Poate sunt late to the party, dar Olivia Dean a făcut și face în continuare furori cu noul ei album, The Art of Loving, și pot să înțeleg de ce. N-a reinventat roata și nici nu spune lucruri care nu s-au mai spus, nu sunt beat-uri noi sau extraordinar de complexe, dar prin albumul ăsta ea ne arată ceva ce nu mulți artiști ne mai arată – inteligență emoțională. Și datorită laturii ăsteia ne regăsim în piese și ne bucurăm de ele.
Tiktok-urile nu mint, melodiile ei care au ajuns în trending în această aplicație au arătat că că și noi și Olivia putem fi persoane iubitoare de viață, fully. Poate nici ea nu știe ce e iubirea adevărată, poate nici noi, dar asta e frumusețea, să ne dăm seama de asta împreună. Să ne bucurăm și de lucrurile bune, și de cele rele din viață, sau măcar să vorbim despre asta în continuare pentru că merită. Nu se termină nici viața, nici iubirea.
Eu n-o cunoșteam pe Olivia, sau cel puțin n-o remarcasem ca un artist drag mie înainte de acest album. O știam după piese precum Danger sau Messy din albumul cu același nume, pentru că au fost și ele la modă cândva, dar au trecut pe lângă mine. Voce volatilă care duce multe, o văd cântând tot ce ține și de zona asta de jazz sau soul, dar și popul i se potrivește mult. Ce cred că s-a întâmplat acum a fost mai degrabă și o reinventare a personalității ei din online și a prezenței ei publice. Ne uităm la cum se îmbracă (pentru că stilul ei vestimentar de zânuță ce dansează în poieniță e cât se poate de pronunțat de la concert la concert), cum vorbește, cum își face părul sau la machiajul finuț, natural. Ce a făcut ea a fost să pună degetul din nou pe această parte a personalității ei pure, să ne arate că și-o îmbrățișează. Pentru că e pachetul complet de drăgălășenie îmbinată cu puritate, simplitate și transparență, o crezi cu fiecare vers din fiecare piesă din The Art of Loving.
Să nu ne înțelegem greșit, nu vreau să infantilizez nicio parte a persoanei ei, dar lucrurile pe care le-am spus mai sus mi le inspiră, iar eu nu pot s-o văd altfel. Și îmi place personajul, persoana ei de la apariția acestui album și mi-aș dori s-o urmez – să mă simt plină de iubire, de curiozitatea de a descoperi mai multe dintre lucrurile care mă înconjoară.
Cum spuneam Olivia n-a reinventat roata, dar cred că prin simplitatea albumului îl face pur și simplu extraordinar. Fiecare piesă explorează ceva ce tu știi că există în tine, fie că e spus, fie că nu. Și e suficient pentru mine ca ascultător. De la Nice To Each Other la Baby Steps, știu și simt că sunt clasice, dar mă întorc la ele pentru că mă fac să simt ceva, oricât de comerciale le-ai simți mai ales pe cele două pe care le-am menționat mai devreme. Și un alt lucru care ajută în tot acest univers format de ea este producția care e foarte bună. Pe mine mă ajută să îi aud și înțeleg în întregime fiecare cuvânt.
Ce pot să spun clar este că The Art of Loving e genul de album cu care m-am regăsit dansând prin casă, prin muzica Oliviei m-am regăsit punându-mi întrebări sau reconfirmându-mi perspective emoționale pe care mereu le-am știut, dar nu le-am mai văzut de mult. Într-o perioadă din viața mea în care emoțiile mi-au fost date de toți pereții și n-am mai putut să mă bucur de ele, cu albumul asta am putut. Nu numai că mi se pare un album strălucitor, dar mi-am dat seama cu regret că n-am ascultat-o suficient.
Un album care se simte ca o prăjitură pavlova.
Rating-ul meu personal, fără intro este:
1. Loud
2. Lady Lady
3. A Couple Minutes
4. Close Up
5. Baby Steps
6. I’ve Seen It
7. Let Alone The One You Love
8. So Easy (To Fall In Love)
9. Nice To Each Other
10. Man I Need
11. Something Inbetween
