Merită să citești Sally Rooney?

În primul rând, cine e Sally Rooney? Ea este o autoare irlandeză născută în 1991, deci o milenială. Mama ei a condus un centru cultural, precum unul dintre personajele din cartea despre care vom vorbi imediat, și anume Intermezzo. În 2009, aceasta a început să studieze limba engleză la Trinity College, în Dublin (acolo unde vor studia și protagoniștii din Normal People, cealaltă carte despre care vom discuta). A început un master în științe politice, dar a renunțat la acesta și a început unul în domeniul literaturii americane.

De ce am ales să citesc două dintre cărțile scrise de ea? Pe scurt, pentru că e peste tot! Sau cel puțin ultima ei carte, Intermezzo,  face furori în comunitatea de bookstagram și chiar am vrut să văd ce-i cu toată frenezia. Neironic am ajuns să stau față în față la metrou cu o persoană care citea aceeași carte de Sally Rooney ca mine. Iar când legenda vie Maurice Munteanu postează pe Instagram că citește Sally Rooney de ziua lui, e un semn divin că trebuie să arunci măcar un ochi peste.

În Intermezzo avem povestea a doi frați, Ivan și Peter, care trec printr-un moment dificil în viața lor: tatăl lor a decedat recent, după cinci ani de luptă cu cancerul. Ivan are douăzeci și doi de ani, fiind un jucător de șah cu titluri la campionate, având o atitudine introvertită și niște viziuni asupra femeilor ce merită analizate într-un paragraf dedicat. Peter este cu zece ani mai mare decât fratele său și este pur și simplu insuportabil. Da, mi-am spus că trebuie să scot în evidență din prima acest fapt, restul lucrurilor fiind insignifiante prin comparație cu cât de tare m-a enervat personajul său. Însă, de dragul introducerii, am să spun că este avocat pentru drepturile omului, predând, de asemenea, cursuri la facultate.

În linii mari, cei doi frați nu se înțeleg, Peter percepându-l pe Ivan ca fiind un inadaptat social, iar Ivan percepându-și fratele drept un încrezut ce se crede superior. Problema este de fapt mult mai profundă, asta fiind doar ideea de suprafață, relația dintre cei doi erodându-se de-a lungul timpului din pricina lipsei de comunicare. Și da, lipsa comunicării este, din punctul meu de vedere, caracteristica definitorie a celor două cărți scrise de Rooney. Ceea ce poate fi enervant pentru mulți, din ce am observat citind alte recenzii, însă în calitate de persoană incapabilă să-și verbalizeze sentimentele, eu m-am regăsit adesea în personajele sale. 

Revenind la povestea celor doi frați, fiecare are o viață romantică cel puțin haotică. Ivan ajunge să se îndrăgostească de Margaret, o femeie de treizeci și șase de ani care lucrează la un centru cultural dintr-un mic orășel. În condițiile în care el are douăzeci și doi de ani, asta înseamnă că între cei doi este o diferență de vârstă de paisprezece ani. Hell no! Scuzați-mă doamna Rooney, dar așa cum spuneți și dumneavoastră în carte, băiatul ăsta nu are lobul prefrontal încă dezvoltat complet. Și da, știu că literatura reprezintă la sfârșitul zilei ficțiune și idei care nu sunt mereu acceptate social, însă mie mi-a fost greu să trec peste diferența de vârstă dintre cei doi. Margaret pare o tipă super de treabă care se confruntă cu o situație nasoală în orășelul său, din moment ce soțul de care s-a separat are o problemă cu alcoolismul și ajunge să facă scandal atât la ea la muncă, cât și prin baruri. Oricât de simpatică ar fi personalitatea ei și cât de inocente ar fi gândurile sale, adesea în carte și ea recunoaște că este ceva greșit în relația lor. 

Aceeași problemă o putem pună și în cârca lui Peter. Ca să o spunem direct, omul cam joacă la două capete pe întreg parcursul romanului. Iar unul dintre aceste capete se întâmplă să fie al lui Naomi, o tânără de aceeași vârstă cu Ivan, deci cu zece ani mai mică decât Peter. În carte, aceasta ajunge să devină un fel de sugar baby al lui Peter, ceea ce clar doar înclină balanța de putere în favoarea lui. Cealaltă persoană pentru care Peter prezintă sentimente de dragoste este Sylvia, care i-a fost parteneră timp de mai mulți ani în perioada studenției, până când aceasta a avut un accident ce i-a afectat sănătatea, având dureri ce nu-i permit să participe în acte sexuale. Chiar dacă cei doi au rămas prieteni, Peter își dorește ca între ei doi să fie ceva mai mult. Însă, în același timp ceea ce a început ca o relație de tip prieteni cu beneficii cu Naomi se transformă în ceva mai substanțial pentru el. Astfel, domnul avocat se află între ciocan și nicovală, miza fiind chiar poziția lui în societate. 

