Eram pe Spotify, luându-mi doza zilnică de dependență auditivă, când brusc, după ce s-a terminat o melodie, nu mai pot spune exact care era, dar sigur se încadra între ceva de la Lună Amară, Fergie și Alt-J, am început să aud niște beep-uri ca niște semnale de telegraf. Așa că, bineînțeles, ca orice persoană „normală”, am deschis telefonul să văd ce se întâmplă.
Acum, nu știu dacă ați trecut și voi prin aceeași situație, dar dacă da, probabil înțelegeți cât de confuz am fost când am văzut că cover-ul melodiei era doar un fundal alb cu puncte și linii roșii, iar numele piesei era, și citez: „.-.. . – .. – –. –”. Vă dați seama că, toată ceața asta a persistat până când rotițele mele blocate din departamentul de sus au reușit, într-un final, să perceapă acel „ieșit din comun”, de care în ultimul timp ne ferim cum se ferește Timothee Chalamet de operă și balet (probabil și jazz, but who knows).
Între timp, până am făcut conexiunea că „omg e codul Morse”, fără dubii, atenția mea s-a recalibrat rapid pe vocea necunoscută și pe instrumentalul pașnic dar clocotitor, care zici că își cerea voie să îmi cânte melodia.
Pe cât de abruptă și dramatic am făcut să pară toată întâmplarea, per total, m-a lăsat cu o melodie care mi-a devenit un moment de respiro în unele zile și de care nu mă pot lipsi. Mai mult, după cele șapte minute de muzică, mi-a deschis calea către un cont de Spotify numit foarte poetic „. .-. .- … -..” (ERASED), plin de nume și titluri codificate morse și cu un playlist marcat ca fiind „Erased Tapes 20..–0”.
Inițial, am trecut repede prin mai multe melodii, sperând să găsesc același vibe și aceeași voce, dar în contradictoriu, nimic nu s-a potrivit cu ce am auzit inițial, așa că am zis pas la a mai încerca să înțeleg ce se întâmplă și am catalogat contul ca ceva proiect obscur de promovare al platformei.
Totuși, recent, mi s-a repetat experiența ca o piesă codată să îmi apară pe neașteptate în căști și spre surprinderea mea, m-a lovit cu același vibe, creându-mi astfel încă un respiro adânc plin de melodicitate.
Așa că am decis să dive deep și să văd care-i faza cu cine deține contul, melodiile și codul morse.
Am început mica mea investigație pe Spotify, unde am descoperit un cont de Facebook și unul de Instagram care m-au redirecționat către paginile label-ului Erased Tapes. De acolo, pot spune că misterul s-a risipit în mare parte, mai ales după un simplu search pe Google, din care am aflat că label-ul, pe numele său complet Erased Tapes Records, a fost fondat în 2007 de Robert Raths („ghostworker” dacă preferăm porecla sa), și este o casă de discuri independentă din Londra, care are în repertoriu trupe ca A Winged Victory For The Sullen și Penguin Cafe, dar și artiști precum Ólafur Arnalds, Rival Consoles, Patrick Broderick, Ben Lukas Boysen și Nils Frahm, numit în unele articole ca fiind „the label’s golden boy” datorită succesului avut la London Roundhouse.
În linii mari, muzica lor se ghidează după minimalism, ambient, pian și sunetul electronic britanic, îmbinându-le cu un stil aproape cinematic, oferind exact vibe-ul despre care vă povesteam mai devreme și identitatea specifică din așa numita industrie muzicală.
În linii mici, ca să spun așa, încă nu aflasem care-i faza cu codul Morse și cu contul, dar după al doilea search pe Google (foarte detectivistic din partea mea), am dat peste un thread de Reddit din r/spotify. Acolo, un număr de persoane, de-a lungul a cinci ani, au descifrat codurile Morse și și-au dat cu părerea despre ce și cum, luminându-mi inclusiv cu lista completă a pieselor și a artiștilor de pe albumul „Erased Tapes 20..–0”.
În același timp, am văzut cum anonimitatea a creat un mic grup de oameni din toate colțurile lumii și o discuție exact despre experiența pe care o avusesem și eu pentru prima dată, dar și cum unii au speculat că acel cont ar fi un ARG (Alternate Reality Game) misterios sau chiar un proiect secret Aphex Twin.
Cu toate acestea, m-am întors la al treilea search pe Google (a treia oară e cu noroc), de unde am aflat, chiar de pe site-ul ErasedTapes.com, două lucruri.
Primul, albumul există fizic, pe CD și vinil, având inclusiv o variantă limited edition, care ghiciți ce, este sold out.
(Vă urez mult noroc dacă vreți să-l găsiți pe la Bazar de Muzică)
Al doilea, contul, respectiv albumul, sunt proiecte ale lui Robert Raths, care și-a dorit să reamintească publicului, mai ales în perioada lui 2020 (aka pandemie, aka x2 perioadă de izolare și separare globală), importanța artei și cât de magic poate fi un mediu sonor în contextul exprimării, dar și cum acesta poate fi pus în prim-plan alături de ideea de conexiune. Ba mai mult, Raths, în interviuri, s-a referit la lista de artiști anonimii ca la un spațiu și un timp dedicate aprecierii artei sonore într-o manieră sinceră, prin eliminarea „zgomotului informațional” asociat, de obicei, ciclurilor de lansare, și prin readucerea muzicii la esența ei: magia sunetului.
Deci, putem spune că misterul a fost rezolvat și că este, pe de-o parte, o experiență menită să readucă în prim-plan ideea primordială a muzicii, aceea de formă de exprimare care unește oamenii, lucru care, din punctul meu de vedere, a avut succes, mai ales dacă ne uităm la thread-ul de pe Reddit.
Pe de altă parte, poate fi văzut și ca o reacție anti-SEO (Search Engine Optimization), care din nou, în opinia mea, a funcționat. Proiectul a evitat complet algoritmii și optimizarea pentru aceștia, prin criptarea numelor cu codul morse și concentrându-se în schimb pe autenticitate și calitate.
Acum, indiferent de ce a reușit să devină până în prezent, proiectul continuă, și spun asta pentru că, recent, au fost urcate pe Spotify două piese noi, care păstrează aceeași tehnică: fără nume sau un autor care să îți sară în ochi, doar sunet pur, pregătit să fie descoperit. Așa că, dacă ți s-a stârnit curiozitatea, check them out, și cine știe, poate chiar te implici în descifrarea codurilor.
Apropo, îți las mai jos un link către contul de Spotify și unul către lista cu numele deja descifrate.
Cont Spotify:
Tracks:
https://brmid.neocities.org/pages/._.-._.-_…_-.._-Erasedtapes20..–0
