Am auzit recent o conversație în liftul facultății mele despre cum scena de modă contemporană din România se rezumă la doi-trei designeri care fac haine cu care oricum nu te poți îmbrăca zi de zi, și mi-a dat de gândit. Probabil acest gând nu a trecut doar prin mintea celor trei fete cu care m-am întâlnit întâmplător și sigur nu e rău intenționat. Hibe sunt multe în industria de fashion de la noi: nepotism, prea puține evenimente cu adevărat ofertante pentru designeri, influenceri care distrug anumite branduri și, să vorbim și despre elefantul din cameră, puterea de cumpărare este foarte mică. Pe lângă aceste lucruri, românii au o tendință de a romantiza vestul și de fapt orice care nu vine din țara lor pentru că „noi suntem bișnițari, sigur nu sunt făcute bine”. Astfel, designerii vestimentari la început de drum rămân într-o bulă, iar șifonierele pline de Shein. Știți cum vă ziceau părinții când erați mici că aveți Mc acasă? Well darling, noi CHIAR avem designeri mișto acasă.
Ce purtăm cu eticheta MADE IN ROMANIA?
Mi-am propus să clădesc un wardrobe cu articole pe care le-ar avea orice fată (topuri, fuste, pantofi, blugi, geacă, vestă, cămăși, lenjerie intimă, genți), cu creații ale unor artiști români, pentru a arăta cât de aproape sunt de fapt de noi toți. E foarte important de menționat că pentru un designer, un like, un share, un story, un „doamne, ce frumos e look-ul ăsta” este la fel de important, ba chiar mai important dare I say, decât a cumpăra, dacă nu îți poți permite acea piesă. Îmi place să cred că e foarte poetic să faci haine pentru că le creezi pentru oameni, te gândești la cum se vor simți îmbrăcându-le, unde vor merge și la câte grade o să le spele după ce au vărsat vin pe ele.
Putem să ne amintim o secundă ce comunități minunate se făceau în jurul croitoreselor? Deveneau cunoscute pentru că oamenii dădeau mai departe vestea despre ele, purtau haine împrumutate și se mândreau. Can we bring this back? Când eram mică, croitoria era locul meu preferat în care mă ducea bunica; se întâmplau atât de multe lucruri acolo. Era totul așa colorat și magic. Zgomotul de la mașinile de cusut sau surfilat, mirosul de material și senzația de umezeală de la fierul de călcat. Ar trebui să tratăm designerii la fel ca pe aceste doamne superbe, să creăm comunități în jurul lor, să le oferim oportunități și să ne mândrim cu faptul că există.
Să începem cu cea mai neașteptată chestie dar totuși cea mai importantă – lenjeria intimă. Îi urmăresc pe cei de la NALU de foarte mult timp, cred că încă dinainte să-și ia o mică pauză, și mi se par un foarte bun exemplu de AȘA DA. Creat de Sonia Micu, NALU își propune să ofere o alternativă la lenjeria tradițională, renunțând la elemente incomode precum sârmele sau bureții și păstrând un design simplu, care respectă forma naturală a corpului. Partea cea mai bună? Fac costume de baie pentru toate tipurile de corpuri. Produsele sunt realizate local, în România, în colaborare cu producători din Transilvania, folosind doar materiale naturale. Contează mai mult decât am crede să purtăm fibre naturale zilnic, mai ales lenjerie, unde nu este recomandat să purtăm nimic altceva în afară de bumbac. Pielea are mai mult loc să respire.
Setul meu preferat este cu siguranță EDDA. Mi se pare cumva elegant, atractiv.
