Jurnal
Cum ar fi sa luăm totul la propriu în perioada Sărbătorilor?
Pentru mulți dintre noi, perioada Sărbătorilor e grea, cu multă mâncare greu de digerat, întâlniri cu rudele care trebuie mulțumite, dar și cu conversații plăcute sau mai puțin plăcute. Dacă ești ca mine, îți propun un joc imaginar care m-a ajutat să trec prin aceste săptămâni: a lua ironic și într-un mod literal, acele vorbeContinue reading
Tristețea ne unește de Crăciun
Crăciunul clasic şi clişeic despre care ni se spune suna aşa: ajungi acasă, acest loc plin de căldură, cu miros de cozonaci și scorțișoară, portocală şi, în cazul nostru, sarmale. Intri într-o lume calmă, pe care poate n-ai mai trăit-o de la sărbătoarea trecută sau pe care o trăiești în fiecare zi măcar un pic,Continue reading
Azi e azi. Mâine nu poate fi definit
Gândurile despre viitor nu-mi dau pace. Întotdeauna ele mă iau și mă atârnă de niște sfori, făcând să arăt de parcă aș fi marioneta lor. Mă transformă în ceva fără viață, într-un soi de statuie care nu poate trăi bucuria de a fi vie. De prea multe ori m-am criticat că nu știu să trăiescContinue reading
Gânduri de casă nouă
Știi momentul ăla când ajungi într-un oraș nou, cu o tonă de bagaje și cu speranța că o să-ți fie bine? E momentul când trebuie să lași în urmă tot ce ai trăit până atunci, toate obiceiurile bune sau mai puțin bune și toți oamenii cu care ai împărțit tot soiul de momente, fără săContinue reading
Sunt liberă
Cel mai romantic lucru din ultima perioadă a fost când mi-am înlocuit florile de adio, primite de la job, cu florile de la fostul iubit. Un buchet roz, cu un singur trandafir oranj, pe care l-am luat la schimb din buchetul colegei, care a plecat și ea, dar la biroul din Bruxelles. Pe mine m-auContinue reading
Timp, încotro mergi?
Cum au trecut anii de școală? Nu știu — mult prea rapid, dar uneori mai greu; frumos, dar și presărați uneori cu gânduri gri; acompaniați de joacă, dans și cântec, dar și încercați de ploi, frustrări și plânset. Dorul se ascunde în timpul anului și iese la început de septembrie dintr-un album de poze vechi,Continue reading
Faza cu anorexia: între control, rușine și cultură pop
Mi-am pierdut patru ani fiind anorexică cu subtip bulimic (ăla scârbos). Pus în perspectivă, asta e aproape un sfert din totalul experienței mele de viață. Ce mă mănâncă? Interesul sporit acordat în ultimii ani în Pop Culture idealului fizic malnutrit, reminiscent standardelor absurde la care celebritățile (și deci femeile în general) erau ținute la începutulContinue reading
Unde ne-am pierdut, de simțim nevoia să ne tot regăsim?
Se vorbește mult despre regăsire, despre echilibrul care e cheia unei vieți fericite, despre reconectare cu natura, cu sinele, cu „energiile” din jurul nostru. Ei bine, eu m-am întrebat de curând: „Unde m-am pierdut, de simt nevoia să mă regăsesc?”. Atunci mi-am găsit un răspuns singură. Poate nu ne-am pierdut niciodată cu adevărat. Poate doarContinue reading
Bullying - Mai mult decât cuvinte
Kuri, Kurva, porumb pe știulete, nebună și anormală, copil plângăcios – acestea au fost numele cu care m-au bombardat. Mi-au spus că bețele și pietrele rup oase, dar cuvintele nu dor. Cât de profund mințiseră prietenii mei. Nu a durut. A fost ca un roi necruțător de albine care atacă o margaretă nevinovată, smulgându-i petaleleContinue reading
Am început să mă transform în mama?
Mă trânteam pe canapea și zăceam acolo până seara, iar apoi mă pregăteam să ies cu prietenii mei, ignorând orice activitate din casă. Mama le făcea pe toate și de cele mai multe ori încheiam discuția cu „Dar ce e așa greu să faci tu asta? Nu am timp acum, fac mai târziu poate.” ȘiContinue reading
Amintirea unei copilării autentice
De fiecare dată când vine 1 iunie mă simt mândră că am crescut liberă, jucându-mă în spatele blocului, chiar și gonită fiind de vecini. Am avut norocul să cresc într-un oraș micuț și într-un cartier plin de copii și de mame care îi supravegheau stând la semințe cu vecinele și strigând „MAȘINAAAA!” când micuții erauContinue reading
Ia o pauză. Trage-ți sufletul.
[fabrica de porunci și acuzații din creierul meu] 1, 2… 1, 2… Hai, respiră. Trebuie să poți. Vezi că trebuie să-ți faci cumpărăturile. Biletul de tren nu l-ai luat. Deja nu mai sunt locuri. Grăbește-te! Între timp, vezi că nu te-ai pregătit de Paște. Orice minut e prețios. Fă-ți la minut programul, că dacă nu,Continue reading
De ce ești așa de obsedat de mine?
Paranoia mea a început acum doi ani, în faza mea dulce-amăruie de la șaisprezece ani. Într-o marți banală, pe coridoarele școlii, înainte de ora de engleză, colegii de clasă au început să șușotească, chicotind la urechea mea că el le spunea tuturor că mă iubește. Am râs. „O să-i treacă”, mi-am spus. Cât de multContinue reading
Compulsii și obsesii împletite cu tulburarea de personalitate borderline.
Povestea mea începe într-o zi de iunie. M-am născut într-o familie frumoasă, clasa de mijloc, nimic ieșit din comun. Cel mai basic scenariu posibil. Un copil normal, curios din cale afară. Până aici totul pare normal. Și așa este. Sub nicio circumstanță începutul vieții mele nu justifică ceea ce urma să se întâmple. Așa căContinue reading
Pe cine vezi când te uiți în oglindă?
Bună! Cine ești? Ai cinci ani și ești în parc. Tocmai ți-ai făcut un prieten nou răspunzând la o simplă întrebare cu propriul prenume. Nu stai să rumegi o astfel de întrebare. Pe bune acum, maximul de introspecție de care eram capabilă la vârsta aia era să-mi aduc aminte la ce desen animat m-am uitatContinue reading
Viața cu o tulburare de alimentație. Există vindecare?Acolo unde există voință, există o cale.
Am scris acest articol pentru a ajuta la conștientizarea realității oribile pe care o trăiesc oamenii care suferă de tulburări de alimentație. Există o șansă de recuperare? DA, există! La momentul realizării acestui articol am 15 ani și opt luni și aceasta este povestea mea despre cum am învins anorexia după doi ani de boală.Continue reading
Te iubesc mama, dar…
Iubirea, mai ales pentru un copil, ar trebui să fie necondiționată și constantă pentru a crea spațiul securizant necesar pentru dezvoltare. Pentru mine nu a fost așa sau nu a fost așa din amintirile pe care le am din copilărie. În toate amintirile mele există o constantă, din păcate nu iubirea, ci acel „dar”. EContinue reading
Tata nu știa câți ani am împlinit
Există dățile alea din an în care oamenii își mai amintesc să dea un semn. Nu sunt în măsură să zic nimic, căci în momentul de față știu maximum cinci zile ale anului pe care le asociez cu zilele unor persoane dragi mie. Și n-am doar cinci oameni de care mi-e drag. Dar trecând pesteContinue reading
Text de Alexia Rus