Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

Serinella Zara este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, unde predă din 1999 și are un caracter însuflețit și plin de putere. După 30 de ani de profesat, a rămas cu aceeași energie și cu aceeași dorință de a le preda copiilor literatură și gramatică într-un mod prietenos și adaptabil nevoilor lor.

Copilărind la Pașcani, a studiat filologie la același liceu la care predă astăzi în Iași, timp în care a stat la internat. A știut de mică drumul pe care urma să-l ia, acela de profesoară de limba română. A colaborat 7 ani cu Radio Iași în cadrul emisiunii de tineret și a continuat cu Facultatea de Filologie și Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

Spune că, după trei ani de stat acasă în perioada maternității, a simțit nevoia să facă ceva. A venit cu ideea Clubului Logos, un loc în elevii pot întâlni persoane din domenii diverse și în care pot discuta liber despre anumite curiozități pe care le au. La club se organizează periodic evenimente pentru a aduce literatura mai aproape de tineri, cu ajutorul invitaților precum Paul Ipate, Luiza Vasiliu sau Florin Lăzărescu și prin intermediul lansărilor și cluburilor de carte, discuțiilor și, mai nou, podcast-urilor. 

Clubul Logos e mereu prezent la FILIT, iar anul acesta tinerii voluntari au avut o activitate impresionantă: 13 invitați la podcast-ul din cortul presei din festival în 5 zile de eveniment. Interviurile realizate de echipa de 30 de tineri alături de invitații Lana Bastašić, Matei Vișniec, Tatiana Țîbuleac, Liviana Tane, Laura Francisca Pavel, Anda Docea, Lena Chilari, Ruxandra Burcescu, Dan Byron și Steinar Lone pot fi vizionate aici.

Unul dintre interviurile organizate de Clubul Logos la FILIT, alături de scriitoarea Tatiana Țîbuleac. Sursă foto: Facebook/Serinella Zara

1. Care este viziunea dumneavoastră față de pedagogie? 

Să fii pedagog este un demers, ca să nu spun un lucru mai abstract așa, deficient. O dată, cu foarte mult timp în urmă, vreo 20 de ani, am scris într-o revistă că a fi profesor presupune să ai vocație. A fost o reacție din partea unui coleg care mi-a spus că lucrul ăsta trebuie să spună altcineva despre mine, i s-a părut că sunt infatuată la momentul respectiv. M-am întrebat mult atunci dacă am greșit sau nu și mi-am răspuns, după o bucată lungă de vreme, că nu am greșit, pentru că eu am ales să fiu profesor, pedagog, pentru că asta am simțit de foarte mică, pe la 13-14 ani. Am trecut de-a lungul timpului și prin alte eschive și m-am întors la a fi profesor, pentru că lăuntric asta sunt.

Îmi place foarte mult să fiu în mediul acesta al copiilor, să-i învăț lucruri, să mă bucur de faptul că ei se bucură să descopere lucruri. Prin urmare, a fi pedagog sau profesor înseamnă bucuria de a fi împreună cu copiii. Presupune și a ști ce să le oferi, pentru că poți să te bucuri, poți să fii un mare prieten al copiilor, și să nu prea ai ce să le oferi. Amândouă merg mână-n mână.

2. Ce fel de tehnici aveți pentru a vă împrieteni cu elevii și de a relaționa mai bine cu ei? 

În primul rând, cheia, am mai spus-o poate și cu alte ocazii, este să fiu eu însămi. Nu este ușor să fii tu însuți în fața copiilor, pentru că granița aceea dintre omul prieten, pe care să-l calci eventual pe bătătură, atunci când nu-și dau seama, și profesorul care trebuie să fie respectat este extrem de fină. Ține, cred că, tot de intuiție, de un mod în care tu, ca profesor, simți cum trebuie să procedezi. Probabil că am în mine lucrul ăsta, nu știu de unde vine, că nu l-am studiat, n-am învățat despre lucrurile acestea. E în firea mea să fiu apropiată de copii, să creez lucruri precum Clubul Logos, sau să vreau să mă reinventez, deși nu-mi place că sună a clișeu, dar mă plictisesc destul de repede. Aceeași oră vreau să arate diferit, de exemplu am trei clase de 11-a în momentul acesta și e foarte greu să susții aceeași oră la trei clase. Dacă m-aș fi dus cu un plan de lecții, cred că aș fi înnebunit. Nu, de fiecare dată, ca eu să mă simt bine, schimb lucrurile. La fel și cu acest Club pe care l-am creat acum 10 ani.

