Texte
Articole scrise de tinerii din redacția „Gen, revistă”.

De ce generațiile actuale se tatuează din ce în ce mai mult?
Tatuajele încep să facă parte din viața noastră din ce în ce mai mult. O statistică realizată de Institutul Indian de Dermatologie (Tattoos: Demographics, Motivations, and Regret in Dermatology Patients, 2022) arată că ele au început să devină din ce în ce mai populare și mai comune pentru generațiile actuale. De foarte multe ori, atâtContinue reading
Text de Georgiana Negoiaș
Fotografii de Daria Cojocar, Freepik
Fotografii de Daria Cojocar, Freepik

Câte povești îți poate spune o jucărie
Casa familiei Dumitru avea, ca multe case din comunism, o vitrină cu etajere, unde se ascundeau de praf paharele, ceșcuțele pentru cafea și bibelourile. Cu timpul însă, locul lor a fost luat de trenulețe, mașinuțe și machete, puse în vitrină, rând pe rând, de fiul cel mare, Cristian, care și-a început colecția în adolescență. Acum,Continue reading
Text de Alexandra Clapa
Fotografii de Alexandra Clapa
Fotografii de Alexandra Clapa

Nu ești tu când ești stresat
Cu toții avem momente stresante în viața de zi cu zi și e important să știm cum să le gestionăm cât mai bine pentru a ne menține echilibrul mental și fizic. În colaborare cu Andrei Miu, Profesor de Neuroștiințe Cognitive și psiholog cu experiență vastă în studiul stresului și reglării emoționale, Snickers® vine în ajutorulContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Cum se îmbină creativitatea cu tehnologia
Trăim în era în care inovația tehnologică devine tot mai rapidă și suntem în punctul în care nu ne putem imagina viața fără telefoane. Nu sună foarte bine să nu poți vorbi cu prietenul plecat la studii în Roma sau să nu vezi story-urile prietenilor tăi, nu? Orange România și Samsung s-au aliat pentru unContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Future Jobs Cup: „Vrem ca acest proiect să îi inspire pe tineri să privească spre viitor și să înțeleagă cum va arăta piața muncii."
Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar nivelul de alfabetizare digitală este mai important ca niciodată. În acest context, România se îndreaptă cu pași hotărâți către pregătirea tinerilor pentru viitorul digital. Un pas crucial în această direcție este proiectul „Future Jobs Cup”, o inițiativă susținută de Școala de Valori și TikTok. Scopul acestui proiect esteContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

„Dă-i unui tânăr culoarul potrivit de «zbor» și o să prindă aripi”
Reporterii Gen, revistă au fost prezenți la evenimentul Civic Unicorns, organizat de Fundația Friends for Friends, unde s-a vorbit despre modele de implicare civică ce determină companiile să se implice în comunitate. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai societății civile, ONG-uri, fundații comunitare, dar și reprezentanții ai companiilor. Noi am vorbit cu Laura CireașăContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Afterschool, comunitate și solidaritate. Cum ajută Caritas refugiații ucraineni la 1 an și 8 luni de când a început războiul
4,215 cetățeni ucraineni sau 1,338 de familii. Acesta este numărul refugiaților ucraineni sprijiniți de Confederația Caritas de când a început războiul din Ucraina. Fie că e vorba de ore de limba română, sprijin cu alimente, ședințe de terapie sau eliminarea stigmatului legat de refugiații ucraineni, prin proiectul „SOLIDAR cu drepturile celor vulnerabili!”, cetățenii care auContinue reading
Text de Alexandra Clapa
Fotografii de Alexandra Clapa
Fotografii de Alexandra Clapa

Colectiv. 8 ani mai târziu
30 noiembrie nu avea, pentru România, cine știe ce semnificație. Cel mai probabil nu-și amintea nimeni că în 1908 avusese loc primul zbor de-a lungul unei țări (realizat de Henri Framan în Franța), sau că în 1961, cea mai mare bombă din istoria omenirii fusese detonată în arhipelagul Novaia Zemlea, în Rusia. Foarte probabil niciContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Andre Rădulescu: „Foarte mulți ani s-a vorbit despre noi, nu cu noi”
Pe 14 octombrie, în Piața Victoriei din Timișoara a avut loc premiera documentarului-concert „Liberatate?”, o oglindă pentru comunitatea LGBTQIA+ din România, un loc în care istoria ascunsă a acestei comunități a fost adusă la lumină, iar traumele rămase în timp au fost readuse în discuție. Dar premiera nu a fost o proiecție clasică, ci aContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Scriitoarea rusă Guzel Iahina: „Trebuie să găsim un nou limbaj care să ne permită să vorbim despre ceea ce se petrece”
Începând cu 2015, la fiecare trei ani, Guzel Iahina publica câte un roman despre secolul trecut și viața sovietică. Cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), ne-a spus că sunt șanse extrem de mici să urmeze același tipar cu următorul ei roman, din cauza evenimentelor de după 24 februarie 2022. Scriitoarea aContinue reading
Text de Alexandra Clapa
Fotografii de Oana Brîndușe
Fotografii de Oana Brîndușe

