Scrollam pe TikTok într-o seară și For You-ul meu a fost invadat de fețe familiare. Scroll după scroll, au început să-mi apară cunoștințe sau persoane pe care le știam dintr-un cu totul alt context, mai exact teatru. „Colegi de breaslă”, cum se mai zice, destul de offbeat în domeniul artelor spectacolului, au și ei TikTok. Mare revelație, recunosc, big brain energy. Și nu doar că sunt acolo, dar mai și postează, când în glumă, când în serios.

Lucrurile au devenit interesante în momentul în care am început să observ tipurile de conținut pe care le abordează. De la situații amuzante din daily life, la videoclipuri inspiraționale de tip love yourself, până la forme de promovare a artei, they actually do a pretty good job. Vin la pachet cu o naturalețe în fața camerei și cu skill-uri reale de a capta atenția publicului, ca să nu mai vorbim de creativitatea care dă pe afară.

Deci, ce ziceți de ideea: „actorii, și performerii în general, noii influenceri culturali”?

Doar că influența lor nu funcționează după aceleași reguli ca pe TikTok. Nu vorbim despre coduri de reducere sau trenduri care mor în 24 de ore, ci despre ceva mai greu de măsurat, dar mult mai persistent. Un actor nu îți vinde un produs, îți vinde o stare, o perspectivă, uneori chiar o mică criză existențială pe care nu știai că o ai. Diferența apare fix aici: în timp ce influencerii clasici îți captează atenția pentru câteva secunde, performerii sunt antrenați să o țină vie zeci de minute, uneori ore întregi.

Și poate tocmai de asta tranziția lor în online nu pare forțată. Pentru ei, camera nu e un obstacol, e doar o altă scenă, mai mică, mai rapidă și infinit mai imprevizibilă. În loc de aplauze, primesc like-uri. În loc de cronici, comentarii. Dar mecanismul din spate rămâne același: capacitatea de a face publicul să simtă ceva și, mai ales, să rămână.

E foarte tare să dai de actorul, regizorul sau coregraful preferat în online. Îi scoate puțin din impresia aia grandioasă pe care ți-o faci, pe bună dreptate, când îi vezi pe scenă și îți dai seama că și ei sunt oameni, dacă îți vine să crezi. Așa că, mai departe, vreau să vă prezint câteva nume preferate, nu doar din teatru, ci și din online.

Nu vorbim despre același tip de „influenceri”, totuși. Unii sunt mai aproape de zona de micro content, alții vin din zona actorilor deja consacrați și doar cochetează cu online-ul. 

Ce actori urmărim în online?

Sunt sigur că ai dat de Irina Vlad pe TikTok sau Instagram. Dacă încă nu îți sună numele cunoscut, inevitabil recunoști personajele pe care le interpretează, cu, Doamne, câtă acuratețe. Cati, Nuți, tanti Angela și multe alte personaje, care întruchipează tipologii recognoscibile din existența noastră de românași, se adună la loc de scandal pe contul ei de TikTok (@irinavlad_), care pare o scară de bloc unde s-au strâns toți aceia cu personalitatea cărată în buzunar și care, ocazional, o mai scot de acolo și te stropește direct în față.

Absolventă UNATC, Irina Vlad și-a mutat scena direct în feed și transformă fiecare clip într-un mic exercițiu de observație socială, în care râzi, dar te și recunoști fără să vrei.

@irinavlad_

Cati și Nuți bârfesc la biserică 🤭 #comedie #pamflet #satira #umor #spiritual

♬ original sound – irinavlad

Sartrowski aka Răzvan Corneci și-a împachetat talentul și l-a mutat online. Fost student la actorie, la Universitatea Babeș-Bolyai, el ne prezintă în online o imagine de the boy next door iar în clipurile lui abordează cu un stil ușor absurd și foarte ancorat în realitatea locală, transformă situații cotidiene în sketch-uri care par exagerate, până îți dai seama că sunt, de fapt, prea reale. Are un simț foarte bun de storytelling, chiar și în clipuri de câteva secunde, reușind să ducă fiecare idee de la o situație banală la un punchline care te prinde fără să-ți dai seama. 