Dar dacă tot vorbim despre chestii soft dar sexy, cred că cel mai underrated articol vestimentar este cămașa. Cămășile sunt unele dintre cele mai fascinante piese vestimentare tocmai pentru că par simple la prima vedere, dar au o versatilitate și o expresivitate surprinzătoare. Ele pot fi elegante sau relaxate, rigide sau fluide, minimaliste sau extravagante, în funcție de croială, material și modul în care sunt purtate. Tocmai această capacitate de a se transforma le face spectaculoase: o cămașă albă poate fi uniformă de birou, piesă de seară sau element de layering; sexy sau sobră. De câte ori nu te-ai oprit într-un mall, ai luat repede o cămaşă care nu venea aşa bine dar it got the job done? Sunt designeri care le fac special pentru tine, pe măsurătorile tale.
Am crush pe două branduri de cămăşi din București.
Timp Pierdut este un brand românesc de cămăși și eșarfe. Lucrează cu țesături recuperate din arhivele fabricilor locale, surplusul de producție al caselor de modă europene. Ei spun că se ghidează după câteva idei: „Regionalismul critic” – o perspectivă împrumutată din arhitectură, prin prisma căreia își abordează demersul în industria modei: „Nou-Ne-Nou”. – termenul lor pentru intersecția dintre un articol nou produs și o piesă de arhivă. Ariana Radu și Vlad Rahotă sunt cei care au pus bazele acestei mărci, doi designeri care încearcă să reinventeze modul în care privim obiectele simple din garderoba noastră.
Nu știu ce mă atrage mai mult la ei: materialele hainelor, croiala superbă care transformă o camașă unisex într-un statement piece dacă vrei (hey, cămașa lor a fost purtată la fashion week so we know you can do amazing things with it) sau atenția la detalii ale lui Vlad și Arianei. La ultimul PAD mi-au arătat scraps din materiale pe care vor să le încerce pe viitor, o mătase superbă, veche și un pliculeț cu nasturii din sidef pe care îi folosesc; mereu aceiași. Aș putea să vorbesc foarte mult despre ei dar s-ar evapora misterul. Cămașa mea preferată de la ei este DIALOG în culoarea ALBASTRU CER pe care o văd purtată atât cu niște jeanși light wash cât și cu o fustă elegantă. Modul în care îşi denumesc produsele este de asemenea, tare simpatic – eșarfele se numesc INTERVIU deoarece poate fi primul lucru pe care îl observi la o persoană.
Pentru siluete mai feminine, tăieturi adânci şi combinații interesante – ALEEA Studio. Alexandra Mihaescu, fondatoarea brandului, mi se pare că înțelege foarte bine dualitatea femeilor, nevoia lor de senzualitate dar și de limite dure, respingătoare. Piesele lor sunt mai de seară și foarte puternice. Alexandra s-a inspirat din propria călătorie către sine, de aceea și numele ALEEA. Ei sunt la prima colecție și sincer, văd mult potențial și abia aștept new drops. Preferata mea este cu siguranță CROSSOVER SHIRT. Îmi plac foarte mult topurile cu genul acesta de tăietură la spate, mi se par foarte alluring. Faptul că e layered cu un material mai subțire, albastru închis, e foarte fun pentru mine. O văd purtată cu pantaloni simplii de costum evazați sau cu o fustă pe corp.
Am vorbit mult de fuste, dar le iubesc extrem de mult. Fuste mini, midi, maxi, de jeans, negre, whatever, just give me all of them already. Bunica avea o vorbă, cred, sau cel puțin am asociat gândirea asta cu ea: „o fustă bună la vremea ei face cât o mie de blugi”. Chiar face. Pentru că am trecut de garments mai soft, let me have some more fun. Vă prezint fustele mele preferate pe care le-aș avea în șifonier.
Alina Ispas, the woman you are. Acest obiect simbolic al Alinei, portmoneul, are cumva atât de mult sens în toate lucrurile pe care le face. Îmbină foarte bine cultura Europei de Est cu modernismul. Aș avea nevoie de atâtea portmonee în fusta mea? Hell yeah. Unul pentru lip gloss, unul pentru bani, unul pentru chei, unul pentru o piatră drăguță, unul pentru plicul de mâncare de pisici etc. It makes you feel whole. Îmi amintește cumva de un tote bag supradimensionat de la We’re Not Really Strangers pe care scria „I’m carrying big feelings”. ‘Cause I AM. Deși fusta e din piele, este foarte dulce și suavă.
