Ilustrații de Alexandra Cristina Duță
„Lumea de dincolo de percepție” reprezintă o critică la adresa consumerismului și a lipsei de preocupare legate de încălzirea globală.
Viața este plină de incertitudini și de necunoscute. Deseori tindem să ne credem stăpâni pe viziunea noastră deja formată despre lume fără să mai acordăm vreun moment pentru a analiza „pe bune” lumea înconjurătoare și pentru a pune întrebări cu privire la ea. Mi se pare incredibil de trist cum, în general, voința omului de a cunoaște scade cu cât acesta crește. E un aspect cunoscut faptul că capacitatea de a învăța descrește odată cu înaintarea în vârstă, copilăria fiind perioada în care creierul este ca un burete și adună o mare cantitate de informații. Însă problema apare atunci când renunțăm, când nu mai suntem pasionați de descoperirea a ceea ce ne înconjoară. Mi-am dorit ca acest proiect să vină în încercarea de a stimula curiozitatea pe care fiecare dintre noi o are, mai mult sau mai puțin (cum spuneam, depinde cât de tineri sau bătrâni suntem, atât la propriu cât și la figurat).
Cum putem fi siguri pe noi că știm atât de multe despre lume, că ceea ce vedem este într-adevăr așa cum vedem? Egoul nostru este atât de mare încât să creadă că suntem capabili să cunoaștem această lume complexă și vastă întru totul doar prin percepțiile senzoriale? Și mai mult decât atât, percepția noastră este în permanență influențată de experiențe anterioare, iar ceea ce înțelegem a fi adevărat poate fi alterat de sentimente și de propriile dorințe, uneori, fiind predispuși să acceptăm o versiune a adevărului care, de fapt, ne încântă mai mult.
Mi-am dorit să transmit faptul că nu putem percepe întotdeauna realitatea doar prin prisma percepției senzoriale, că există aspecte ale acestei lumi care sunt ascunse și că trebuie să ne păstrăm curiozitatea și voința de a cunoaște pe tot parcursul vieții pentru că nu se știe niciodată ce se ascunde dincolo de suprafață.
Unul dintre aceste aspecte care nu este întotdeauna pus în lumină este modul prin care societatea, așa cum funcționează în prezent, a marcat lumea înconjurătoare. Deși problema încălzirii globale nu este una nouă, nu putem spune că s-au luat măsuri care ar putea duce cu adevărat la o rezolvare, acestea fiind mai curând superficiale. Deseori, mai ales în contextul actual al capitalismului, majoritatea preferă să închidă ochii la efectele negative ale consumerismului și ale producției în masă asupra mediului. E greu, de asemenea, să ne imaginăm că lumea ar putea funcționa altfel într-o societate clădită pe baza unui egoism și individualism profund.
Așadar, m-am gândit să realizez o lucrare pe două dimensiuni, una vizibilă, organică și alta invizibilă, reprezentativă pentru lumea clădită de oameni.
La prima vedere, lucrarea se prezintă ca un puzzle în care piesele sunt parțial dezordonate, dar cu ajutorul luminilor UV, ies la suprafață noi imagini și sensuri.
Imaginea insectelor concepute din obiecte ilustrează modul în care producția în masă a alterat natura. Această imagine poate fi înțeleasă în totalitate, piesele nu mai sunt dezordonate, sugerând metafora conform căreia prin prisma dorinței noastre de a deține cât mai mult, creăm haos și dezordine în natură. Acest lucru nu se întâmplă în totalitate, dar cu siguranța există un dezechilibru. Dacă continuăm să ne întindem și să producem prea mult fără să ținem cont de efectele dăunătoare, natura va avea mereu de suferit, va fi întoarsă cu susul în jos exact ca piesele de puzzle.
Insectele, dintre toate ființele existente, sunt poate cele mai dificil de privit și de suportat, fiind considerate scârboase sau înspăimântătoare – eu însămi având o oarecare fobie față de ele. De aceea, mi-am dorit să le utilizez pentru a transmite acest mesaj, un adevăr dur și respingător, la fel de greu de privit precum un gândac de bucătărie și la fel de greu de acceptat precum un țânțar care dă târcoale așteptând momentul oportun să ciupească.
