Zilele trecute am început o nouă carte și am reușit să o termin destul de repede, fiind destul de scurtă și cursivă. Ușor neînțeleasă și confuză în primele rânduri, cartea ,,Pivnițele Vaticanului” de André Gide este o satiră centrată în jurul unei imense fraude, care își convinge victimele că Papa a fost reținut în pușcărie și un Papă fals a fost încoronat la Vatican. În cazul în care te întrebai cine este André Gide, scriitorul are o reputație interesantă aș putea spune, fiind atât adorat, cât și urât de literatura franceză pentru stilul său provocator în care satirizează diferite aspecte ale societății. Cartea sa a fost interzisă o bună perioadă de timp în Vatican pentru luarea în râs a anumitor aspecte religioase și a instituțiilor statului, fiind considerată scandaloasă.
Acțiunea începe la Roma, unde savantul ateu Anthime Armand-Dubois, bolnav de sciatică și respins de familia catolică a soției, își exprimă furia asupra religiei aruncând cârjele într-o statuie a Fecioarei Maria. Într-un vis bizar, aceasta îi apare și îl vindecă, iar el își schimbă radical viața, devenind credincios. În paralel, Julius, cumnatul său și scriitor ratat, este trimis de tatăl muribund să-l cunoască pe fratele său vitreg, Lafcadio, un tânăr crescut în libertate, dominat de instincte. După moartea tatălui, Lafcadio moștenește averea și își începe propriul drum aventuros. Amédée Fleurissoire, soțul surorii mai mici a soțiilor lui Julius și Anthime, pleacă la Roma, convins că Papa a fost înlocuit de un impostor. În tren îl întâlnește pe Lafcadio, care, fără motiv, îl aruncă afară și îl omoară. Julius vrea să scrie despre această crimă absurdă și își regăsește credința, crezând că Amédée a murit ca martir. Anthime, însă, dezgustat de ideea unui Papă fals, renunță la credință și boala lui revine, iar Lafcadio decide să se predea. La un moment dat toți ajung la Roma, dar misterul rămâne al tău.
Cartea te stimulează să o termini repede și e ușor de citit, chiar și daca ești a ,,slow rider”. Deși stilul e unul diferit din ce am mai citit până acum, romanul fiind împărțit în cinci cărți, fiecare cuprinzând o poveste diferită, mi-a plăcut destul de mult. M-am trezit într-un univers straniu, plin de aparențe înșelătoare și intenții îndoielnice din partea fiecărui personaj. Stilul lui Gide te pune la încercare să gândești în profunzime ce e adevărat și ce e fals și să chestionezi mai mult aparențele personajelor. E o carte care m-a făcut să râd, să rămân confuză și să contemplez asupra întâmplărilor.
Una dintre temele principale ale romanului Pivnițele Vaticanului este controversa dintre credință autentică și înșelăciune. Povestea falsă a acestui Papă impostor ne arată cât de ușor pot fi înșelați oamenii atunci când își doresc cu orice preț să creadă în ceva. Credința oarbă le determină pe personaje să creadă chiar și în lucruri lipsite de logică. Povestea falsului complot legat de răpirea Papei devine o satiră a credinței oarbe și a manipulării victimelor. Tema este tratată cu umor pentru public, dar și cu un ton tulburător, deoarece evidențiază cât de repede pot fi distorsionate convingerile pentru interese materiale sau personale. Aproape toate personajele au la baza dorința de a realiza o avere cât mai mare sau un statut social cât mai ridicat, care duce la o degradare morală. Goana după bani și putere, nu degradează doar personajele din prim plan, ci și instituțiile pe care aceștia pretind că le apară. În aparență, deși o persoană pare respectabilă, în realitate aceasta se află sub un morman de ipocrizie și corupție.
Ce mi-a plăcut la Gide e modul în care transformă realitatea într-o comedie care te pune pe gânduri: în ce aleg oamenii să creadă și în ce momente. Este suficientă religia pentru a te face un om respectabil?