Spuneam mai înainte despre faptul că un lucru să-l încep nu este greu, dar să-l continui este foarte greu. Atunci eu mă simt bine pentru că ei se simt bine, facem lucruri împreună. Când îi văd câtă energie au…ar fi păcat. M-ar blestema Dumnezeu dacă aș renunța. 

3. Vreau să vă întreb despre Clubul Logos, pe care l-ați înființat. Cum au primit elevii și tinerii care participă la întâlniri inițiativa?

Ideea Clubului Logos a plecat de la a întâlni copiii oameni din diverse domenii. Eu, fiind profesor de literatură, de limba română și de gramatică, sigur că cei mai mulți dintre invitați sunt scriitori, dar nu numai. Am avut și istorici, am avut și psihologi. Aseară am vorbit cu Irina Schrotter să vină din această perspectivă a antreprenorului și îmi doresc de 8 ani de zile să fac o întâlnire de acest fel.

Prin urmare, e o dezbatere despre viață, așa văd eu, despre viață, despre profesii, despre eșecuri, despre succese, astfel încât ei să fie ceva mai pregătiți, poate decât am fost noi, decât au fost părinții noștri. Și cred că li se întâmplă lucrul ăsta.

Tocmai acum am făcut material cu micii jurnaliști și o fetiță a venit să-mi spună „n-am știut că pot să fac lucrurile în modul ăsta, n-am știut că eu pot să fiu în aceste ipostaze.” Și despre asta este vorba, în momentul în care ei află despre ei înșiși lucruri care există în ei, satisfacție mai mare pentru ei și pentru mine nu poate să existe, dincolo de întâlnire, dincolo de carte, dincolo de orice.

Eu sunt întotdeauna alături de ei, îi cert atunci când trebuie, dar și îi și laud de fiecare dată când trebuie. Poziția aceea în care copilul este undeva acolo, jos, și tu ești sus, inclusiv când este vorba despre părinte, cum studiam ca profesor, nu este nicicum recomandată. Au nevoie foarte mult, că tot am avut acum o întâlnire cu Anda Docea, au foarte multă nevoie de validarea noastră. Mă uitam la ei, că se întâlnesc cu scriitori, cu Iulian Tănase, Remus Boldea, cu Marius Chivu mai înainte, urmează o întâlnire cu Matei Vișniec – cum se deschiseseră aseară, de exemplu, că l-au întâlnit pe Matei Vișniec. Faptul că se uită un om de talia lui Matei Vișniec la ei, sau Iulian Tănase sau oricine altcineva, orice nume aș spune, lor le dă o încredere incredibilă. Și în viața asta de încredere avem nevoie.

Membrii Clubului Logos în dialog cu Marius Chivu. Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

4. Timpul dumneavoastră este ocupat de predat, de corectat teste și de multe alte lucruri și activități între. Ce faceți în timpul dumneavoastră liber?

Care timp liber? (râde). Timpul liber trebuie să mi-l gestionez în așa manieră încât copiii mei de acasă să nu fie foarte privați de mine, adică deloc. Ei știu că există, de exemplu, festivalul acesta, care se numește, de 12 ani FILIT. Știu că în această perioadă eu sunt ceva mai ocupată. Acum că au mai crescut îi iau cu mine la FILIT, merg la Teatrul Național, au început să facă deja materiale pentru Clubul Logos, dar până acum m-am asigurat că ei știu că atunci când lipsesc, lipsesc cu un scop, că nu sunt o mamă absentă din viața lor. Pentru mine prioritar este să fiu alături de copiii mei, de familia mea.

