Dacă ai scrie pentru prima dată un roman, ai avea curajul să-ți faci personajul principal absolut insuportabil? Cam asta a făcut Caro Claire Burke cu noua ei apariție, Yesteryear, tradusă la noi în timp record sub numele de O soție din alte vremuri (apărută la Editura Litera, în colecția Folio). Și sincer, aplauze pentru traducereaContinue reading „Să fie Yesteryear cartea verii?”
Să prinzi bilet la avanpremiera noului film al lui Mungiu, Fjord, a fost un sport extrem. Dacă nu erai pe fază în prima oră de când s-au pus în vânzare peste tot în țară, rămâneai să te uiți lung la story-urile altora. Publicul român voia să vadă cum a luat omul ăsta iar Palme d’Or-ulContinue reading „E confortabil să vezi „Fjord” cu familia?”
Două adevăruri și o minciună: Am mers la Teatrelli să văd Supernormali și un om m-a felicitat crezând că eu am scris textul spectacolului; M-am apucat de învățat pentru examenul de mâine (hint: ba nu); Teatrelli (și alte instituții de stat) atârnă de un fir de ață și o speranță ca să nu fieContinue reading „Luna asta expiră cultura”
E iunie, deci e Pride Month, so happy pride! Dacă locuiești într-un oraș mare, probabil că vezi asta peste tot, de la steaguri, campanii, postări, la branduri care și-au schimbat logo-ul pentru ocazie. E vizibil, deci e real și important. Există totuși o experiență queer despre care se vorbește mult mai puțin, una care seContinue reading „„Pe plan romantic și de identitate, eu nu am existat”. Cum arată viața unei persoane queer departe de oraș”
Piața Unirii, Cluj-Napoca. Chiar dacă e seară, căldura se simte destul de puternic încât să ai impresia că e 12 amiaza – și tu te întrebi ce mai poți da jos de pe tine să te ventilezi puțin. Este duminică, iar Transilvania International Film Festival (TIFF), ajuns la finalul ediției din 2026, se pregătește săContinue reading „Rochii de mătase contra patriarhatului: Cum a predat o comedie din ’59 cea mai punk lecție de queerness la TIFF”
Dacă ai crescut în România anilor 2000, există șanse mari ca o parte din copilăria ta să fi fost interpretată de câteva zeci de oameni pe care nu i-ai văzut niciodată. Îi auzeai pe Cartoon Network, Jetix, Disney Channel sau Minimax. Erau vocile eroilor, ale răufăcătorilor, ale prințeselor și ale personajelor care îți ocupau după-amiezileContinue reading „Vocile copilăriei noastre n-au avut niciodată o facultate. Până acum.”
Muzica lui Aphex Twin pare deja în desfășurare atunci când o auzi pentru prima dată, ca un mecanism care funcționează independent. Un ritm apare, se fragmentează și dispare, apoi revine ușor modificat, ca și cum s-ar reconstrui din mers, fără un model stabil care să-l fixeze. Nu există un punct clar de intrare sau deContinue reading „Sunet, proces și memorie în muzica lui Aphex Twin”
Există un stereotip obositor despre tinerii de astăzi. Că suntem prea sensibili. Că ne ofensăm prea ușor. Că ne plângem prea mult. Că vrem să schimbăm lumea înainte să învățăm cum funcționează. „Dicționar pentru revoluții”, spectacolul regizat de Alin Uberti la TNRS, pare construit exact împotriva acestei idei. Totul începe într-o sală de curs. OContinue reading „Tot ce iubesc la generația asta într-un spectacol”
Te-ai întrebat vreodată de ce un sunet de sintetizator sau o voce distorsionată de pe o bandă magnetică uzată pot declanșa o nostalgie pentru ceva ce nu ai trăit niciodată? Nu pentru o amintire concretă, ci pentru una care pare să existe undeva, dar nu poate fi localizată. Acolo începe universul Boards of Canada, unContinue reading „Labirintul Boards of Canada”
Rosalia, Lux, 250. Lady Gaga, Harlequin, 159. Viță de Vie, Acustic, 139. Hozier, Unreal Unearth, 209. Tyler, the Creator, Chromakopia, 360. Lista e lungă, i-am putea îngroșa rândurile până poimâine. Numerele astea, or fi câte mii de albume s-au vândut? Cât cântărește albumul fizic în grame? Diametrul CD-ului? Deja sună ridicol. Din păcate (și spunContinue reading „Discul merge, portofelul plânge”
Am ajuns la ALEEA Studio dintr-o curiozitate pe care nu mi-o pot explica altfel decât prin faptul că, uneori, anumite lucruri și persoane pur și simplu își găsesc drumul spre tine. Văzusem o cămașă cu un guler dublu pe Instagram (genul de piesă care te face să te oprești din scroll și să te uițiContinue reading „Tu mergi pe ALEEA corectă?”
