Ilustrații
Proiecte de artă vizuală (ilustrație, colaj) realizate de tinerii din redacția „Gen, revistă”.
Compulsii și obsesii împletite cu tulburarea de personalitate borderline.
Povestea mea începe într-o zi de iunie. M-am născut într-o familie frumoasă, clasa de mijloc, nimic ieșit din comun. Cel mai basic scenariu posibil. Un copil normal, curios din cale afară. Până aici totul pare normal. Și așa este. Sub nicio circumstanță începutul vieții mele nu justifică ceea ce urma să se întâmple. Așa căContinue reading
10 fotbaliști care au cochetat cu experiențe muzicale / Când mingea nu mai e singurul instrument de creat artă...
Fotbaliștii au fost mereu un grup aparte de celebrități, care pot oricând pendula între omul de rând și o personalitate politică sau regală, inaccesibilă, conjunctură dată de momentul în care se află în carieră. Muzica rămâne pentru mulți singurul loc de scăpare dintr-o rutină și realitate agasantă, un univers diferit față de cel al gazonuluiContinue reading
Spargerea lanțurilor tăcerii: susținerea femeilor rome în Bulgaria și România
În inima Europei de Est, unde tradiția adesea impune tăcerea, femeile Roma din Bulgaria și România își găsesc vocile și își rescriu viitorul. „Avem o zicală, <<Părul unei femei este lung, dar mintea ei este scurtă>>, spune Reneta Krivonozova, o tânără femeie Roma din Bulgaria. „Aceasta implică faptul că o femeie nu are nevoie deContinue reading
Pe cine vezi când te uiți în oglindă?
Bună! Cine ești? Ai cinci ani și ești în parc. Tocmai ți-ai făcut un prieten nou răspunzând la o simplă întrebare cu propriul prenume. Nu stai să rumegi o astfel de întrebare. Pe bune acum, maximul de introspecție de care eram capabilă la vârsta aia era să-mi aduc aminte la ce desen animat m-am uitatContinue reading
Navigând prin furtună: înțelegerea minții unui adolescent. Sănătatea mintală a adolescenților
Adolescenții sunt mereu obosiți și morocănoși fără niciun motiv sau este mai mult de atât? Mulți adulți îi percep pe adolescenți ca fiind leneși sau negativi fără să înțeleagă cauzele reale din spatele acestui comportament. În realitate, există diverse motive pentru aceste manifestări, unele dintre ele semnalând probleme grave de sănătate mintală. Potrivit Asociației AmericaneContinue reading
Viața cu o tulburare de alimentație. Există vindecare?Acolo unde există voință, există o cale.
Am scris acest articol pentru a ajuta la conștientizarea realității oribile pe care o trăiesc oamenii care suferă de tulburări de alimentație. Există o șansă de recuperare? DA, există! La momentul realizării acestui articol am 15 ani și opt luni și aceasta este povestea mea despre cum am învins anorexia după doi ani de boală.Continue reading
De ce este din ce în ce mai greu pentru elevi să se concentreze în zilele noastre?
