Gen

Salată de vinete din 28.07.2023
ArticoleGenTexte
Salată de vinete din 28.07.2023
Coc vinete. Fac pasta asta dumnezeiască pentru mine și Ana, care pleca la ai ei acasă și sper că o să mai prindă când se va întoarce, peste două zile. Îmi place să gătesc și ei îi place să gătesc tot eu, probabil pentru că e o amintire continuă a faptului că mă doare înContinue reading
Text de Rareș N. Antal
Ilustrații de Rareș N. Antal și Oana Brîndușe
Elevii săraci sunt oameni de luni până vineri
ArticoleGen
Elevii săraci sunt oameni de luni până vineri
De ce bursele sociale sunt mai importante decât cele de merit, deși acum nu ajută real copiii bolnavi de sărăcie Pe 25 august, seara, s-a pus în dezbatere un proiect care să modifice modul în care se dau bursele elevilor. Schimbările făcute de ministerul Educației fac rău, însă prevestesc ceva groaznic – modul în careContinue reading
Text de Rareș N. Antal
Un câine negru, rușinea
GenTexte
Un câine negru, rușinea
Nota editorului: Anna a dat examenul de bacalaureat de patru ori. Și-a făcut curaj să scrie despre asta, sperând că experiența ei, împărtășită în textul de mai jos, poate fi de ajutor pentru cei care trec prin situații asemănătoare.
Text de Anna Aroș
Ilustrații de Lucian Barbu
Tot ce ai nevoie este chiar în fața ta
Gen
Tot ce ai nevoie este chiar în fața ta
Încercând să-mi definesc propria identitate creativă, m-am întors în copilărie și am observat că interesele mele de acum sunt perfect aliniate cu cele de când eram mică.
Fotografii de Silvia Niculae
Anna @ Ideo Ideis, gen
Gen
Anna @ Ideo Ideis, gen
Colega noastră Anna ne ține la curent cu ce se întâmplă în tabăra organizată de Ideo Ideis.
Fotografii de Anna @ Ideos