O nominalizez pe Alina și pentru best t-shirt. Simplu dar nu basic, are un strop de sclipici. Eu mi-aș pune atâtea chestii random în el, doar ca să arate cum mă simt în ziua respectivă. Îl văd purtat cu pantaloni scurți și Birkenstocks.
Revenind la fuste, vă prezint ceva mai elegant dar care ar merge perfect purtat și la cocktails la PERL – Mihnea Covaci. Aș fi vrut să vorbesc mai mult despre colecțiile sale din piele, pantalonii foarte low waisted, anii 2000 dar m-a cucerit mai tare setul de fustă și sacou din colecția ready-to-wear. Mă face să mă întreb cât de misterioasă trebuie să devin ca să pot să-l port someday. Estetica lui e foarte dark dar foarte feminină. Văzusem o postare foarte frumoasă pe care o făcuse în care spunea că persoana care ar reprezenta cel mai bine brandul său ar fi o femeie puternică dar sensibilă, determinată și curajoasă. I can see it.
Nu știu ce îmi place mai mult – fusta sau sacoul. Dar îmi plac. O stofă irizată, cu dungi foarte foarte fine. Îmi place reminiscența de început de Maison Margiela, îmi place versatilitatea. E un look pe care aș vrea să-l am sau cel puțin aș vrea să-mi apară mai des pe feed. Cu siguranță setul ar arăta bine și cu balerini sau why not, un crossover, fusta cu o cămașa albă de la ALEEA.
La pantaloni am păreri împărțite așa că o să trecem peste. Glumesc. Blugii sunt, fără prea multe dezbateri, un must-have indiferent de sezon sau context. De la albastru închis, care dă un aer mai curat și mai elegant, la albastru deschis, mai de vară, și până la negru, varianta cea mai versatilă și ușor de integrat în orice ținută, denimul rămâne un reper constant în garderobă. Există și variante albe, dar ele cer ceva mai multă grijă și nu sunt întotdeauna pe gustul tuturor (pentru mine sunt moartea pasiunii).
Cu siguranță SEEN USERS are cei mai interesanți blugi. Cu o tăietură deep și un pattern de corset, chiar arată a blugi de prințesă. Preferații mei sunt cei cu panglică roz, mi se par foarte playful. SEEN USERS pornește de la ideea de inovație, construită pe o viziune contemporană jucăușă, în care formele, materialele și funcționalitățile sunt combinate în moduri neașteptate. Cristina Săvulescu, the mastermind behind this brand, se inspiră din cultura pop și din dinamica și tensiunea momentumului pentru a crea.
Și, chiar dacă nopțile de vară sunt calde, avem nevoie de layere un pic mai groase, un coat sau un trench, o vestă, o gecuță, ceva să nu te ia răceala pe la spate, cum zic bătrânii.
Un coat poate de multe ori să țină locul unui întreg outfit. Poate să te facă să întorci priviri (ex. Bianca Censori la MET Gala) sau să fi misterioasă, rece.
Diferența principală dintre un coat și un trench (pentru că mulți oameni le confundă) constă în design și utilizare: coat-ul este, în general, mai gros, mai călduros și destinat sezonului rece, având o croială simplă sau structurată, în timp ce trench-ul este mai ușor, realizat de obicei din gabardină sau materiale impermeabile, fiind creat inițial pentru uz militar și purtat mai ales primăvara sau toamna. Trench-ul se recunoaște prin detalii specifice precum cordonul în talie, reverele largi și uneori epoleții, oferind un aspect mai lejer și sofisticat.
Un trench care îmi place foarte mult este un experiment făcut de Tearless Street, un brand care atrage atenția și prin haine, dar și prin direcția editorială pe care o abordează în fotografiile de produs. Unfinished, vulgare, provocatoare. Brandul reunește viziunile designerilor Crina Stefanca și Luis Alexandru Drăjan.