După un autobuz, un metrou, un troleibuz, niște mers pe jos și un scurt schimb de vorbe cu un paznic pentru a-mi primi brățara de acces, am ajuns, în sfârșit, în fața scenei. Care scenă? Cea din Control. De ce Control? Pentru că vinerea care tocmai a trecut mi-a oferit ocazia să revin la concerteContinue reading „Am găsit sensul vieții într-un moshpit de șapte oameni”
Înainte să fie stricat cuvântul AI Dacă întrebi pe cineva ce înseamnă AI în jocuri în 2024, îți va vorbi despre NPC-uri cu voce generată, texturi făcute cu Stable Diffusion și dialoguri produse de ChatGPT. Corect tehnic. Complet greșit ca poveste. Timp de douăzeci de ani, cel mai interesant AI aplicat de pe planetă nuContinue reading „Ce a făcut, de fapt, AI-ul în Jocuri”
„Avalanșa”, montat la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în regia Alice Kornitzer, este un spectacol care își construiește tensiunea mai mult din ideea fricii decât dintr-o articulare constantă a acesteia în plan scenic. Textul lui Tuncer Cücenoğlu propune o comunitate izolată, guvernată de teama unei avalanșe permanente, unde regulile devin treptat mecanisme de control social,Continue reading „Cel mai înfricoșător lucru din „Avalanșa” nu este avalanșa”
Când eram mici, parcul de joacă era tot universul. Toboganul din cartier, cel de beton turnat direct în pământ, lustruit de sute de pantaloni de trening, era Everestul tău personal. Leagănele cu lanțuri grele, groapa cu nisip unde era mereu o pisică leneșă, bara de care atârnai cu capul în jos până îți amorțeau picioarele,Continue reading „Mai știi cum era să stai în părculețul din fața blocului toată ziua? Hai să-ți amintesc eu”
Un bărbat intră la teatru într-o seară de vară. Poartă pantaloni scurți și șlapi. Se așază în sală și urmărește spectacolul. Nu vorbește, nu își verifică telefonul, nu îi deranjează pe cei din jur. Cu toate acestea, devine subiectul unei dezbateri aprinse după ce un alt spectator îl fotografiază și publică imaginea în mediul online,Continue reading „Când au devenit șlapii o dezbatere culturală?”
Cinematografia a funcționat, în cea mai mare parte a existenței sale, ca un cerc exclusivist al bărbaților, în care obiectivul camerei s-a comportat adesea ca un adolescent hipnotizat de proprii hormoni. De la planurile detaliu care fragmentează corpul feminin, până la scenariul care transformă actrița într-un simplu element de decor, ecranul a fost oglinda uneiContinue reading „Există „female gaze” într-o lume construită de bărbați?”
Am avut de atâtea ori conversația despre plăcerea de a citi, încât deja am răspunsul pregătit automat: „citesc ca să mă relaxez”. După care, evident, aleg o carte precum Refugiul meu, furtuna mea de Arundhati Roy, care mă răscolește complet, mă face să îmi pun o mie de întrebări și îmi dă de toate, numaiContinue reading „The hooker with a Booker”