Adolescenții de astăzi par să aibă constant dificultăți în a-și menține concentrarea, iar acest lucru poate provoca probleme atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. Este ora 8:30 dimineața, iar clasa este deja plină de șoapte și râsete. În timp ce profesorul începe lecțiile, observă același peisaj familiar: elevi uitându-se înContinue reading
Te iubesc mama, dar…
Iubirea, mai ales pentru un copil, ar trebui să fie necondiționată și constantă pentru a crea spațiul securizant necesar pentru dezvoltare. Pentru mine nu a fost așa sau nu a fost așa din amintirile pe care le am din copilărie. În toate amintirile mele există o constantă, din păcate nu iubirea, ci acel „dar”. EContinue reading
80 de ani- Auschwitz
Pe 27 ianuarie 2025 s-au implinit 80 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz-Birkenau. Această dată a fost proclamată de ONU în 2005 ca zi internațională a comemorării victimelor Holocaustului și ne amintește de persecuția și uciderea sistematică a 6 milioane de evrei de către naziști și colaboratorii lor, între 1933 și 1945. EsteContinue reading
Piesele care nu se uită: de ce rămâi cu hainele de calitate
Te îmbraci în hanoracul tău preferat, acela pe care l-ai luat cu tine în primul an când ai văzut răsăritul în Vamă cu prietenii tăi sau în care te înfășurai în seara aceea târzie de vară, în jurul unui foc de tabără. Materialul încă e moale, deși l-ai purtat de atâtea ori. Ideea este căContinue reading
Reality check: nu sunt adultul perfect la care visam când eram mică
Îmi place să umblu în picioarele goale prin casă, mai ales pe gresie. Dar mi se tot lipesc scame și fire de păr pe tălpi, deși am aspirat aseară. Zi de zi, tre’ să fac câte ceva, altfel devine un haos. Și chiar nu pot să stau liniștită și să adorm, știind că am mizerie.Continue reading
Tăcerea nu e o opțiune pentru mine. De la feed pasiv la impact real
De când mă știu, nu pot să tac. N-am stat cu capul plecat niciodată, fie și atunci când am știut clar că am de pierdut. Am vrut să am o voce, n-am vrut atenție și nici tratament special, ci din contra, am fost taxată pentru fiecare gest prin care am ripostat. Nu mi-a păsat. AmContinue reading
Ce-i cu mediul și care-i este soarta?
Circa august 2024. Mă uit pe fereastră. E soare, pare frumos. Ies să-mi beau cafeluța pe balcon. Nici nu apuc să o termin, că imediat locul ăsta se încălzește. Mă simt ca pe o plajă, unde soarele bate puternic. Nu mai știu ce haine să aleg. Și dacă îmi iau pantaloni scurți tot cald oContinue reading
Din UK în Bulgaria - schimbarea care n-a fost să fie
„Kornelia… ești sigură că vrei să vii cu noi în Bulgaria?” „Da!” „Dar îți dai seama că Bulgaria este foarte diferită de Marea Britanie, nu?”, a continuat ea, încercând să explice starea economică a țării. Dar mie nu-mi păsa decât de vremea bună. Sincer, nici măcar nu știam unde este Bulgaria pe hartă. Cui nuContinue reading
Vampirul e un abuzator, nu vreun romantic, iar Eggers sigur e un geniu
Robert Eggers rescrie una dintre cele mai importante povești horror, mitologie și romantism: cea a vampirului îndrăgostit nebunește de o fată, care nu îi poate rezista. Reușește să redea publicului o poveste înfiorătoare, care nu e doar despre sânge, obsesie și seducție, ci ceva mult mai marcant: abuzul sexual. Nosferatu lui Eggers transcende clasicele clișeeContinue reading
Text de Patricia Buzdugă
Rewearing is the New Black: De ce repurtarea hainelor este cel mai trendy gest
Foto: Instagram/violadavis Haideți totuși să începem cu începutul. Viola Davis este o cunoscută actriță ce a jucat în filme precum „The Help” (2011) sau „Fences” (2016) – pentru care a primit și un premiu Oscar în 2017. Stilistul Violei, Elizabeth Stewart, povestește cum au încercat să modifice rochia pentru a o repurta, fiindcă actrița aContinue reading
Pe tata nu l-am cunoscut niciodată
Pe tata nu l-am cunoscut niciodată în complexitatea lui. Îl știu superficial ca persoană, deși am locuit cu el în casă timp de 18 ani, după care m-am mutat la facultate. Eram fericită că o să scap de certurile din casă și că mă voi simți mai bine. Tata e un om trecut de 50.Continue reading
Viața după tragedia de la Colectiv
Acum doi ani am avut un curs la modeling chiar în incinta fostei fabrici Pionierul, locul care păstrează tăcut amintirea tragediei de la Colectiv. Zidurile, odată vibrante și pline de viață, sunt acum acoperite de crăpături adânci. Ferestrele, cândva luminate de râsete și fericire, sunt acum goluri întunecate, privindu-te cu o tăcere apăsătoare, ca unContinue reading
