Nu mai conta că nu știi versurile sau că încă nu stăpânești suficient de bine engleza. Nu mai conta că nu înțelegi mesajul profund al unei piese de club. Sau poate că nu-ți plăcea piesa ori genul muzical. Dar n-ai cum să nu fii nostalgic după televizorul cu tub, care scotea un sunet ciudat când îl porneai (suna mai degrabă ca un aspirator) fixat pe MTV, KissFM ori UTV. Poate îți mai amintești de Romanian Music Awards, spectacolul care se ținea în fiecare an în orașe diferite (honorable mentions – Constanța, Craiova, Vâlcea) Și categoria aia specială de cel mai bun videoclip muzical al anului, care te făcea să stai lipit de ecran, așteptând să vezi cine a câștigat dintre Smiley, Velea, Connect-R sau Inna.

Iată o listă de piese care te duc cu sufletul direct la vacanța ai de vară, când ai fost și la munte, și la mare, și la ștrand, vacanța aia în care cel mai grav lucru care se putea întâmpla era că nu ai lucrat problemele de matematică din caietul de vacanță.

Katy Perry-Dark Horse

Egiptul Antic reinterpretat în varianta 2014, cu Katy Perry în rolul unei faraoane capricioase. Piramide roz și culori hiper-saturate. Și un buget enorm. Ne amintim pretendenții care îi aduceau ofrande. Un diamant uriaș, un pahar cu apă etc. Nimic nu o mulțumea pe regina pop, așa că băieții sfârșeau prin a fi transformați în nisip. Deznodământul hazliu, cu un pretendent devenit câine cu cap de om, din nou, trimitere către mitologia antică, urmat de urcarea zeiței în vârful piramidei, care creează senzația de putere absolută, neatinsă de muritori.

Lady Gaga – Bad Romance

Da, știu că e controversat, but the girlie was ahead of her times! Dar cui nu-i place Gaga? În Bad Romance, ne-a băgat forțat într-un sanatoriu-navă-spațială-laborator-de-experimente, populat cu modele îmbrăcate și încălțate excentric (celebrele Armadillo din colecțiile lui Alexander McQueen). Da, și ea în centru, făcând referințe la Hitchcock, ea în sine, prin prezență fiind un soi de extraterestru avangardist. Tabloul n-ar fi fost complet fără o coregrafie ritualo-postmodernă (pe care cu siguranță ai încercat s-o recreezi în oglinda din baie), costume din latex, ținte și ceva ce părea să fie sticlă. That wasn’t a music video, that was contemporary art at its finest, o imagine demnă de galeriile TATE Modern.

Sia – Chandelier

Videoclipul cu Maddie Ziegler (pe atunci avea 12-13 ani) care sare și dansează și se urcă pe mobilă într-un apartament dezafectat. Contrast între inocența ei (perucă blondă, body de gimnastică, picioare goale) și mesajul piesei, despre dependență și pierderea controlului  era imperceptibil atunci. La vârsta aia. Acum e altceva, înțelegem ce a vrut să spună autorul, sau, mă rog, autoarea. Sia, care nu apare deloc în clip, alege să fie o voce fără chip (fapt confirmat de întreaga discografie ulterioară), desemnând-o pe Maddie să fie imaginea, simbolul universului său muzical. Poate am confundat acest zbucium sufletesc cu o coregrafie de dans contemporan foarte reușită, fără să realizăm greutatea versurilor.

Alex Velea – Minim doi

Ce strigă mai tare millennial hopecore decât să filmezi un videoclip muzical pe Aleea livezilor din din Ferentari? Un Alex Velea tânăr, tatuat moderat,dar vizibil, cu lanț masiv la gât, ochelari de soare, maieu și șapcă întoarsă, coordonând un flashmob masiv. Ceea ce face videoclipul special sunt protagoniștii flashmobului. Participarea activă a localnicilor Ferentariului. Antiteza dintre locul perceput ca rău-famat, insalubru și optimismul care inundă orice cadru. Vizualul se vrea o reinterpretare a zonelor defavorizate din țări ale Americii Latine, unde mai importantă este energia comunității decât estetica spațiului, o sintetizare a mesajului tuturor cărților lui Paulo Coelho: esența stă în trăire, nu în decor.

Ah, și evident, nelipsitul easter egg cu Smiley, care confirmă apartenența piesei la familia HaHaHa Productions. Plus duo-ul Smiley-Velea,o mare și frumoasă prietenie.

Gotye – Somebody That I Used To Know feat. Kimbra

E vară, ești la mare, iar refrenul ăsta îți vine încontinuu în cap. Dar nu doar refrenul. Ci și imaginea celor doi artiști, acoperiți, treptat, de triunghiuri pictate, într-un soi de tablou cubist live care se construiește și, ulterior se șterge sub ochii noștri. Să ne dezvoltăm puțin cultura modernistă, zic. Clipul explică în totalitate titlul piesei, exprimat vizual prin contopirea între individ și pictura din spate, ca parte integrantă a acesteia. Din punct de vedere tehnic, intro-ul, tabulatura de chitară (pe care am căutat-o ulterior) este extrem de simplă, sunt două acorduri repetate obsesiv, care oglindesc întru totul mesajul piesei, o idee fixă, sinonimia între evoluție și involuție, ca un mecanism care se repetă până la epuizare.

