Trăim vremuri în care dezvoltarea personală e la modă, ceea ce este minunat. Ne dorim să evoluăm, să ne înțelegem mai bine și să ne depășim limitele. Totuși, în acest val de entuziasm, multe dintre citatele motivaționale consacrate au două fațete: sunt ambalate tare frumos, dar uneori par totuși lipsite de substanță.

Le găsești peste tot, sunt foarte instagramabile. Eu dau zilnic de ele, și am concluzionat că nu mereu mă inspiră, sunt citate cu un pozitivism gol care uneori chiar te presează. Citindu-le, de multe ori am simțit că nu sunt nici productivă, nici „cea mai bună versiune a mea”. În multe contexte le văd ca pe ca niște filtre aplicate peste realitate, care cumva reușesc să o distorsioneze complet. Așa că e momentul să povestesc și cu voi despre citatele care m-au iritat cel mai tare în ultimul timp, să vedem ce se ascunde sub glitterul lor motivațional. 

1 „Totul se întâmplă cu un scop” (hai nu zău..)

      E genul de citat care apare fix când nu ai chef de el. L-ai auzit probabil când ai trecut printr-o despărțire nasoală, sau în alt moment în care ai simțit că ți s-a prăbușit cerul în cap. A venit cineva, cu voce blândă și privire înțeleaptă, care ți-a spus: „Totul se întâmplă cu un scop.” Mereu când aud asta mă întreb dacă am greșit undeva în vreo viață anterioară…who knows. Revenind, problema cu acest citat e că, deși pare „deep”, poate fi extrem de insensibil. În fața unei pierderi reale, a unei traume sau a unei nedreptăți, ideea că suferința are un „scop” ascuns poate suna ca o scuză stupidă. Ca și cum durerea ta e parte dintr-un plan mai mare, dar tu n-ai primit briefingul. Și mai rău, poate induce ideea că suferința e meritată. Că dacă ți s-a întâmplat ceva rău, e pentru că „așa trebuia”. Pare un mod elegant de a spune: „nu te plânge, universul știe ce face.” Spoiler alert: uneori, universul închide ochii și aruncă zarurile. 

      O alternativă mai realistă: (care măcar nu te face să simți că ești parte din vreo telenovelă spirituală)

      Nu totul are un sens imediat, dar putem găsi sens în modul în care alegem să mergem mai departe.”

      Pentru că unele lucruri nu au sens. Sunt doar nasoale. Dar felul în care le digeri, le transformi sau efectiv le lași în urmă… well, aia e partea care contează. Nu trebuie să găsești un „scop” în tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. 

      2 „Succesul vine din eșec”

        De acest citat am tot auzit prin discursuri TED, în cărți de dezvoltare personală, dar mai ales pe Insta. Ideea că fiecare eșec e o treaptă spre succes pare reconfortantă, dar în realitate e genul de simplificare care te face să crezi că dacă ai căzut în cap, ai urcat o scară, când de fapt ai nevoie de timp și uneori doar de liniște ca să te vindeci. Practic, romantizează suferința. Nu toate eșecurile sunt lecții. Unele eșecuri sunt doar dureroase, chiar nedrepte sau cauzate de factori din exterior, care nu țin deloc de noi. Să spui că „totul e o oportunitate de creștere” este o formă de invalidare a suferinței. Nu orice cădere este menită să fie transformată într-o poveste care să inspire. Ceea ce este în regulă, face parte din evoluția ta. În plus, contează enorm contextul. Un eșec într-un mediu abuziv nu e niciodată o oportunitate, ci un mare semnal de alarmă… Iar procesarea unui astfel de eșec nu se face peste noapte, plus că uneori nu înveți nimic din el, doar te vindeci și mergi mai departe.

        Mie îmi sună mai bine așa: 

        „Poți învăța din eșec, dar nu e obligatoriu să-l transformi în succes. E suficient să-l accepți și să mergi mai departe.” E mai sănătos să recunoaștem că unele căderi nu sunt făcute să ne aducă succesul și că uneori nu învățăm nimic, ci doar supraviețuim. Și poate că asta e deja o victorie.

        3 „Fă ceea ce iubești și nu vei munci niciodată” (sau… cum să transformi zâmbind pasiunea în oboseală cronică)

          Sună ca un vis…Să te trezești dimineața, să-ți bei cafeluța în timp ce faci ceea ce iubești, fără stres, fără deadline-uri, fără șefi care (uneori)  pun presiune pe tine. Doar tu, pasiunea ta și un playlist mișto. Nu neg, totuși e minunat să faci ce-ți place… Dar când pasiunea devine carieră, cam vine la pachet cu Excel-uri, clienți care „au o mică modificare” și nopți în care te întrebi dacă mai iubești ce făceai sau doar încerci să nu dezamăgești. Ce era odată „pasiune” devine performanță, deci ceea ce îți aducea bucurie începe să se măsoare în productivitate.  

          O variantă mai sănătoasă ar fi: „Fă ceea ce iubești, dar nu uita că te poate obosi dacă nu setezi limite.” Chiar și pasiunea are nevoie de pauze, de spațiu și momente în care nu se întâlnește cu presiunea  monetizării, să nu fie analizată sau comparată cu succesul altora. Uneori, e ok să faci ceva doar pentru tine. 

          4 „Nu lăsa pe nimeni să te vadă vulnerabil.”

            Că mă crezi sau nu, ai nevoie de sprijin. Dacă nimeni nu te vede într-un moment de vulnerabilitatea, nimeni nu va știi când ai nevoie de ajutor. Suntem oameni, trecem prin toată paleta de emoții și ne susținem unii pe ceilalți, ceea ce e minunat. Personal i-aș întinde o mână de ajutor oricând unui prieten, și știu că și prietenii mei ar face la fel pentru mine. Însă dacă alegem să trăim într-un decor „misterios” și jucăm un rol, oamenii nu vor ști când să ne vină în ajutor. 

            Vulnerabilitatea e umană și ne apropie. Problema cu acest îndemn e că transformă vulnerabilitatea într-un defect, ca și cum a fi sincer cu ce simți e o slăbiciune, o breșă în armura ta „impecabilă”. Dar guess what…acea armură doar te izolează. 

            Eu aș zice mai degrabă: „Vulnerabilitatea nu te face slab. Te face sincer, iar sinceritatea e mai puternică decât orice mască pe care poti alege să o porți.” Așa că lasă-te văzut de cei pe care îi vrei aproape. Lumea oricum e plină de filtre, nu ai de ce să te complaci. Uneori să fii vulnerabil e un act de curaj, or curajul nu înseamnă să nu simți!

            Adevărul e că nu toate cuvintele frumos ambalate ne fac bine. Sau cel puțin, contextul este foarte important. Viața în realitate e despre haos, pauze, regrete, revelații și momente în care singura motivație e să mai stai cinci minute în pat. Uneori, e suficient să fii, să respiri calm și să nu te compari. Eu cred că motivația pe bune vine în momentele în care te saturi să amâni, din dorința de a schimba ceva, din frică, din curiozitate, dintr-un „nu mai pot așa” spus în gând la 2 noaptea.