Casa familiei Dumitru avea, ca multe case din comunism, o vitrină cu etajere, unde se ascundeau de praf paharele, ceșcuțele pentru cafea și bibelourile.
Cu timpul însă, locul lor a fost luat de trenulețe, mașinuțe și machete, puse în vitrină, rând pe rând, de fiul cel mare, Cristian, care și-a început colecția în adolescență. Acum, patru decenii mai târziu, el și frații lui, Mihail și Florin, au împreună aproape 15.000 de jucării.
Pentru Cristian Dumitru, jucăriile sunt mai mult decât o pasiune. „La vârsta la care [frații mai mici] nu se mai jucau, eu încă mai aveam jucării”, spune el. Pentru părinții lui, lucrul ăsta a fost „un șoc”.
„Maică-mea de-abia aștepta ca, odată plecat în armată, să mă întorc bărbat și să renunț la colecționatul de jucării”, spune el. „Dar tocmai anul ăla de armată a fost hotărâtor, pentru că am avut șansa să nimeresc la o unitate care aveau nevoie de o machetă mare și toată armata am făcut numai mașinuțe construite de mine, numai tancuri, tănculețe, deci a fost fix ce mi-a plăcut.”
După ce a revenit din armată și-a dat seama că jucăriile pe care le avea dispăreau încet-încet din librării, așa că a început să strângă cât mai multe. Cumpăra jucăriile prietenilor care aveau nevoie de bani pentru discuri, alcool sau țigări. Făcea schimburi. Își ajuta colegii de facultate în schimbul unor jucării. Ca să strângă bani, vindea desene în calc sau mergea cu aparatul foto în tabere, unde făcea poze și le vindea.
Astăzi, la 60 de ani, Cristian Dumitru are cea mai mare colecție de jucării din România. „E o părticică a copilăriei”, spune el.
Muzeul Jucăriilor are sediul la Muzeul Național de Istorie din București. Expoziția a fost deschisă în pandemie și cuprinde aproape 4.000 de jucării, iar multe altele sunt în depozite și așteaptă să fie recondiționate.
În urmă cu 15 ani, Cristian Dumitru, frații săi și câțiva prieteni au înființat o Asociație, în cadrul căreia strâng, recondiționează și expun piese de muzeu, pe bază de voluntariat.
Colecția a început cu jucăriile lui Cristian Dumitru, din anii 1970 – sau mai exact cu cele care au rezistat după ce au fost folosite de frații lui: Mihail, cu patru ani mai mic, și Florian cu doisprezece ani mai mic.
Cele mai vechi jucării din colecția familiei sunt un căluț din paie și un hopa-mitică, pe care Cristian Dumitru le-a primit la vârsta de doi ani. Căluțul a fost fabricat în România, în anii 1960, dar e făcut în stilul anilor 1800 – e un căluț din pânză, umplut cu paie, cu schelet din sârmă. Colecționarul se juca la bunici, și își imagina cum se mișcă. Era la fel de interesant și, hopa-mitică, un doctor rusesc, lucrat din celuloid, care se bălăngănea.
Jucăriile aveau un mare preț în familia lor. Pe gentuța lui de grădiniță și pe alte obiecte, tatăl lui scria: „furat de la Dumitru Cristian”, sintagmă care îi amuza pe colegii băiatului.
Prin liceu, Cristian Dumitru avea deja o mini-colecție de trenulețe, avioane, și mașinute. Iar mai apoi, când afla că se golea câte un apartament sau un pod al unei case de la țară, mergea acolo ca să vadă ce obiecte se aruncă. În unele zile, strângea chiar și 100 de jucării. La sfârșitul anilor 1980, a început să strângă jucării și de la prietenii care aveau rude în străinătate. La vremea respectivă, nu prea erau colecționari în România, așa că multe jucării bune ajungeau la talcioc, unde Cristian Dumitru și tatăl său mergeau des, pentru că știau că au ce vedea.
De multe ori, tânărul cumpăra aproape orice fel de jucărie, chiar dacă era dezmembrată. Din trei mașinuțe, făcea una singură. Inginer de meserie, Cristian Dumitru lua tabla de la una, și roțile de la alta. „Mi-a plăcut să le și repar”, spune el.