INTERVIU Peter Limbourg, directorul general Deutsche Welle
Săptămâna trecută, o parte din echipa Gen, știri s-a întâlnit cu directorul general al Deutsche Welle, Peter Limbourg, venit cu o parte din echipa lui în România. Prima oprire a fost la Timișoara, unde am avut o discuție cu domnia sa despre starea presei în era digitală și provocările cărora trebuie să le facă față,Continue reading
Text de Denisa Cotor

Din era represiunii la egalitate: evoluția comunității LGBTQIA+ din România
Credem că istoria comunității LGBTQIA+ nu s-ar repeta dacă noi, persoanele LGBTQIA+, ar fi cele care să o spunem. Dacă am descrie în două cuvinte istoria comunității LGBTQIA+ din lume, acele cuvinte ar fi rezistență și transformare. Aceleași cuvinte, înțelesuri diferite în funcție de context. Cu toate că, de-a lungul istoriei, grupurile marginalizate din întreagaContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă
Fotografii de din arhiva Accept România
Fotografii de din arhiva Accept România

REPORTAJ | „Vrem avortul garantat ca serviciu decontat!". Tineri feminiști au protestat pentru dreptul la avort în siguranță
În jur de 100 de oameni, majoritatea tineri, au ieșit joi, 28 septembrie, în stradă, pentru a cere acces liber și gratuit la avort în siguranță. Evenimentul a fost organizat de colectiva feministă „Mulțumesc Pentru Flori”, cu ocazia Zilei Internaționale a Avortului în Siguranță. Joi, la ora 17:30, în fața Teatrului Excelsior, vizavi de MinisterulContinue reading
Text de Cătălin Anghel

INTERVIU: Ce spune unul dintre scenariștii „Sex Education”
Joi dimineață a fost lansat sezonul patru din serialul Sex Education, pe care îl găsești pe Netflix. Sex Education abordează fără perdea subiecte dificile despre sexualitate și adolescență. Am stat de vorbă cu Krishna Istha, scriitor și actor britanic, care a lucrat la scrierea poveștilor personajelor transgender din Sex Education. Care a fost inspirația pentruContinue reading
Text de Denisa Cotor

Salată de vinete din 28.07.2023
Coc vinete. Fac pasta asta dumnezeiască pentru mine și Ana, care pleca la ai ei acasă și sper că o să mai prindă când se va întoarce, peste două zile. Îmi place să gătesc și ei îi place să gătesc tot eu, probabil pentru că e o amintire continuă a faptului că mă doare înContinue reading
Text de Rareș N. Antal
Ilustrații de Rareș N. Antal și Oana Brîndușe
Ilustrații de Rareș N. Antal și Oana Brîndușe

Ochii sperie, mâinile bucură – o lecție despre procrastinare
Am aproape 11 ani și mă scufund în treburile casei; încerc să termin de spălat farfuria pe care o țin încordată, de teamă să nu-mi scape din mâinile alunecoase, dar entuziasmul de copil neștiutor și curios cu care am început se transformă încet în disperare. Încep să mă zbat, să mă plâng, să „mă mâțâi”Continue reading
Text de Paula Artin

Ce poți să faci cu 9 lei?
Întrebând în jur colegi, tineri, prieteni ce ar face cu nouă lei, răspunsurile sunt destul de simple: majoritatea am cumpăra o cafea, un suc sau un covrig, o merdenea sau un sandviș. În orice caz, produs de patiserie care să-ți stâmpere foamea în pauzele rapide de la liceu sau facultate. Dar acum a mai apărutContinue reading
Text de Redacția Gen, Revistă

Cum a fost la Electric Castle anul ăsta
Comuna Bonțida s-a transformat pentru a noua oară într-un cuib pentru cei 232.000 de oameni care au călcat pragul festivalului. 323 de artiști din 27 de țări, exact câte state sunt membre ale Uniunii Europene, au urcat pe scenele Electricului, însă s-au trecut granițele UE, fiind artiști chiar și din Chile sau Mongolia. Începând deContinue reading
Text de Alexandra Clapa
Fotografii de Daria Oglan și Rareș Mustață
Fotografii de Daria Oglan și Rareș Mustață