai cinci ani și ești în parc. Tocmai ți-ai făcut un prieten nou răspunzând la o simplă întrebare cu propriul prenume. Nu stai să rumegi o astfel de întrebare. Pe bune acum, maximul de introspecție de care eram capabilă la vârsta aia era să-mi aduc aminte la ce desen animat m-am uitatContinue reading
Text de Isabella Ivanof
Ilustrații de Gabriel Candrescu
De ce nimeni nu vorbește despre filmul ăsta?
Film
De ce nimeni nu vorbește despre filmul ăsta?
Foto: Apple TV „The Gorge” este o shaorma cu de toate. Și da, nu este vreo capodoperă, însă mie una, cel puțin, mi s-a părut o combinație mișto între science-fiction, horror, acțiune și romance, având în rolurile principale și doi actori buni, respectiv Anya Taylor-Joy și Miles Teller.  Premiza filmului este următoarea: doi sniperi deContinue reading
Text de Isabella Ivanof