În versiunea lungă a lui Villeneuve (1740), cunoscută și ca cea mai veche versiune, Bestia nu este deloc personajul negativ. Adevăratul antagonist este o zână geloasă (adesea numită Belladonna sau alte variante ale acestui arhetip) care îl blestemă din răzbunare. Această zână face în așa fel încât ea să fie cea care îl crește, ținându-i mama ocupată prin războaie interminabile, devenind astfel figura maternă a prințului. Frustrarea zânei față de prinț apare în momentul în care ea îi face avansuri amoroase când acesta crește iar tânărul o refuză în mod repetat.
Blestemul, testele virtuții și încercările familiei Frumoasei sunt toate legate de această zână, negustorul nu era de fapt tatăl biologic, fata provenea dintr-o familie regală care a fost decimată de zâna cea rea. Frumoasa a fost singura supraviețuitoare pentru că a fost prezentată, de către o altă zână, negustorului drept fiica lui, atunci când fiica sa adevărată s-a îmbolnăvit iar zâna cea bună i-a ascuns moartea.
Când Beaumont a prescurtat povestea (1756), a eliminat cea mai mare parte a aspectelor politice, a contextului zânei și a personajului negativ, lăsând doar morala „nu judeca după aparențe” și de atunci poveste a devenit din ce în ce mai prietenoasă pentru copii, cea mai cunoscută fiind versiunea studiourilor Disney.
„Panna a netvor”
Cu toate acestea filmul ceh din 1978, „Panna a netvor” (tradus adesea ca Frumoasa și Bestia, tradus mot a mot „Fecioara și Monstrul”), este o repovestire mai întunecată și mai gotică a basmului clasic. A fost filmat pe peliculă, Eastmancolor de 35 mm (materialul dominant în cinematografia din Blocul Estic la acea vreme). Cehoslovacia avea propriile laboratoare, dar se bazau adesea pe negativele Eastmancolor de la Kodak.
Un alt lucru fascinant la acest film este faptul că montajul a fost Realizat fizic, prin tăierea și îmbinarea rolelor de film, nu existau la acel moment instrumente digitale. Toate efectele speciale: proteze pentru fața bestiei, trucuri de iluminare, fum, oglinzi și design sonor, toate stratificate și asamblate fin în post-producere.
Textura caldă și granulată a filmului, plus alegerile de iluminare gotică ale lui Herz, sunt o mare parte din motivul pentru care imaginea pare atât de tulburătoare, umbrele sunt dense, culorile estompate, iar imaginea are acea neliniște tactilă, analogică.
Povestea
Povestea urmează îndeaproape structura familiară: un negustor falit/văduv cu trei fiice, fiica cea mică (Julie) fiind cea virtuoasă.
Negustorul culege un trandafir din pădurea fermecată a Bestiei, înfuriind creatura, aici morfologia este neobișnuită comparativ cu celelate ilustrări unde este o combinație incertă de om și leu/urs cu coarne de berbec. Aici în schimb e pe jumătate om, pe jumătate pasăre. Pactul cu bestia pentru a-i salva viața este cel obișnuit, una dintre fiicele sale trebuie să meargă la castelul Bestiei în locul lui iar Julie, pentru că ține foarte mult la tatăl ei, se oferă voluntară.
Juliei îi este interzis inițial să se uite la Bestie, dar treptat ajunge să o înțeleagă, se îndrăgostește de ea, sau e pur și simplu un sindrom stockholm ca în cărțile de psihologie, prin lucruri precum vocea sau bunătatea sa. Dragostea rupe în cele din urmă blestemul, cel puțin în film.
Atmosfera este semnificativ mai întunecat decât multe repovestiri. Sunt prezente foarte multe elemente de fantasy-horror, gotice, chiar și folk horror.
Filmul luminează adesea personajele ca și cum ar fi pe o scenă raze de lumină, bălți adânci de umbră, efecte de reflectoare în castel. Acest lucru dă impresia că Julie se mișcă printr-un ritual sau o piesă de teatru morală, mai degrabă decât printr-o poveste liniară.
Cu toate astea nu este o povestire naturalistă pentru că mediul nu reflectă sentimentele personajelor. Efectele de lumină și umbră îl ghidează pe privitor emoțional, aproape ca și cum lumina însăși ar nara.
Castelul nu este plin de magie (ca în Disney), ci mai degrabă moarte și putrezire. Decorul este foarte bine gândit în sensul acesta, animalele împăiate, praful, sălile dărâmate și tăcerea goală domină spațiul. Acest lucru întîrește sentimentul de izolarea interioară a Bestiei.
Noul Val Ceh
Herz provine din Noul Val Ceh, care era impregnat de suprarealism (gândiți-vă la grotescurile stop-motion ale lui Jan Švankmajer). Influențele se pot vedea foarte ușor prin repetarea anumitor simboluri (trandafiri, oglinzi, coridoare). Dislocarea timpului contribuie la atmosfera înfricoșătoare, nu suntem siguri dacă evenimentele sunt reale, onirice sau simbolice iar vocea interioară a Bestiei, funcționează ca o intruziune suprarealistă externă în realitate.
Cinematografia, atmosfera, umbrele, arhitectura gotică și utilizarea sunetului, inclusiv o voce interioară sinistră, sunt toate cheia construirii tensiunii și neliniștii.
„Panna a netvor” este considerat de mulți ca fiind una dintre cele mai neobișnuite și ambițioase versiuni artistice ale Frumoasei și Bestiei. Filmul este considerat nepotrivit pentru copii, având în vedere elementele sale mai întunecate, momentele grafice și imaginile tulburătoare.