Este un dans foarte interesant acesta, greu de făcut, dar sper că am succes. De aceea, timpul liber este dedicat familiei. Personal, mă simt foarte bine împreună cu familia, adică nu sunt în genul acela de femeie extraordinar de cochetă – pentru asta sunt certată deseori de către doamna mea dirigintă, și nașa mea, profesoară de română de asemenea: că „nu te duci să te relaxezi”, că nu faci…dar nu simt nevoia. Mă aranjez singură, am grijă de mine cât se poate, zic eu, și atunci timpul liber îmi place să mi-l petrec cu familia pe munte, la mare, în deltă, cu rulota. Am mers foarte mulți ani cu rulota până, cred că acum un an de zile, dinainte de pandemie. Cred că dacă aș evoca ceva ar fi călătoriile acelea cu rulota, pe care la început le-am contestat, nu le-am vrut, că nu știam ce înseamnă – să știi în viață, apropo de copiii ăștia, ce ți-ar plăcea. Vedem filme împreună, mergem la spectacole împreună. Asta este timpul meu liber. Citesc, citesc și împreună cu copiii, le citesc lor, chiar dacă sunt mari, îmi place să le citesc. Și… fac mâncare, tot ce face o mamă, până la urmă.

5. Ce lecturi parcurgeți?

Păi, îmi plac două tipuri de lecturi. Îmi plac cărțile pe care le citesc copiilor mei, pentru că le aleg în fiecare seară, deși sunt mari, există ritualul acesta. În momentul de față le citesc despre soldatul Švejk (n.a. „Peripețiile bravului soldat Švejk”, de Jaroslav Hašek) și e interesant pentru că fiica mea nu este atât de apropiată de ceea ce înseamnă lumea acesta, a războiului, se uită așa puțin mai straniu la mine, băiatului îi place foarte mult. Deci odată discutăm despre lecturile acestea.

Separat sunt lecturile, sau mă rog, cititul personal. În momentul acesta ce citesc este „Scriitor în comunism” de Ștefan Agopian. Am terminat tocmai pentru că e invitată la FILIT Ruxandra Burcescu, romanul „Instabil”. Îmi place foarte, foarte mult Ruxandra și abia aștept să o văd mâine și, mai ales, să văd cum răspunde la întrebări.

6. Cum vă păstrați entuziasmul și energia pentru predatul la ore și pentru interacțiunea cu zeci, sute de elevi săptămânal?

Exact de acolo vine. Poate pe unii îi obosește. Teoretic, și eu resimt fizic oboseala, dar există un boom de energie pe care mi-l dau și copiii de la școală și copiii de acasă, încât ceea ce este oboseală fizică trece foarte repede.

Am fost mai înainte înconjurată cred că de 10 copii, și când îi văd cum îmi povestesc, ce îmi zic, eu mă încarc de energie. Am dormit 5 ore azi-noapte pentru că am fost la un anumit eveniment și dimineața eram terminată. În momentul în care am ajuns aici, evident, împreună cu copiii, că ai mei erau plecați la școală astăzi, gata. Parcă aș fi dormit 20 de ore continuu. Despre asta este vorba.

Și eu m-am temut că îmi fac rău, pentru că mă implic atât de mult și că e multă energie consumată. Totuși, au trecut 30 de ani de când sunt așa și văd că izvorul este nesecat. Prin urmare, îi dau înainte.

7. Cum simțiți relația cu elevii dumneavoastră? Păstrați legătura cu ei de-a lungul timpului?

Da, cred că am elevi și din primul an de învățământ de la o școală dintr-un cartier din Iași, niște copii pe care i-am luat, țin minte, la Căminul din Puşkin, unde stăteam, și care s-au udat cu apă prin cămin, pe care i-am uscat, țin minte, pe păr. Veniseră după mine să mă colinde de Crăciun. I-am regăsit acum pe Facebook, ei m-au contactat pe mine, elevi chiar din anul de grație 96-97, primul an de învățământ. Da, ei mă caută. Uneori există perioade din viață și le știu, le cunosc, că le-am traversat și eu. Nu mai au timp să caute foștii profesori, dar de cel mai multe ori, după 5-10 ani, revin.

