Să zic că anul trecut n-a fost unul ușor de navigat e deja un reminder dureros. Trecem printr-o perioadă de tranziție greu de înțeles când suntem în nucleul ei, cu situații economice incerte, războaie, polarizare accelerată, populism în creștere și o criză climatică ce se agravează. Totuși, în fața incertitudinii și a lipsei de direcție, e important să rămânem ancorați într-o mână de calități profund umane. Ca empatia, curiozitatea și răbdarea; iar speranța colectivă către un mâine mai bun și mai puțin egoist e o manifestare a ce ar trebui să recunoaștem ca fiind iubire în viețile noastre.
În viața mea, iubirea e materie fluidă, plină și nesecată. E o stare neîngrădită, un flux și un motiv de trai. E și confuză, iar uneori oferă prea mult. Iubirea înseamnă amintire – o piesă pe care ai plâns de 100 ori în sughițuri, dar pe care o poți asculta acum împăcată cu ce s-a întâmplat. Înseamnă să aștepți să le vină tuturor comanda, ca să mâncați împreună. E și „nu te ridica, mă ocup eu” sau „lasă, sun eu pentru tine, știu că-ți provoacă anxietate”.
Iubirea e să te ierți pe tine că n-ai știut mai bine atunci. Înseamnă grijă prin „dă-mi mesaj când ajungi, vreau să te știu bine”. Iubire e și în „nu pot fi mai bun pentru tine acum. E mai bine să meargă fiecare pe drumul său”, chiar dacă ți-ai fi dorit să auzi un „vreau să fiu mai bun pentru noi”. Iubirea e să renunți la lucrurile care îți fac rău și, uneori, să îndepărtezi oamenii pe care știi că-i rănești. E și să îți ceri iertare, să te întorci la ei când renunți la orgoliu și ești pregătit să fii sincer. Iubirea e și în „vreau să mă fac bine, să lucrez la mine”. Înseamnă să te uiți la propria persoană, complet dezgolită de egou, într-o oglindă care să nu te mai mintă.
E fără început, punct final sau culminant. În iubire romantică, e mai mult decât o conexiune inexplicabilă și cel mai mișto sex din viața ta. Înseamnă să fii gol emoțional – se regăsește în „spune-mi despre trecutul tău, vreau să știu cine ai fost” și nu judecă, nu e crudă, batjocoritoare, dureroasă și nu are lacrimi. Alteori, înseamnă și spațiu pe care n-ai cum să-l dai. Dar inspiri adânc, coloana ți se alungește, și regăsești un pic de spațiu în torace. Înseamnă și să nu abuzezi de acel spațiu.
Mai presus de orice romantism, iubirea e un catalizator pentru speranța de mai bine. Înseamnă să împarți, chiar și când vrei să fie doar pentru tine. Să oferi din timpul, educația și disponibilitatea ta. E și când explici unui om ceva de care n-a mai auzit, sau îi arăți de ce ar trebui să-i pese mai mult. De sine, de alții, de lume. Cu blândețe sau ferocitate, cu pasiunea propriilor trăiri. Îl îndrumi, nătâng și cum poți tu, într-o direcție nouă, dar neînfricată, și poate lumea sa va căpăta noi perspective.
Iubirea are calitatea de a fi altruistă. Așa că ea există și pentru alții, când ieși în stradă pentru ce crezi, dar și pentru ce ai impresia că nu te afectează. Când donezi haine, timp sau bani, când explici cuiva de ce nu ar trebui să mai folosească un anumit cuvânt. Sau să nu se mai holbeze la oameni pe stradă cărora le-a luat ani de zile să aibă curajul să se țină de mână în public. Iubirea e și să accepți că unii oameni nu se pot schimba. Iar pe cei captivi să-i încurajezi să plece de lângă astfel de oameni. Alteori, să-i iei de mână și să-i ghidezi până unde poți.
Iubirea e și compromis: cu alții, cu tine însuți, cu poezii învățate papagalicește de mic copil, despre cum ar trebui să fie lucrurile.
Așa nu se cade, ce-or să zică alții, nu băga de seamă, nu e treaba ta, n-ai ce să faci, oricum nu se schimbă nimic.
Iubirea ca speranță e și să te îndoiești de tot ce-ai luat de bună până acum, să pui întrebări multe și inconfortabile și să te înfurie starea lumii. Să te simți chiar tu inconfortabil, iar confortul să ți-l regăsești în schimbare, justiție și informare. În educație constantă, empatie cultivată și ascultare pe bune. În „eu am suficient. Împart cu tine.”
Iubirea e tot ce sunt și tot ce rămâne din mine când voi fi golită de orice. Fel în care mă simt adesea. Totuși, fără să-i dau voie, ea revine de fiecare dată, iar eu înțeleg că nu pleacă cu adevărat. E singura care nu mă abandonează, fiindcă ea e eu. Mă acaparează când stau cu ochii-n monitor ascultând povești despre depresie, fiindcă vreau să fiu mai bine. Să fie și el mai bine. Sau când mă chinuiesc a treia oară să încep o carte care nu mă prinde fiindcă i-a plăcut unei prietene. Sau când îmi vărs sufletul în textul ăsta.
Iubirea e exercițiu multidimensional, e cuprinzătoare, surprinzătoare și, uneori, aproape învinsă. Combătută fără să instige. Totuși, supraviețuiește curajos prin cei care dau voce celor amuțiți – care trăiesc înspăimântați, printre bombardamente, ruine, plânsete. Cei care spun poveștile vindecătoare ale celor invizibili, temători că sunt singuri, izolați, care nu știu că au dreptul de mai bine, care trăiesc într-o normalitate sobră de prea mult timp. Care nu realizează că nu meritau să li se întâmple lucruri îngrozitoare. Această iubire stă în mâinile celor care nu pleacă ochii în fața tiranilor, a profitului fără fund, a extremismului și a cruzimii care le urmează.
Ea există și-n acest text să-ți amintească de puterea reală pe care iubirea ta o are de a mișca lucruri. Să te ajute să înțelegi că într-un sistem capitalist, în care suntem hrăniți cu produse ca soluții la probleme ireale, umanitatea trebuie căutată și întreținută constant. Ce trebuie fiecare din noi să facă e să-și regăsească calitățile umane în cei din stânga noastră – într-un străin, într-un grup de oameni pe care-i credem ciudați, în cei cu experiențe și probleme diferite. Să recunoaștem nevoia de justiție, echitate și responsabilitate ca sentimente profund umane, care ne unesc, nu ne separă. Iubirea reală, capabilă de schimbare, e aceea care te îndeamnă să te educi constant, să-i crezi pe cei care îți zic răspicat ce îi face să sufere, și să înțelegi că ea există doar colectiv. Prin acțiunile fiecăruia din noi – ce scriem, ce citim, pe cine și cum ascultăm, când ajutăm, ce semnăm și pe cine punem ștampila de vot.
Într-o lume care ne vrea apatici, individualiști, fără opinii proprii și ignoranți, să fii vocal cu iubirea ta e un act de rebeliune. Iubirea îmbracă toate aceste forme – ea poate transcende un sistem inuman spre crearea unuia în profunzime uman, lucru posibil doar când înțelegem că un bine pentru altul, e un bine și pentru noi înșine.