Cât despre relația dintre cei doi frați, aceasta se rupe cu totul în momentul în care Ivan îi spune lui Peter de faptul că este împreună cu Margaret, menționând de asemenea vârsta ei. Evident, Peter susține că așa ceva nu este normal, uitând că la rândul său se află cu musca pe căciulă. Ivan ajunge să îi dea block lui Peter, fiind supărat că fratele său nu se bucură pentru prima relație din viața sa și nu îl sprijină.

Inițial, când am început să citesc cartea, am crezut că mi-am luat mare păcăleală și că romanul urma să fie ceva de tip Colleen Hoover, preponderent smut și clișee. Spre apărarea mea, sunt multe scene de sex în prima parte, iar să le citești în timp ce te afli la metrou nu se simte tocmai confortabil… aviz celor care au de gând să citească. Apoi, am realizat că accentul este pus pe stările personajelor, pe felul în care acestea se simt în raport cu celelalte personaje și cu propria lor persoană. Avem astfel multă introspecție, însă plotul în sine tinde să nu prea existe. Adică, acțiunea este destul de lentă, nu se întâmplă prea multe evenimente care să te țină cu sufletul la gură sau care să facă lectura în sine interesantă.

Mi-a plăcut faptul că este menționat fenomenul bărbatului de tip incel în carte, Peter acuzându-l pe Ivan că este unul, din pricina viziunilor sale cu privire la egalitatea dintre sexe și din pricina lipsei de interacțiune cu femeile. În același timp, ironic sau nu, când ajunge să fie împreună cu Margaret, acesta are un comportament decent cu ea, fiind chiar mai respectuos decât Peter când vine vorba de interacțiunile cu femeile din viața sa. Adică, scena în care Peter vine să îi aducă Sylviei medicamentele acasă mi s-a părut lipsită de respect într-un mare hal. La fel și felul în care se comportă cu Naomi atunci când îi spune că nu mai poate sta la el și că se poate muta în vechea casă a tatălui său. Bineînțeles că și aici putem să discutăm cu orele despre lipsa figurii materne din viața lor, din moment ce mama lor s-a despărțit de tatăl acestora când erau încă mici, dar am să vă las pe voi să dezbateți despre asta în comentarii sau cu partenerul când aveți chef de scandal.

Putem observa în același timp că este o carte scrisă recent, pentru că au loc multe referiri la pandemie, ceea ce s-a simțit puțin ciudat. A fost prima oară când am văzut pandemia de Covid menționată într-o carte, fapt ce probabil va deveni din ce în ce mai prezent în literatură, lucru ce mă bucură, fiindcă pentru întreaga lume a reprezentat un moment marcant, fiecare dintre noi fiind expus la anumite trăiri noi, nemaiîntâlnite. 

În schimb, la cam două săptămâni după ce am terminat-o, pot spune fără echivoc că Intermezzo este cel puțin pentru mine o carte uitabilă, în sensul în care nu a avut vreun impact ce să miște ceva în mine. Realizarea lui Peter că este oripilat de ideea de a nu se conforma standardelor societății este interesantă, însă nu mi s-a părut ceva revelator. Acțiunea în sine este destul de anostă, iar personajele mi se par mai lipsite de profunzime decât în celălalt roman despre care vom vorbi, și anume Normal People. Nu vreau să zic că Intermezzo este o carte rea, întrucât analizează complexitatea relațiilor dintre oameni cu o abundență de detalii și de perspective, însă nu simt că este cartea de la Sally Rooney pe care aș recomanda-o.

Și că tot vorbeam de lup, haideți să discutăm și despre Normal People, carte care zic din start că mi-a plăcut mult mai mult. M-am apucat de citit cartea asta imediat după ce am terminat sesiunea, fiindcă am găsit-o într-un anticariat la 15 lei, iar o ofertă de genul e de nerefuzat după mine. Oricum voiam să o citesc, fiindcă o prietenă mi-a spus că ei i-a plăcut foarte mult. Cu ocazia asta, te salut Daria și îți mulțumesc pentru recomandare!