Prin anii 1990, și-a dat seama că el și frații lui strânseseră multe obiecte catalogate ca fiind „de băieți”. „Nu aveam păpuși”, spune el. I-a ajutat colecția de păpuși a unei verișoare care a plecat în Canada, și au mai strâns și ei, în timp. „Acum aproape sunt 50-50% jucăriile de băieți și jucăriile de fete”, spune el. „S-a echilibrat.”
Multe alte colțuri ale expoziției vorbesc despre istoria familiei Dumitru, dar și a societății românești din secolul trecut. Într-una dintre vitrine este bufnița din porțelan a fraților Dumitru, care nu este un bibelou, ci o lampă de veghe terapeutică.
„Ea a căzut la cutremuru’ din ‘77 și a restaurat taică-miu, a lipit-o cu prenadez”, spune Cristian Dumitru. „A reușit să găsească toate bucățile acolo după bufet”
Încă se mai văd orificiile unde se punea uleiul de brad–lampa terapeutică era folosită de copiii cu astm sau alte probleme la plămâni. În colecția fraților Dumitru sunt, în total, 100 de astfel de lămpi.
Și la jucării există trenduri, ca în modă. Dacă acum păpușile Barbie sunt pe val, datorită filmului cu același nume, în vremea în care Dumitru era copil erau apreciate rachetele, datorită cursei spațiale dintre URSS și americani. Tot atunci, erau pe val si figurinele cowboy, apărute în urma popularității filmelor western din anii 1950.
Erau însă și jucării pe care acum le-am considera controversate, ca de exemplu crocodilul verde pe capul căruia stă un băiat de culoare, una dintre cele mai vechi jucării ale muzeului, fabricată în anii 1920. „Toate personajele negative atunci erau de culoare, ceea ce nu mai facem acuma”, spune el.
Jucăriile românești aveau însă un loc al lor în casele românilor, pentru că erau mai ușor de găsit decât cele străine–în comunism, importurile din vest erau blocate. Printre cele mai îndrăgite erau păpușile Arădeanca, realizate de cea mai veche fabrică de păpuși din țară. De altfel, păpușile Arădeanca sunt chiar mai vechi decât cele Barbie–ele au apărut în 1949, cu 10 ani înaintea celor din Statele Unite.
La fabrica din vestul țării lucrau mii de oameni în anii comunismului, când sute de mii de păpuși românești au fost exportate în străinătate, inclusiv în Africa. Brandul Arădeanca există și astăzi– în 2013, a fost preluat de o firmă condusă de președinții Consiliului de Administrație ai fostei fabrici. Deși din magazine mai pot fi cumpărate păpuși Arădeanca, brandul nu o duce prea bine. În 2022, firma din spate avea datorii de 900.000 de lei și numai șapte angajați. Fabricile de jucării de la noi fac față cu greu concurenței din China.
De altfel, China este cel mai mare furnizor de jucării în Uniunea Europeană, cu 80% dintre jucării în 2021. Pe următoarele locuri s-au aflat, la o distanță covârșitoare, Vietnam (4%) și Marea Britanie (2%).
Frații Dumitru spun că Muzeul Jucăriilor e cea mai mare realizare a lor. Și spun că încrederea pe care au primit-o de la Muzeul de Istorie i-a ajutat. Acum, obiectele lor adunate într-o viață nu mai stau în apartamentul lor și în casa de la țară, ci sunt în văzul tuturor.
Cu trei ani în urmă, Cristian Dumitru și Mihail s-au lăsat de job pentru a se dedica muzeului. Au făcut și expoziții prin țară, peste 200. Și încă mai colecționează jucării.
„Le luăm, le curățăm și restaurăm”, spune Cristian Dumitru. Pasul următor ar fi să-și facă un atelier unde să se ocupe de restaurare ca la carte. „Am cumpărat scule, avem chiar și strung, dar nu avem unde să le punem”, spune el.
Cea mai mare problemă, însă, e ce se va întâmpla mai departe. Cristian Dumitru are o fiică și doi nepoți prea mici să realizeze ce presupune să ai grijă de așa o colecție. Singura șansă, spune Cristian Dumitru, ar fi ca expoziția de la Muzeul de Istorie să devină permanentă. Altfel, cele trei tiruri de jucării salvate de-a lungul timpului ar fi abandonate.
Editor: Andrada Fiscutean
Editor foto: Oana Brîndușe
