La Stone Island trebuie să înțelegi cum s-a instaurat, aproape insesizabil, teocrația unui brand care nu mai poate fi redus nici la imaginea unei simple vexații trecute, nici la clișeul de „brand de peluză”. Pentru că originea lui nu stă în hype, în resale sau în badge-ul purtat obsesiv pe mânecă drept semn, maculat constant,Continue reading „Stone Island: între huligani, podium și nostalgie industrială”
Acum că au venit zilele lungi, care par că nu se mai termină, cu căldura lor toridă și seri în care briza aduce o ușoară răcoare, nopțile devin, aproape inevitabil, momentul perfect pentru un film, fie că alegi să te pierzi în el singur, fie că împarți ecranul cu prietenii. Anotimpul ăsta are un magnetismContinue reading „La ce filme să te uiți vara asta”
Cu siguranță urmează ca vara asta să mergi la plajă să prinzi acel bronz perfect. Și, crede-mă, știu cât de greu e să îți faci bagajul în 10 minute, dar să stai 30 de minute să îți alegi o carte perfectă de plajă, iar, până la urmă, să pleci cu două, urmând să vezi acoloContinue reading „Soare,bronz și Vara în care mama a avut ochii verzi”
Vorbeam cu o cunoștință despre mental health, șocant, știu, foarte underground să vorbești despre emoții în 2026, când mi-a aruncat replica asta cu un aer de om care tocmai a rezolvat psihologia umană în două secunde. Și, sincer, nici măcar nu m-am enervat. Am râs puțin și i-am spus: „Nu e dramă, e doar experiențaContinue reading „„Voi artiștii, oricum, faceți o dramă din orice.””
În ultimele zile mi-a fost pus în față David Balogh, un nume care, venit din aria de jazz românesc cu care am tangențe minime, cu tot respectul, nu mi-a zis absolut nimic. Dar cum face întâmplarea, am avut norocul să ascult câteva dintre piesele de pe proiectul „Rădăcini Suspendate” care, by the way, când scriuContinue reading „Un proiect cu rădăcini adânci și întrebări suspendate”
Muzică de 2l3y Ascult asta dinainte să fie mainstream. Ok, sună pretențios, dar totuși se simte într-un fel să găsești o piesă care să-ți placă și să vezi că e a unui artist sau a unei trupe de care n-a auzit aproape nimeni. Se formează o conexiune mai puternică între cel care face muzicaContinue reading „Avem hyper-pop românesc înainte de GTA VI”
Dacă îl scoți pe Tony Soprano din topografia unei familii de mafioți, rămâne ceva pe care societatea se chinuie de ani buni să explice: condiția unui om modern, care a păstrat mult prea mult din straturile revolute ale unei epoci anterioare, în care vechile pături ale societății s-au dispersat, iar cele noi nu oferă niciunContinue reading „Tony Soprano sau când existențialismul ajunge în suburbii”
Chiar dacă sunt o persoană care poată să zică „da, mă uit la filme, știu și regizori, de la Kubrick și Anderson până la Mungiu și poate chiar Tarkovski” și am avut chiar și o tentativă de a da admiterea la UNATC, la animație (shout out to Radu Igazsag și Matei Branea for being suchContinue reading „POV: Descoperi că există viață după blockbustere”
Am privilegiul incredibil ca, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, să dau peste niște producții care îmi rearanjează mobila prin cap. Sau, mai degrabă, să dea ele peste mine. Sunt spectacole care mă lasă în stadiul de „bun de adunat cu fărașul” în momentul în care mă târăsc afară din sală. Printre marileContinue reading „Dacă visele ar avea o coregrafie, probabil ar arăta ca 5+3=9.”
Mulțumesc, străine Am mers din nou la un spectacol care s-a asigurat că ceva e diferit pentru mine atunci când părăsesc sala. În calitate de persoană care îl ia pe așa ceva și îl transformă în AȘA CEVA, nu aveam cum să las nepovestită experiența La câțiva oameni distanță de tine, spectacol regizat de RaduContinue reading „În ce se măsoară distanța?”
Dacă ai scrie pentru prima dată un roman, ai avea curajul să-ți faci personajul principal absolut insuportabil? Cam asta a făcut Caro Claire Burke cu noua ei apariție, Yesteryear, tradusă la noi în timp record sub numele de O soție din alte vremuri (apărută la Editura Litera, în colecția Folio). Și sincer, aplauze pentru traducereaContinue reading „Să fie Yesteryear cartea verii?”
Să prinzi bilet la avanpremiera noului film al lui Mungiu, Fjord, a fost un sport extrem. Dacă nu erai pe fază în prima oră de când s-au pus în vânzare peste tot în țară, rămâneai să te uiți lung la story-urile altora. Publicul român voia să vadă cum a luat omul ăsta iar Palme d’Or-ulContinue reading „E confortabil să vezi „Fjord” cu familia?”
Două adevăruri și o minciună: Am mers la Teatrelli să văd Supernormali și un om m-a felicitat crezând că eu am scris textul spectacolului; M-am apucat de învățat pentru examenul de mâine (hint: ba nu); Teatrelli (și alte instituții de stat) atârnă de un fir de ață și o speranță ca să nu fieContinue reading „Luna asta expiră cultura”
E iunie, deci e Pride Month, so happy pride! Dacă locuiești într-un oraș mare, probabil că vezi asta peste tot, de la steaguri, campanii, postări, la branduri care și-au schimbat logo-ul pentru ocazie. E vizibil, deci e real și important. Există totuși o experiență queer despre care se vorbește mult mai puțin, una care seContinue reading „„Pe plan romantic și de identitate, eu nu am existat”. Cum arată viața unei persoane queer departe de oraș”
Piața Unirii, Cluj-Napoca. Chiar dacă e seară, căldura se simte destul de puternic încât să ai impresia că e 12 amiaza – și tu te întrebi ce mai poți da jos de pe tine să te ventilezi puțin. Este duminică, iar Transilvania International Film Festival (TIFF), ajuns la finalul ediției din 2026, se pregătește săContinue reading „Rochii de mătase contra patriarhatului: Cum a predat o comedie din ’59 cea mai punk lecție de queerness la TIFF”
Dacă ai crescut în România anilor 2000, există șanse mari ca o parte din copilăria ta să fi fost interpretată de câteva zeci de oameni pe care nu i-ai văzut niciodată. Îi auzeai pe Cartoon Network, Jetix, Disney Channel sau Minimax. Erau vocile eroilor, ale răufăcătorilor, ale prințeselor și ale personajelor care îți ocupau după-amiezileContinue reading „Vocile copilăriei noastre n-au avut niciodată o facultate. Până acum.”
Muzica lui Aphex Twin pare deja în desfășurare atunci când o auzi pentru prima dată, ca un mecanism care funcționează independent. Un ritm apare, se fragmentează și dispare, apoi revine ușor modificat, ca și cum s-ar reconstrui din mers, fără un model stabil care să-l fixeze. Nu există un punct clar de intrare sau deContinue reading „Sunet, proces și memorie în muzica lui Aphex Twin”
Există un stereotip obositor despre tinerii de astăzi. Că suntem prea sensibili. Că ne ofensăm prea ușor. Că ne plângem prea mult. Că vrem să schimbăm lumea înainte să învățăm cum funcționează. „Dicționar pentru revoluții”, spectacolul regizat de Alin Uberti la TNRS, pare construit exact împotriva acestei idei. Totul începe într-o sală de curs. OContinue reading „Tot ce iubesc la generația asta într-un spectacol”