Nu mai e o temă nouă faptul că artiștii nu sunt sfinți. Dar doare când unul dintre cei pe care îi asculți scoate pe gură ceva rasist, homofob, misogin, xenofob și lista continuă sau când ies la iveală acțiuni complet inacceptabile. Se simte ca o despărțire: ai trăit cu muzica lui, și acum, brusc, totul se destramă. Și atunci apare întrebarea: mai putem asculta muzica unui artist problematic?

Cancel culture în muzică: scurt istoric

Muzica a fost mereu „judecată moral” și a avut un răspuns din partea publicului. Elvis mișca din șold și televiziunile îi limitau aparițiile. The Beatles au stârnit un scandal după comentariul că sunt „mai populari decât Isus”. În anii ’80, albumele cu versuri „periculoase” primeau eticheta parental advisory. Dar adevărata presiune vine odată cu social media: Twitter, TikTok și Reddit le dau fanilor putere reală să decidă cine merită ascultat și cine nu. Exact ca un judecător.

Ce înseamnă să fii „cancelat”

A fi cancelat înseamnă că publicul și industria decid să nu mai susțină artistul: playlisturi șterse, turnee anulate, contracte rupte. Uneori cancel-ul e complet, alteori gri, pe scurt are mai multe nuanțe:

Cancel complet: R. Kelly și Ian Watkins:  abuzuri, condamnări, muzica lor aproape a dispărut complet. Nimeni nu mai poate separa omul de artă.

Cancel în zona gri: Michael Jackson, Kanye, Chris Brown. Jackson rămâne regele pop, dar acuzațiile îl fac imposibil de ascultat pentru unii. Kanye pierde sponsori, dar topurile lui explodează. Chris Brown a fost abuziv și violent cu partenera sa, Rihanna, dar încă are turnee sold-out. Aici, publicul se rupe în două: unii boicotează, alții aleg să separe muzica de persoană.

Controverse de opinie: Nu toți artiștii au cazuri penale, dar declarațiile lor pot fi la fel de toxice. Morrissey (ex-The Smiths) a pierdut mulți fani după comentariile pro-Brexit și ieșirile xenofobe. Iar Eric Clapton a rămas în istorie pentru declarația rasistă din 1976, când l-a susținut pe politicianul Enoch Powell și a strigat pe scenă sloganuri de extremă-dreapta. Ironia? Tocmai atunci avea hituri cu piese reggae. Din scandal s-a născut mișcarea Rock Against Racism.

Aici decizia e personală: ignori muzica pentru ce a zis artistul sau spui „eu vreau doar piesele”?

Putem separa muzica de artist?

Nu există rețetă. Decizia e a fiecărui ascultător. Cancel culture în muzică ne forțează să ne întrebăm ce suntem dispuși să tolerăm: putem să ne bucurăm de compoziții și versuri geniale, chiar dacă persoana din spatele lor e problematică? Sau ajunge momentul în care muzica nu mai poate fi separată de om?

De-a lungul anilor, am început să judecăm artiștii pentru controversele lor. Dar adevărata întrebare rămâne: „mai ascultăm muzica unui artist problematic sau putem separa omul de creația lui?” Răspunsul nu e niciodată simplu, e subiectiv și personal.

În capul nostru cântărim câteva lucruri: gravitatea faptelor artistului, „chiar e atât de rău?”  și calitatea muzicii pe care o produce. Cazul lui Michael Jackson e elocvent: muzica lui a redefinit industria, a inspirat generații, iar pentru mulți, genialitatea ei depășește greșelile artistului.

Însă putem oare să lăsăm muzica să mascheze omul? Sau, mai pragmatic, când dăm stream-uri, susținem totodată și persoana din spatele pieselor.

Decizia finală e a noastră: cât de mult valorează pentru noi separarea artistului de muzica lui și ce reguli ne dictează busola morală atunci când apăsăm „play”?