Cred că acest trench are foarte multă personalitate. Utilitar, dar oversized (practic greu de folosit în contexte de muncă) și cu un accent pe spate, un rozar. Nu am mai multe cuvinte sincer. Trebuie doar să-l porți și o să devii foarte bold.
Okay cred că deja e foarte clar că îmi plac piese cu siluete questionable. Itse este un atelier mic, format dintr-o mână de oameni, care folosesc materiale din fibre naturale pentru a crea doar câteva bucăți din fiecare haină a lor. Tot procesul lor durează 21 de zile și este foarte frumos explicat pe site, mă face să mă simt foarte aproape de ei și de produs. I-am cunoscut prima dată la târgul de la Common House, ținut de Romina Banu, unde mi-au explicat mai mult despre materialele lor. Le-am văzut, le-am atins, și m-am îndrăgostit. Jacheta aceasta, care poate fi purtată pe ambele fețe, se simțea așa moale, fină, ușoară și e din bumbac. E doar din bumbac. Chiar cred că fast-fashion ne minte când scrie pe etichetă bumbac, it can’t be, se simțea prea out of this world această piesă. Mi se pare foarte versatilă, cu detalii interesante, și un contrast care ar face un outfit basic, not basic.
Cred că am urât conceptul de veste toată viața, mi se păreau niște chestii pe care le poartă tații peste trening și atât. Totuși, bumbagr mi-a schimbat părerea, cel puțin pentru moment. Da, fac și genți și borsete cool, dar vestele lor? Chef’s kiss. Toate produsele lor sunt făcute din materiale waterproof, să fie utile și ușor de purtat în haosul orașului. Îmi place că vestele lor sunt lightweight, dar par a fi pufoase, cu forme diferite brodate (aici o floricică) şi închizătoare cu fundiță. Culorile mi se par cele mai interesante, arăta multă personalitate dar pot fi purtate peste orice. Preferata mea este cea albastru vivid (I’m just a sucker pentru culoarea asta) pentru cum pică pe denim sau nuanțe neutre; cum dă un pop neașteptat outfitului. Aș zice că efectul acesta îl au și tote bag-urile și gențile lor. (Chiar ador când văd oameni random pe stradă purtând lucruri de la ei).
Cred că e timpul să vorbim despre pantofi frumoși. Pantofii sunt mai mult decât un simplu detaliu într-un outfit, de multe ori, ei sunt piesa care schimbă complet vibe-ul unei ținute. Poți purta haine simple, dar o pereche potrivită de sneakers, loafers sau bocanci bine aleși poate face tot lookul să pară mai stilat și mai bine pus la punct. În plus, încălțămintea spune multe despre atenția la detalii. Iar combinația corectă dintre haine și pantofi oferă acel echilibru care face o apariție să iasă în evidență fără prea mult efort.
Iguelle Studio s-a înființat în 2015, din dorința de a crea pantofi comozi, dar care pot spune multe despre cea care îi poartă. Prin combinațiile de texturi, culori și imprimeuri atent alese, brandul reușește să aducă un echilibru între stilul clasic (chiar conservator) și cel contemporan, răspunzând ritmului alert al femeii moderne, mereu în mișcare. Pentru Iguelle, calitatea a fost întotdeauna mai importantă decât cantitatea. Fiecare pereche este realizată cu multă migăleală, în ediții limitate, punând accent pe autenticitate, versatilitate și pe frumusețea lucrurilor create manual. Mi-a fost greu să aleg doar o pereche preferată. Toate îmi vorbesc într-un fel sau altul. Cred totuși că cea mai apropiată de mine este OPHIRA, o pereche de mules clasică, din piele neagră, cu interior roșu.
