Foto: Pexels / Dario Fernandez Ruz

Rețelele de socializare le folosim pentru a ne conecta cu prietenii, rudele sau alte persoane care împărtășesc aceleași obiceiuri sau plăceri. Nu mai este o noutate faptul că în mediul online putem întâlni persoane de toate vârstele, asta se datorează și mecanismului simplu de utilizare a rețelelor, dar și a trendului actual.

De la o simplă relaxare la o dependență sigură

Poate fi vorba despre o dependență de social media atunci când avem o dorință exagerată de a verifica și utiliza aplicațiile și ajungem să petrecem foarte mult timp online (câteva ore), fără a avea un scop. În tot acest context, ajungem să nu mai facem activitățile esențiale din viața de zi cu zi pentru că timpul nu ne mai este suficient, dar practic nu îl ocupăm cu nimic concret. Cu toate acestea, e important să observăm ce se întâmplă atunci când nu folosim telefonul, pentru a știi sigur dacă este vorba de o dependență sau nu. Așa numitul sevraj prezent în cazul dependenței de alcool sau droguri, apare și aici.

Atunci când nu avem acces la telefon, ni se schimbă dispoziția și devenim neliniștiți, iritați și furioși. Însă de multe ori nu ne dăm seamă că este din cauza lipsei telefonului și ajungem să dăm vina pe alte persoane sau situații. 

Foto: Pexels / Andrea Piacquadio

Cum ajungem să fim dependenți?

Având în vedere algoritmul după care funcționează aplicațiile, subiectele care produc interes pentru noi vor apărea mai frecvent în feed, fără a face noi ceva special. Asta înseamnă că primim tot ce ne place în cel mai scurt timp, fără a depune vreun efort. Pe cât de bine sună, pe atât de rău poate să facă.

Petrecerea timpului pe rețelele de socializare este o activitate distractivă și relaxantă, iar acest lucru este dovedit și științific. Atunci când petrecem timp în mediul online, dopamina (hormonul plăcerii) este prezentă în cantități mai mari, ceea ce, într-adevăr, ne produce o stare de plăcere în tot corpul. În aceste momente, creierul identifică activitatea ca fiind una satisfăcătoare și astfel ne dorim să repetăm cât mai des. Acest lucru este resimțit mult mai plăcut atunci când primim și feedback-uri pozitive la postările proprii.

„Orice persoană, dacă are o poză și spune << Nu am făcut multe like-uri, nu e poza frumoasă, nu-mi place>>,  cred că asta te face, oarecum, să nu mai ai încredere în ce ai postat, deși, inițial, poate ți-a plăcut” – I.A.

„Îmi place să primesc multe like-uri pentru că astfel mă simt plăcută de cei care mă urmăresc, chiar dacă nu este ceva verbal sau concret neapărat. Este ca și cum aș primi un <<bravo>> din partea cuiva, este un semn că fac ceva bine sau că sunt o persoană bună. Aprecierea aceasta contează foarte mult pentru mine pentru că îmi dă încredere și mă face să mă simt mai curajoasă.” – M.F.

„Este cool să primești multe like-uri și să fii urmărit de multe persoane. La mine în școală sunt câțiva copii care au foarte mulți urmăritori și multă lume își dorește să fie ca ei sau măcar prieteni cu ei. Și mie mi-ar face plăcere să simt asta, că ceilalți mă apreciază.” – C.C.

Foto: Pexels / Eren Li

Și care-i partea rea?

Cu cât petrecem mai mult timp pe rețelele de socializare, cu atât pierdem mai mult contactul cu lumea reală. Chiar dacă putem afla orice în câteva secunde, acea informație rămâne memorată la nivel superficial, pentru că ajungem să ne implicăm în tot mai puține activități fizice și astfel ajungem să simțim tot mai puține senzații corporale. Lipsa acestora ne face să ne îndepărtăm tot mai mult de propriile emoții și convingeri, iar posibilitatea de a dezvolta probleme precum anxietatea sau depresia crește considerabil.

„Atunci când nu pot intra pe rețelele de socializare mai mult timp (câteva ore), mă urmărește un sentiment ciudat, este ca și cum aș pierde contactul cu ceilalți. Am fost plecată o dată într-o zonă fără semnal, țin minte că am rugat-o pe o prietenă să intre pe contul meu. Nu știu exact de ce am făcut asta, dar simțeam că dacă se întâmplă asta nu voi pierde prietenii de acolo. ” – I.A.

„Atunci când nu accesez Instagramul, parcă nu am control asupra mea. Mă enervez, mă gândesc des la momentul când voi avea din nou acces la telefon…de multe ori când mă trezesc noaptea îmi iau telefonul și verific notificările, iar atunci când se întâmplă să văd ceva interesant, rămân conectată și nu mai adorm deloc.” – M.F.

„Eu nu postez foarte des pentru că nu sunt atât de populară ca alți colegi, dar atunci când postez, primesc destul de multe like-uri și asta mă bucură; dar după câteva zile simt o oarecare tristețe pentru că aceste aprecieri nu se mențin în timp.”- C.C.

Doar lumea din online este roz.

Ne dorim să arătăm celorlalți numai părțile bune, pentru ca ei să aibă motive să ne aprecieze și mai mult. Însă în acest ritm se creează un mediu fals în care toată lumea este perfectă și de apreciat. Asta ne poate afecta foarte mult din punct de vedere emoțional, pentru că ceea ce este promovat, nu se regăsește cu ceea ce trăim noi în mod firesc. O dependență de social media poate veni la pachet și cu teama de a lipsi din mediul online, ceea ce va duce la o utilizare și mai crescută a rețelelor.

FOMO

Această problemă apare atunci când suntem foarte activi pe social media, iar în momentul în care, din varii motive, nu avem acces la Internet/telefon, simțim o frică puternică. Această frică se referă, de fapt, la gândul că am putea fi lăsați pe dinafară, iar absența noastră ne face să pierdem noile știri. Practic, lipsa contactului cu mediul online ne provoacă un sentiment de disconfort pentru că ne scade gradul de control. Toate aceste lucruri ne provoacă probleme de ordin emoțional și comportamental, iar reacțiile pe care le putem avea țin chiar și săptămâni întregi, însă, de regulă, când recâștigăm accesul la social media aceste senzații dispar.

Notă: Mărturiile fac parte din conversațiile avute cu adolescenți, fiind extrase din ședințele de psihoterapie.