Nu e nevoie de backstory.
Am așteptat destui ani lansarea acestui film and it’s finally here. Am și uitat la un moment dat; just to be mentioned, nu mi-am amintit datorită vâlvei care (nu) s-a făcut (sau poate n-am dat eu de aceasta). În mod clar nu stau până apare pe vreo platformă de streaming sau, și mai bine, pe vreun site piratat de pe internet. Merg la cinema cu inima-purice, cu speranța că mai este vreun bilet rămas (erau destule) și cu Dirty Diana cât se poate de tare în căști. Îmi iau și gustări, mă fac foarte comodă pe scaun și totul n-are decât să fie perfect. În sală, generații amestecate – mi-a fost dor să-i văd pe boomeri și Gen Z în același loc fără să fie dintr-o obligație de oricare fel. Revenind, MJ’s back, baby. Rămâne o mică, micuță problemă… THIS is so NOT THE movie. Sau cel puțin nu mi-a depășit așteptările, așa cum mă așteptam.
Nu mă înțelegeți greșit; Michael, în regia lui Antoine Fuqua, nu este un film pe care l-aș putea descrie ca fiind nasol, prost făcut sau prin alte expresii ,,dulci”. Spun doar că, poate, e incomplet. I WANTED MORE. I WANTED ALL – semnat, un fan revoltat. That’s it. The end.
Nah, doar glumesc. Promit, nu sunt atât de revoltată cum pare.
Dar să o luăm ușor
Din păcate pentru cei care nu știu mare lucru despre viața artistului, dar vor să afle, aș zice că filmul nu oferă cel mai bun start. Pune accent pe momentele top din cariera acestuia și pare că uită de complexitatea ei. Adică vedem doar ce se întâmplă la suprafață, formal. Nici măcar relația stricată și abuzul din partea tatălui său nu sunt complete. Pentru cineva care cunoaște doar melodiile lui Michael, ar putea fi o capodoperă. Să vezi cum a ajuns faimos, copilăria lui – bun, dar nu destul (de). Mai există varianta în care ai deja câteva informații, dar nu foarte bine conturate. Nu e bine nici așa. Te gândești că este film de calitate cu totul pus la punct, deci autentic. Știai că e cântăreț încă de mic, vezi cum pornește tot, cum evoluează… doar în plan profesional. E mai repede o recapitulare a realizărilor sale cele mai mărețe. Normal că nu ne-am dorit să apară fiecare secundă din momentul nașterii lui și nici nu trebuie să fie 101% real; 100% ajunge. Și da, nu a apărut nimic fals sau inventat, ci doar, din nou, incomplet. Era ceva de așteptat, totuși. Știm că filmul e făcut cu acordul și, să zicem, sub atenta supraveghere a familiei artistului: cuminte, curat, fără controverse – odă în toată regula.
De ce nu e protagonistul likeable?
În filmul care-i poartă numele, Michael pare cel puțin ciudat. Și nu mă refer aici la faptul că îi este greu să se exprime, să vorbească, și să ia decizii. Este mai degrabă o marionetă decât un artist real. Bine, poate asta vine și din faptul că o implicare masivă în ceea ce privește scenariul a facut-o Jermain Jackson, cel care a fost întotdeauna gelos pe succesul fratelui său și care, poate și în momentul prezent consideră că el ar fi trebuit să fie adevăratul star al familiei.
Portretizarea lui Michael Jackson, aici, este cel puțin o glumă proastă, pentru că filmul ni-l prezintă strict ca pe un produs comercial și nu ca o persoană cu sentimente și personalitate. În viața reală știm că era copilăros și vulnerabil, dar aici este de-a dreptul pueril, este exagerat, care te face să te întrebi dacă cineva și l-ar dori prin preajmă. Personajul nu are prieteni reali, ci doar animalele de companie. Și la 20 de ani citește povești precum Peter Pan, iar camera lui este plină de jucării, eu am interpretat asta într-un sens patologic.
Nu vedem niciodată momentul în care decide să devină adult, pare un puști de 10 ani într-un corp de 20 și cam atât. Ne indică, simbolic, faptul că vrea să-și construiască o lume proprie, Neverland-ul (de care se leagă multe controverse, dar care, evident, nu sunt prezentate în film), dar nu există nici o scenă în care explică faptul că aceasta va fi noua lui casă, sau că ar avea curajul să se mute, ca un adult în toată firea. Problema e că filmul tratează ce am menționat mai sus ca pe o formă de ,,inocență”. Totuși, din cauza controverselor de care spuneam mai sus (știm cu toții că e vorba despre acuzațiile de pedofilie), aceste comportamente nu mai sunt văzute drept neutre. Filmul evită complet această tensiune și primim amplificare în loc de clarificare.