Separat de asta, am elevii mei care vin continuu la mine. Un băiat în Anglia, cred că are 28-29 de ani, care de fiecare dată când vine la România, de vreo 3-4 ori pe an, și vine în fiecare an, de fiecare dată noi ne întâlnim și bem un ceai împreună și el îmi povestește ce mai este prin viața lui și vorbim foarte mult și despre literatură. Fetele care au terminat acum 4-7 ani și care sunt în continuare alături de Logos, vin la întâlniri. Mă sună de pe la facultăți, „doamna, vreau să vin…”, când am întâlnirile Logos, și eu ii aștept.

Serinella Zara în timpul unui eveniment. Sursă foto: Cordun Aida

8. Cum vedeți profesia dumneavoastră astăzi și cum vă raportați la ea?

E o întrebare grea. E o întrebare grea pentru că mi s-a întâmplat să fiu intervievată ca acum și eu să răspund franc, pentru că asta sunt, și îmi asum, nu mă tem. Dar am văzut fragmente din ceea ce am spus eu preluate pe diverse platforme și am văzut reacții, comentarii acolo și bineînțeles că o parte, nu multe, dintre ele erau negative. În primă fază nu m-am simțit bine și după aceea m-am gândit, cine sunt de fapt acești oameni? Cât de bine mă cunosc? Faptul că au venit ulterior alții care mă cunoșteau și au mai vorbit și altfel despre mine, susținându-mă și copiii, și părinții, și colegii, m-a făcut să-mi dau seama că aceia care mă cunosc, mă cunosc și eu pe ei. Trebuie să să mă uit la ei, restul sunt o mare de oameni care nu contează.

Doi, sunt pe diverse grupuri de profesori și trebuie să recunosc că eu sunt dezamăgită de felul în care reacționează multe de profesori, de felul în care vorbesc, de felul în care pun problema. De multe ori mi-e rușine. O dată am vrut să ies de pe un grup și mi-a spus administratorul grupului respectiv, care avea vreo 80.000 de profesori, să nu fac asta, citez acum, dacă un om ca mine iese de acolo, ar fi un mare păcat. N-am ieșit, dar nici n-am mai intrat. 

Așa încât suntem în orice domeniu social, economic, dar sunt oameni și oameni. Eu aleg să fiu alături de cei care-mi plac, aleg să vorbesc cu oamenii care-mi plac, că eu trăiesc într-o bulă. Sunt absolut conștientă. Copiii mei de la școală sunt o bulă, familia mea este o bulă, prietenii mei sunt o bulă. Nu sunt nevoită să interacționez foarte mult cu restul lumii, decât pe platforme online și atunci intru și ies foarte rapid de pe acele platforme. Nu mă interesează prea mult gura lumii. Gura satului a lui Slavici este acum gura online și să rămână acolo. Cui îi place de mine îi place, sau să nu-i placă și să fie sănătos.

9. Ce vă doriți pentru învățământul românesc? Cum ați îmbunătăți și ce ați schimba? Pot fi și lucruri mici pe care le-ați observat de-a lungul timpului.

Mici? Mici? (râde). Nu sunt mici, sunt foarte mari, da. Ceea ce aș îmbunățăți… în primul și în primul rând ar fi, dacă vorbesc de obiectul meu, ar fi abordarea literaturii. Este inadmisibil, am spus-o de atâția ani, ca în ciclul acesta gimnazial (urăsc termenul ăsta, dar trebuie să-l folosesc), manuale de 5-8, să nu conțină, din punctul meu de vedere, trei sferturi din manual texte însemnând poezii. Odinioară erau, nu știu de ce le-au scos. Ne înnebunesc în momentul ăsta cu textul narativ, copilul trebuie să știe textul narativ. Am zis de atâtea ori, ei trebuie să fie educați în spiritul sensibilității, iar poezia o face. Nu că n-ar face-o textele narative, dar să fie absentă aproape complet poezia… sau măcar jumătate-jumătate de poezie, narativ și dramatic. Asta o dată.