Și credeți-mă că știu ce zic, pentru că am intrat în acest moment pe pagina lui de instagram (@sartrofuckingowski) și m-a uitat divinitatea juma’ de oră la el pe profil.

Și categoric că îi avem pe actorii mainstream pe TikTok și Instagram, precum Marius Manole, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu și mulți alții. Dar mai avem și mulți artiști pentru care platformele de social media s-au transformat în metode de autopromovare, nu neapărat din dorința de a deveni influenceri, ci din nevoia de a rămâne vizibili într-un spațiu cultural din ce în ce mai aglomerat.

Pentru ei, online-ul nu e doar un loc unde postezi, ci un spațiu în care îți construiești identitatea artistică în timp real. Își anunță spectacolele, își arată procesul, mai scapă câte un moment de repetiție sau o idee care nu a ajuns încă pe scenă. E o formă de apropiere de public pe care teatrul, în forma lui clasică, nu o oferea mereu.

Și poate că aici apare, de fapt, schimbarea reală: actorul nu mai e doar cel pe care îl vezi pe scenă din sală, la distanță, ci devine o prezență constantă, accesibilă, aproape familiară. Nu își pierde aura, dar o negociază altfel. Între o poveste din backstage și un clip filmat pe fugă, se construiește o relație nouă cu publicul, una în care scena și feed-ul încep să se suprapună.

Un exemplu în acest sens este Andrada Balea, actriță profesionistă care ne „hrănește sufletul” cu o prezență atât de autentică în online. Videoclipurile ei merg constant în două direcții clare: love yourself și o opoziție directă față de stereotipuri și gândirea tradițională.

Pe de o parte, vorbește despre acceptare de sine, limite personale și relația cu propriile emoții, dar nu într-un mod „motivațional” clasic. Nu e genul de conținut care te mângâie pe cap, ci mai degrabă unul care te pune față în față cu niște adevăruri incomode. 

Pe de altă parte, atinge constant zona de stereotipuri sociale, mai ales cele legate de relații, roluri de gen sau așteptări impuse. Nu le ocolește și nici nu le îmbracă frumos, ci le spune direct, uneori incomod, exact cum sunt. E genul de conținut care nu încearcă să fie plăcut cu orice preț, dar care tocmai de asta rămâne.

Una dintre postările mele preferate este cea în care povestește cum a gestionat o situație cu un profesor din facultate, cu un comportament nu tocmai exemplar. Dincolo de povestea în sine, e relevant modul în care își asumă experiența și o transformă într-un punct de reflecție. Îi admir curajul, ceva la care aspir, mai pe scurt, genul de om despre care spui: „când sunt mare, vreau să fiu ca Andrada Balea.”

https://www.instagram.com/reel/DUYmEEWiCcO/?utm_source=ig_web_copy_link&igsh=MzRlODBiNWFlZA==

Și atunci, întrebarea nu mai e dacă actorii pot fi influenceri culturali, ci cum funcționează influența asta într-un spațiu dominat de viteză și scroll infinit. Pentru că, în timp ce algoritmul cere reacții rapide, actorii vin cu ceva diferit: capacitatea de a construi, de a ține atenția și de a lăsa ceva în urmă.

Online-ul nu le schimbă neapărat meseria, dar le schimbă contextul. Îi obligă să fie mai direcți, mai personali, mai prezenți. Și, fără să-și dea seama poate, ajung să creeze o altfel de relație cu publicul, una în care nu mai există distanța clasică dintre scenă și sală.

Actorii nu mai joacă doar pe scenă. Joacă și algoritmul. Și, din ce se vede, nu doar că s-au adaptat, dar încep să-l înțeleagă din ce în ce mai bine.