Jurnal
Povestea nespusă a mamelor noastre
Când te-ai întrebat ultima dată la ce se gândește mama ta? Primii ani după ce ne mutăm din casa părintească sunt și cei în care începem să realizăm că persoanele care suntem în prezent se datorează, uneori mai mult decât am fi crezut, modului în care părinții ne-au crescut. Personalitatea noastră, cu tot cu defecte,Continue reading
În urma ta sunt doar o lacrimă
Îmi vine uneori să te ignor. Tot ce îmi doresc de la tine este să mă asculți, însă de fiecare dată când îmi crești speranțele, urmează să mă dezamăgești de două ori mai tare. Un gând și atât, o mică mișcare și deja gata, tot ce a rămas este dorința mea sublimă de a măContinue reading
Ochii sperie, mâinile bucură – o lecție despre procrastinare
Am aproape 11 ani și mă scufund în treburile casei; încerc să termin de spălat farfuria pe care o țin încordată, de teamă să nu-mi scape din mâinile alunecoase, dar entuziasmul de copil neștiutor și curios cu care am început se transformă încet în disperare. Încep să mă zbat, să mă plâng, să „mă mâțâi”Continue reading
Text de Paula Artin
Un câine negru, rușinea
Nota editorului: Anna a dat examenul de bacalaureat de patru ori. Și-a făcut curaj să scrie despre asta, sperând că experiența ei, împărtășită în textul de mai jos, poate fi de ajutor pentru cei care trec prin situații asemănătoare.
Tata a plecat la muncă în străinătate când eu aveam aproape cinci ani, iar sora mea încă nu mergea
Acum, când am 17, el e tot departe de casă, iar distanța dintre noi a luat o altă formă.
„La cine vrei să rămâi?”
Am trăit într-o rulotă abandonată, într-un subsol, într-o baracă, într-un centru pentru persoanele fără adăpost și n-am avut certificat de naștere până la 9 ani.
Pe cine să apăr, pe cine să iubesc, de cine să fug?
Copilăria mea a fost o fugă continuă, în care abuzurile din familie s-au împletit cu iubirea, iar acum mi-e greu să-mi dau seama dacă sunt iubită sau abuzată.
De părinții mei m-a despărțit un singur gest: al meu
Părinții mei nu aud și nici nu vorbesc, din cauza unei dizabilități.
Închide ochii și imaginează-ți un măr. Poți?
Sunt Maria, am 20 de ani și sunt afantazică, adică nu pot crea imagini cu mintea.
Într-o relație complicată cu sexul masculin
—OK, Ștefania. Asta e cel mai important: dacă vei fi în vreo relație în care totul devine prea toxic, crezi că poți să spui NU și să ieși din ea?
Când te uiți îndelung într-un abis…
Cum am supraviețuit tendințelor autodistructive și am luptat împotriva diagnosticelor de boli cronice și autoimune.
(Mă) pot iubi și altfel
Când vedeam un număr mai mic pe cântar, mă simțeam bine, dar nu eram niciodată mulțumită.
Text de Redacția Gen, Revistă
Un acasă neplanificat
Ecoul uralelor ricoșează dintr-un perete în altul: toate sunt pentru cele două persoane din fața mea, care defilează urmărind îndeaproape ritmul muzicii, pe podiumul invizibil de dinaintea noastră.
Text de Luisa Balaban