Simți pe tot parcursul celor două ore ale lungmetrajului că altcineva trebuie să vorbească pentru el, sau în numelee lui. În secvența difuzării hiturilor sale pe MTV, mai ales, când altcineva trebuie să sune la post. Per total, Michael este un șoarece de laborator. Sau un hamster prins permanent în rotiță.
Ce îneacă filmul și ce-l salvează?
Filmul este bun la nivel tehnic, dar sunt lucruri basic care puteau fi făcute ca sa fie și mai bun. Da, sunt total de acord ca Michael Jackson, regele muzicii pop să fie jucat de nepotul său, Jaafar Jackson – asemănarea este izbitoare. Atât fizic cât și în ceea ce privește vocea. Dar sunt nenumărate scene unde SE VEDE CĂ E MACHIAT, și seamănă mai mult cu o figură de ceară decât cu o ființă vie.
Și ce e cu animalele alea făcute cu efecte speciale? Ce legătură au cu un biopic realist? Janet Jackson, sora care i-a fost întotdeauna cea mai apropiată nu există în film, nu este amintită. În schimb, Latoya, da, secvențial, dar strict ca personaj episodic.
Și poate cea mai mare omisiune: Diana Ross. Diana Ross e aici? Nu, Diana Ross nu este aici. Muza lui Michael, femeia de care era îndrăgostit de ea încă din adolescență lipsește cu desăvârșire. Iar speculațiile spun că piesa Dirty Diana (pe care am ascultat-o la volum maxim în căști înainte de a intra în sală) pentru ea a fost scrisă. Nu ni se prezintă latura romantică a lui Michael, el nu pare a fi atras de nimeni.
Din punct de vedere narativ, este previzibil și clișeic. Puțin mai mult clișeic. Rețeta o știm deja, o ciorbă reîncălzită. Începe cu un concert, se termină cu un concert.Este o structură safe, care nu supără pe nimeni, dar nici nu aduce plus valoare peliculei.
Dar totuși, ce salvează filmul? Momentele umanitare ale lui Michael, compasiunea pentru copiii aflați în suferință, vizitele la spital. De asemenea, procesul creativ este forte, foarte nice. Scenele în care scrie albumul Thriller și filmează clipurile pentru Beat It. Acolo înțelegi geniul creator.
Is this movie for you?
Dacă doar asculți ocazional, fără sa știi mare lucru despre el, și te decizi sa te uiți la film pentru început, nu afli mare lucru. Filmul prezintă viața și cariera lui MJ până în 1988, și cam atât. Iar ultima jumătate de oră este într-un mod frumos spus, trasă de păr. Cu două momente, din ultimul turneu Jackson 5 din 1984 respectiv dintr-un concert de pe stadionul Wembley, din 1988, cu promisiunea că povestea nu s-a terminat.
Recunosc, am mai văzut asta și în Bohemian Rhapsody, la concertul Live Aid, dar acolo execuția a avut un impact emoțional care aici lipsește. Filmul ăsta nu trebuia să fie ok, trebuia să fie The One.
Din păcate, se simte din prima că este ciopârțit, pentru a nu deranja pe nimeni. Ceea ce îl face un film politically correct. Cu antagonistul violent asupra căruia nu poți nutri empatie, personajul care este vinovat pentru tot ce e rău(Joseph Jackson), cu protagonistul naiv și obedient (Michael), cu personaje ajutătoare (mama și John Branca) S-a încercat o reinterpretare de basm disney, de la Hollywood (și, la început, din Gary, Indiana).
Michael Jackson nu e mort, dar nici nu e cu adevărat prezent în filmul ăsta. În sfârșit, el trăiește prin muzică. Dar pe ecran s-a încercat o caricatură, care te-ar face să ți-l imaginezi ca pe un puști imatur care stă pe plajă și face sport.
Filmul rămâne un spectacol cu și despre un geniu. Ce au uitat, însă, e omul din spatele lui. Iar noi rămânem din film cu un Michael Jackson făcut doar ca să nu supere pe nimeni. Și totuși, am scris acest întreg articol:)