În Normal People avem parte de o poveste de tip coming of age, în care îi urmărim pe  Connell și Marianne, inițial doi elevi de liceu într-un orășel din Scoția. Connell face parte dintre tipii populari în liceu, în pofida faptului că este pasionat de literatură și cel mai bun elev la engleză din clasă. Marianne, pe de altă parte, este văzută ca această ciudată singuratică de care nimeni nu vrea să se apropie, prea inteligentă și inerent o dezaxată. Mama lui Connell se ocupă de curățenia din vila în care Marianne locuiește. Astfel, cei doi ajung să interacționeze în momentele în care Connell vine să o ia pe mama sa de la lucru.

Ăsta este punctul de plecare în carte. Cred că nu e surprinzător să spun că cei doi ajung împreună. În încercarea de a da cât mai puține lucruri cu putință, am să spun că relația lor are foarte multe urcușuri și coborâșuri, cauzate în principiu de lipsa comunicării. Aș spune că este necesar să dau și un trigger warning, pentru că în carte (precum și în Intermezzo) întâlnim tema suicidului și prezența abuzului sexual și fizic. 

În principiu, urmărim evoluția acestor două personaje până în punctul terminării facultății, fiecare capitol prezentând un salt în timp. Vedem ce impact are asupra celor doi mutatul pentru a studia la universitatea Trinity, felul în care relațiile sociale se schimbă și modul în care relația dintre cei doi trece prin mai multe metamorfoze de-a lungul anilor. 

De obicei ajung să-mi aleg un personaj preferat, însă de data aceasta pot spune că în final am ajuns să țin la ambii protagoniști în mod egal. Inițial, Connel m-a cam călcat pe nervi cu câteva decizii pe care le ia, însă are parte de o schimbare de caracter imensă odată cu începerea facultății. Și da, poate unul dintre motivele pentru care am ajuns să țin la amândoi în mod egal este pentru că unul studiază literatura, celălalt științele politice, iar eu ambele în același timp, fapt care, n-am să mint, mi s-a părut pe de o parte hilar, iar pe de altă parte foarte drăguț. Cred că asta m-a ajutat să mă conectez puțin mai bine cu personajele, să mă regăsesc în ele. Dar nu doar asta, evident. Ideea aceasta a inadaptării sociale se regăsește la tot pasul în roman, concept pe care cred că mulți dintre noi îl putem înțelege. 

Aici, personajele îmi par mult mai bine nuanțate decât în Intermezzo. Aș compara felul în care sunt creați cei doi protagoniști cu felul în care Michelangelo l-a sculptat pe David. Stările și felul în care cei doi se raportează la evenimentele din jurul lor te ating, simți suferința, neliniștea prin care trec, dar și calmul pe care îl au atunci când sunt ei împreună făcând acte banale. Ultimele șaptezeci de pagini m-au rupt, am avut nevoie de pauze constant ca să nu-mi umplu perna de lacrimi. Iar finalul este unul deschis, ceea ce poate fi nemulțumitor pentru unii, însă eu cred că își are sensul în economia romanului. Din nou, plotul nu este foarte bogat, reflectorul fiind pus cu precădere pe stările și sentimentele personajelor principale (perspectiva alternând și aici de la unul la altul), însă probabil mă aflu și într-o perioadă de vârstă mai asemănătoare cu personajele și îmi este mai ușor să înțeleg cu ce se confruntă. 

Revenind la întrebarea din titlu, da, eu cred că merită să citești Sally Rooney. Știu că mai are două cărți publicate, pe care eu însă nu le-am citit și pe care probabil le voi citi altădată, mult mai târziu, fiindcă ce-i prea mult strică, însă Normal People și Intermezzo sunt cărți bune. Intermezzo nu a fost pe gustul meu întrucât nu am prea putut să mă conectez cu personajele, iar acțiunea este mult prea lentă, însă poate pentru alții ar putea fi o lectură numai bună. Tot ce știu sigur e că Normal People mi-a plăcut mult mai tare, chiar dacă m-a cam și distrus emoțional pe final. Știu că există și un serial creat pe baza cărții, însă eu nu l-am văzut, recunosc. Sper ca și voi să încercați scrierile ei, pentru că este o scriitoare talentată, cu dialoguri naturale și care explorează profunzimea sentimentelor umane.