Doi, sigur că la nivel de liceu aș schimba, pe de-o parte, autorii pregătiți de profesori la clasă, autorii care sunt în programa pentru examen. Aș schimba modalitatea de a pune problema. Ieri spunea Steinar Lone într-un interviu pe care l-a dat despre faptul că la noi se face foarte multă analiză literară, foarte multă teorie și copiii asta fac la școală și bănuiesc că știi și tu, că ai dat un examen în spiritul ăsta. Nu, hai să să facem așa fel încât copilul să fie pus în fața semnificațiilor textului, să îi facă plăcere să le descopere. Dacă el ajunge să fie un robot care reproduce niște lucruri, atunci nu mai putem discuta despre nicio plăcere.

Evident că aș schimba structura examenului în sine de română, de așa manieră încât copilul să fie liber, să fie creativ, să poată să interpreteze lucruri, să își expună cu adevărat un punct de vedere. Dar cred că ne este frică. Ne este frică să dăm lucruri de tipul ăsta și lor le este frică, copiilor, pentru că nici nu știu de ce sunt în stare. Aici ar trebui să ne punem problema. De ce ei nu știu de ce sunt în stare?

10. Sunteți foarte ocupată în viața dumneavoastră de zi cu zi (cu activitatea didactică, Clubul Logos sau cu familia dumneavoastră). Simțiți că vă lipsește ceva, un lucru pe care poate nu ați apucat să-l faceți până în acest punct și pe care ați dori să îl explorați?

Poate părea, din nou, o aroganță, dar m-am gândit de multe ori la asta. M-am gândit de multe ori la lucrul ăsta și trebuie să recunosc că, odată când eram tânără, la 20 de ani, poate că îmi doream mai mult. Îmi doream pe vremea aceea putere, puterea aceea, a imaginii, a statutului. După aceea nu mi-a mai trebuit, mi-am dat seama că nu asta contează. Culmea e că în momentul acesta, prin prisma Clubului Logos, am devenit, să zicem, într-o anumită măsură cunoscută. Deci ce-mi doream la 20 de ani, lucrul ăla care-l aveam eu setat, probabil, cumva și de pe timpurile comuniștilor – eram o tânără plină de avânt. Nu îmi mai trebuie nimic, am familie, am copii frumoși, sănătoși, isteți, copiii de la clasă sunt tot frumoși, sper sănătoși și isteți, am parte de călătorii, de discuții foarte frumoase și în familie și la clasă.

Nu știu, poate să am mai multă putere să ajung pe munții pe care mă duce soțul meu, da? (râde). El mă tot duce în zonele acestea, tot mă pune să cuceresc înălțimea, și la propriu și la figurat. Atât. Bunica avea o vorbă, „să nu-ți ceri osândă”. Nu pot să-mi cer osândă. Sunt un om împlinit și vreau doar un singur lucru: să păstrez lucrurile acestea. Vreau doar să le păstrez cât mai mult timp și să fiu acolo, așa cum sunt pentru copiii aceștia – care au crescut și mulți au ajuns la 30 și poate peste, spre 40 de ani – să fiu alături de copiii mei de acasă și până la pensie, măcar până atunci, să-mi rămână aceeași energie despre care mă întrebai mai înainte. Atât. Nimic altceva. Să fiu sănătoasă și să am puterea asta totuși mai departe. 

O parte din echipa Clubului Logos la FILIT. Sursă foto: Facebook/Serinella Zara

Interviurile Clubului Logos la FILIT pot fi vizionate aici, iar activitatea poate fi urmărită aici.