De-a lungul timpului, această siluetă aparent simplă a căpătat tot mai multă relevanță în modă, fiind reinterpretată constant de designeri. Importanța lor stă tocmai în această dualitate: sunt relaxați prin construcție, dar pot fi extrem de sofisticați în expresie. În spatele formei lor minimaliste se ascunde o istorie a confortului redefinit și a eleganței informale, care a traversat secolele fără să își piardă actualitatea. Cred că această pereche de la Iguelle exprimă foarte bine feminitatea pantofului, a istoriei sale, cât și o ușurință – știu că și o fată stângace ca mine, nu ar cădea cu ei.
M-am abținut mult din a vorbi despre rochii în această selecție pentru că deși port summer dresses cam tot timpul anului, îmi plac rochiile care mă fac să mă întreb dacă sunt sau nu sunt de fapt rochii. Una dintre aceste works of art este rochia făcută de Mara Popa, pentru MBBFW A/W 2025. Foarte sculpturală și aproape de piatră, rochia Marei are sub ea un mesh cu macramé. Mara a căutat și cultivat în munca ei creativă aceste punți aparent inexistente între portul popular și inovație. Eu una nu am purtat niciodată ie, nici măcar nu am avut. M-am simțit cumva de parcă nu aparțin acestor haine, acestor simboluri dar în acelaşi timp, am fost foarte dezamăgită să văd copiile ieftine de pe Shein ale acestora. E nedrept.
Ia românească a devenit în ultimele decenii o sursă importantă de inspirație pentru marile case de modă internaționale, însă de multe ori motivele tradiționale au fost preluate fără menționarea originii sale culturale. Branduri celebre precum Dior, Yves Saint Laurent sau Jean Paul Gaultier au lansat colecții inspirate de broderiile și croiul specific iei, reinterpretând elemente autentice din portul popular românesc în piese de lux vândute la prețuri foarte mari. Unul dintre cele mai discutate cazuri a fost cel al unei veste tradiționale din zona Bihorului, reinterpretată de Dior fără a evidenția sursa inspirației, fapt care a stârnit reacții puternice și campanii pentru recunoașterea patrimoniului cultural românesc.
Rochia ei și layeringul trezesc ceva în mine totuși; e ca o cetate care pare înfiorătoare dar înăuntrul ei sunt doar grădini de trandafiri și bujori. Cred că încapsulează foarte bine sentimentele pe care le purtăm încă din burta mamei ca popor, un soi de rușine amestecat cu o mândrie nu tocmai argumentată.
O să-nchid dulapul cu o geantă. O urmăresc pe Iris încă de când a scos primele prototipuri de geantă și făcea modele total diferite față de ce face acum. Sincer, sunt foarte mândră de creșterea ei. Se vede, cu fiecare ediție pe care o scoate, că se rafinează atât în gusturi, cât și în skill-uri. Fleur D’Iris este micul ei brand unde experimentează cu siluete diferite de genți, pe care le face manual, la ea acasă, în Transilvania. Poate mi-a plăcut de ea pentru că e unguroaică, la fel ca mine, și mi-a zis că sunt „fele apă, fele víz” :p, dar cu siguranță mi-a plăcut și cât de creativă e.
Preferata mea e Daisy, ultima geantă pe care a scos-o. O knot bag, în culoarea butter yellow, cu franjuri. E făcută dintr-o mătase naturală pe care Iris a petrecut multe, multe ore să o găsească prin depozitele din Budapesta. Imprimeul duce spre o piele de animal, spre un floral; e prea ambiguu ca să spui exact. It’s giving „take me to Sahara” sau la Bar Ton.
De ce contează?
Cred că cea mai importantă teză cu care ar trebui să rămânem colectiv ca societate este ideea că ar trebui să prețuim mai mult ce creşte în jurul nostru. Compararea talentelor noastre cu talente din vest, unde creativitatea a fost exploatată încă dinainte ca noi să devenim principat, este useless. Sunt oameni care înmuguresc. Dacă fiecare dintre noi contribuie câte puțin la scena culturală locală, lucrurile se vor schimba la 180 de grade. Artiști sunt, haine frumoase fac. Rămâne ca noi să ne bucurăm de ei și să creăm oportunități celor care vor să le calce pe urme.