Deși și el o elimină pe Belladonna din rolul de personaj activ, „zâna ticăloasă” este înlocuită de vocea interioară care o chinuie pe Bestie, o impulsiune șoptitoare spre violență, distrugere și autodispreț.
Acest lucru menține greutatea morală a blestemului, nu este doar o victimă inocentă, ci o figură în conflict cu forțe întunecate care îl modelează.
Modul în care Herz o prezintă pe Bestie: monstruoasă, prădătoare, înspăimântătoare la început – este de fapt mai fidel atmosferei originale a poveștii decât versiunile romantizate. În variantele timpurii, Frumoasa trebuie să depășească teroarea autentică, nu doar un dezgust ușor. Chiar și rolul declanșator al negustorului prin furtul unui trandafir, este direct din versiunile mai vechi, în timp ce Disney a atenuat complet acest aspect și a adăugat servitorii preschimbați în ustensile pentru a atenua prin umor stranietatea castelului.
Juraj Herz a câștigat Medalia de Aur de la Sitges la Festivalul de la Sitges din 1979 pentru regia acestui film.
Transformarea nu este doar superficială: bestia nu este doar bestială din punct de vedere fizic, ci are o luptă interioară, o natură violentă, un blestem care pare încărcat moral. Dragostea trebuie să învingă frica, judecata și întunericul interior.
Vlastimil Harapes
Bestia a fost interpretată de Vlastimil Harapes, un celebru balerin ceh. Deoarece fața sa era puternic mascată sub proteze asemănătoare capului de șoim, a trebuit să se bazeze pe limbajul corpului, postură și mai ales pe ochii săi pentru a comunica.
Acest lucru conferă interpretării sale o grație foarte fizică, aproape prădătoare, mai degrabă tulburătoare decât romantică la început. Mișcarea sa pare inumană, ceea ce se potrivește perfect cu regia orientată spre horror a lui Herz.
Există ambiguitate, nu este clar cum funcționează blestemul, cum funcționează magia și dacă unele dintre evenimente, în special la final, sunt în întregime reale, onirice sau simbolice.
Julie și Bestia rareori au conversații directe, naturale. În schimb, o mare parte din schimbul lor emoțional are loc în secvențe onirice. Ea îi aude vocea în somn, blândă, imploratoare, aproape fără trup, în contrast cu „vocea interioară” grunjoasă și violentă care îl îndeamnă să ucidă.
Acest lucru împarte Bestia în două prezențe: una e prădătorul monstruos pe care îl vede treaz, și cealaltă e sufletul uman pe care îl întâlnește în vise.Folosind acest plan fictiv, Herz evită problema măștii, protezele lui Harapes limitează vorbirea și nuanțele faciale, astfel încât sufletul Bestiei apare, în plan oniric, într-un mod mai fluid, liric.
Visele îi permit lui Julie să „vadă” umanitatea sa înainte de a îndrăzni să-l înfrunte fizic. Acest canal de comunicare nu este doar o comoditate narativă, se potrivește înclinațiilor suprarealiste ale lui Herz: spațiul viselor devine o zonă în care adevărul este dezvăluit și măștile dispar.Granița dintre realitate și fantezie se estompează, lăsând privitorul nesigur dacă dragostea lui Julie este pentru o ființă reală sau o proiecție imaginară. Acest lucru amplifică oroarea psihologică, se îndrăgostește ea de un bărbat real sau de o imagine din vis care s-ar putea să nu existe?
Comunicarea din vis simbolizează intimitatea dincolo de aparențe. În timp ce este trează, Bestia este terifiantă, violentă, înlănțuită de blestemul său. În vise, este vulnerabilă și accesibilă. Dragostea prezentată în film nu este doar despre „a vedea dincolo de aparențe”, ci despre a avea încredere în nevăzut, în intangibil, în conexiunea subconștientă.
Și totuși cum de a primit acest film finanțare de la stat în Cehoslovacia comunistă?
În anii 1970, industria cinematografică de stat cehoslovacă era puternic cenzurată, în special pentru orice putea fi interpretat ca alegorie politică sau critică socială. Cu toate acestea basmele erau considerate material cultural „sigur”, tradițional, apolitic și bun pentru copii. Asta însemna că studiourile le puteau finanța cu relativ puține interferențe.
Oficialii se așteptau la ceva colorat, inofensiv și în stil Disney, în conformitate cu agenda „cinematografului de familie”. Dar ce aveau să primească urma să cauzeze coșmaruri pentru toți copii prezenți la avanpremieră.
Juraj Herz (deja faimos pentru filmul său tulburător despre Holocaust, „Crematoriul”, și pentru afinitatea sa pentru horror) a folosit umbrela basmului pentru a crea ceva mult mai sumbru: un basm gotic, infuzat cu horror, cu castelul Bestiei plin de umbre, voci șoptitoare și splendoare în decădere. O atmosferă de slasher veritabil, mai ales în scenele în care Bestia pândește sau contemplă violența.
Bestia fiind chinuită de o voce interioară care îi poruncește să ucidă cere regizorului să creeze tensiune psihologică. În loc de o fantezie dulce, Herz a oferit ceva mai apropiat de folk horror cu influențe din cinemaul artistic.
Deoarece era tehnic încă o adaptare a basmului, a trecut de cenzură, la urma urmei, era bazat pe un clasic european și nu se spunea nimic evident politic. Această „lacună” i-a oferit lui Herz șansa de a crea una dintre cele mai tulburătoare versiuni ale Frumoasei și Bestiei prezentate vreodată pe ecran.