Ah, și Kimbra, despre care inițial credeam că este Katy Perry, deghizată într-o versiune art-house. Și Gotye, care, după piesa asta, dus a fost din mainstream, dar care ne-a lăsat un one hit wonder.

Miley Cyrus – Wrecking Ball

Ayo, Miley Cyrus după era Hannah Montana. Momentul în care a decis să se tundă pixie și să devină rebelă (pt Sofia de la 10 ani, Miley în perioada Bangerz era un role model). Îmbrăcată destul de sumar și urcată pe o bilă de demolări, cântând despre iubire dusă la extrem până la autodistrugere, a demolat imaginea copilului cuminte Disney. S-a rebranduit total și ne-a plăcut, altfel n-am fi ascultat. Big plus pentru cadrele cu zoom in pe față, cu machiaj simplist, ruj roșu și mascara, o reprezentare grafică a fragilității, fără artificii stilistice și fără măști. Ah…și să nu uităm de feed-ul masiv de parodii de pe YouTube.

Shakira – Waka Waka

Campionatul Mondial de Fotbal din 2010. Africa. (This Time for Africa). Nu cred că există un Gen Z-er care să nu și-o imagineze, în momentul ăsta, pe Shakira (blondă, as always), cu un grup de persoane de toate vârstele și culturile în spate. Big plus pentru cadrele din campionat, care ne unesc, o dată la patru ani, pentru aproximativ o lună, într-o singură familie globală. 

Memories – Nicolle Cherry

Raagae românesc. Filmat la mare, Nicolle avea 13 ani, purta părul în codițe rasta. Cu o estetică ce trimite către boho, o atitudine care descrie perfect filosofia lui Bob Marley, clipul reușește să te poarte într-un univers calm, cu plajă, soare, veselie, Jamaica Est-Europeană. Dincolo de percuția relaxată, piesa a fost un hit al verii, poate pentru că emana liniște, și practic asta ai vrea să asculți în concediu (personal, prefer rock din ăla nebun de dat în cap). Asta, pe de o parte. Și pe de altă parte, succesul a fost alimentat de aura ei de prodigy kid (I mean she was 13).

Vama – Perfect fără tine

Nu mai urla…Se-aude în bloc…Tudor Chirilă își ia lumea-n cap și pleacă-n Vamă, după o furtunoasă despărțire de apartament. Atmosfera boemă, stă la cort, throwback pe ceva ce ar putea sa fie o variantă românească de Woodstock: plete, haine lejere, foc de tabără. În drum spre mare, Tudor are flashback-uri în minte, cu începutul relației defectuoase… ,,Ți-aduci aminte când ne-am combinat? Era frumos, era perfect, era adevărat”. Pare să aibă urme de regret. Nu-l scuzăm, pentru că la finalul clipului își găsește altă tipă, la fel de hipioată ca și el. Piesa pe care e musai s-o cânte un băiat, la chitară, în excurise sau într-o tabără de vară, fiind proba de foc pentru orice chitarist începător.

Enrique Iglesias – Bailando

Dacă vrei să îi explici cuiva conceptul de vibe, îi arăți clipul ăsta. Filmat pe un pod de beton, care ar putea fi oriunde, respectiv sub acel pod, într-un pasaj pietonal cu multă lume veselă. Câteva acorduri de chitară flamenco au obligația de a opri timpul în loc, implicit de a crea senzația de care free. Zi-le, măi, Enrique! Definiție pentru spiritul latin, Bailando deconspiră conceptul de stres, prin cadre lipsite de opulență ostentativă (am menționat anterior un pod de beton) dar bogate în energie, simplitate, până la urmă, transformând un element banal din categoria căi de comunicații într-un spațiu al armoniei, unde s-ar putea stabili tratate de pace mondială. 

Vunk&Antonia – Pleacă

Cromatică cu tente albăstrui, Antonia in her prime, în costum de roackeriță, cu mănuși și pantaloni de piele, bocanci și smoky eyes. Cornel Ilie, cu vocea și atitudinea de rocker autentic. Solo-ul de tobe de la început, care te fac să țipi, în mai puțin de 5 secunde sunetul ,,O”repetat de 8 ori – o alegere de compoziție care funcționează, chiar și după 15 ani, ca o reminescență a unui efect pavlovian. Versuri despre respingere, neputință,  Finalul ne prinde într-o atmosferă de resemnare, nu există un deznodământ clar, ea pare să plece, după el. Și tot în studio/scenă/cameră sunt, uitându-se unul la altul, destul de perplex. 

Puya feat George Hora – Undeva-n Balkani

Un videoclip alb-negru. Ceva ce se vrea o radiografie a stilului românesc, cu bere, vin, whiskey, gin, șpagă, corupție, încălzire globală, țepe,stres, știri, fără cagule, pistoale (nu suntem în filmele americane). Autorul, Puya, face un comentariu social, într-un stil de tipul ,,înainte era mai bine, acum e rău”, făcând un complot ideologic împotriva influențelor externe care par să ne altereze identitatea. 

Pentru vremurile bune când le trimiteam prin Bluetooth, de la un telefon la altul. Sau când le înregistram, cu un samsung vechi, direct de la televizor.