Soarele răsare, păsările ciripesc, restul lumii se înghesuie la metrou pe drum spre muncă, iar reprezentantul Generației Z oprește cea de-a treia alarmă din această dimineață. Este ora 8:15 și, deși își pusese în plan să se trezească la 8 fix, mai are încă două ocazii de a apăsa pe snooze până se face 8:30. Dacă somnul a fost învins de cea de-a cincea alarmă, este semn bun: se anunță o zi productivă. Nu înainte de a verifica, totuși, ce s-a mai postat pe Instagram cu o seară înainte. Cine a îndrăznit să se distreze în club, în seara pe care el a declarat-o cu mândrie a fi night in, străduindu-se să-și tempereze FOMO-ul chiar de dimineață?
Mie îmi place să cred că generația noastră este, de fapt, cea care a descoperit realele beneficii ale cremei de protecție solară, la 50 de ani după ce ea a fost inventată. În loc să ne mai mințim cu proverbul „baba suferă la frumusețe”, noi am decis că vom face tot ce ne stă în putință acum pentru a arăta veșnic ca la 20 de ani. Avem, astfel, în rutina de dimineață zeci de creme, dintre care nu poate lipsi SPF-ul (atenție: nici măcar iarna!), și decât să ne riscăm șansa la tinerețea eternă, mai bine ne lăsăm așteptați acolo unde am promis, pentru a mia oară, că vom ajunge la timp.
Deși alegem intenționat să ignorăm articole precum „Micul dejun: Pasul spre un stil de viață sănătos”, care ne apar în foarte rarele ocazii când vizităm Facebook-ul, știm cel mai bine care este adevărata esență a dimineții: discuțiile frivole de la cafeluță. Iar prin termenul „frivol”, noi înțelegem orice: ne plângem, punem țara la cale, dialogăm (constructiv) despre alte persoane, facem haz de evenimente întâmplate acum câțiva ani. Subiectele sigur vor apărea natural, dacă sunt îndeplinite două condiții importante: cel mai bun prieten să fie disponibil și cappuccino-ul fierbinte.
Un alt lucru specific al Generației Z este credința că avem tot timpul din lume, deși zilnic ni se demonstrează că nici dacă ni s-ar da 28 de ore în loc de 24, nu am reuși să îndeplinim tot ce ne-am propus pe To Do List-ul din agendă. De asemenea, ceva din ADN-ul nostru se transformă în „celula procrastinare”, în momentul în care admitem că este momentul să ne apucăm de studiat. Și, pentru că avem capacitatea de concentrare destul de limitată, ceva trebuie să ne stimuleze atunci când cuvintele pur și simplu nu se lipesc de noi. Ce bine că am descoperit memoria vizuală! Altfel îți amintești răspunsul la întrebare, când știi că era la pagina 78, subliniat cu roz, pentru că era mai important de ținut minte decât ce se afla pe 77, unde ai folosit doar mov. Puteți spune orice despre generația noastră, dar trebuie să recunoașteți că suntem maeștri în color coding și organizare prin utilizarea post-it-urilor. Și, totuși, atunci când ne plictisim până și de a colora, ajungem la concluzia că am pierdut timpul învățând; oricum toată materia era common sense, ne-am fi descurcat la test.
Pentru cei mai mulți dintre noi, seara este momentul în care exclamăm, puțin supărați, „aoleu, eu nu am mâncat nimic astăzi, am uitat!” și ne grăbim să găsim ceva de ronțăit, care, cel mai probabil, nu va conține prea multe lucruri considerate hrănitoare de către Piramida Alimentelor. Și, totuși, cum ne petrecem serile? Unii dintre noi romantizează cam tare conceptul de a face noaptea albă și își mai fac o cafea – adevărata armă academică – la o oră la care odinioară dormeau și își continuă studiul. Ceilalți, puțin mai resemnați, își spun „nu mă face pe mine o notă”, închid cursurile și caută alte modalități de a încheia, așa cum se cuvine, o zi obositoare. Dacă superputerea lui Hulk era forța impresionantă, a noastră este a viziona pe nerăsuflate un întreg sezon din serialul nostru preferat într-o singură noapte. Alteori, alegem să ieșim în oraș, să ne întâlnim cu gașca extinsă la „un pahar de vorbă”, situație în care cineva, până la urmă, ne ispitește spunând „da’ voi n-aveți chef să mergem să dansăm? E un DJ mișto azi în clubul x.” Toate aceste activități au, însă, un punct comun: reprezentantul Gen Z din nou se va culca târziu, șansele de a se trezi a doua zi la timp scăzând spre minim.
Iar acum, de la început, tot așa!
Materialul, care face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi, își propune să înțeleagă și să surprindă Generația Z din mai multe perspective: ce prietenii au, ce citesc sau cum se raportează tinerii GenZ la sport, totul surprins prin lentila celei mai noi serii REDMI NOTE 13.
Camera Redmi Note 13 Pro de 200MP, de nivel flagship, este pur și simplu wow! Cu alte cuvinte, în fiecare cadru pe care l-am făcut, am cuprins mai mult decât o imagine – am spus o poveste. Munca de teren – atâtea și atâtea poze de făcut! – a fost susținută considerabil de rezistență îmbunătățită la amprente și praf și de încărcarea rapidă, grație încărcătorului Turbocharge 67W (inclus). Telefonul era mereu gata de acțiune! Și pentru că arta fotografică nu se rezumă doar la o fracțiune de secundă, celelalte caracteristici alte telefonului au fost esențiale în munca ulterioară de editare. Astfel, bateria mare, de 5000Ah ne-a permis să fim pregătiți mereu să captăm momentele potrivite. Ecranul generos, cu rezoluție FHD+ AMOLED și viteză mare (120Hz) amplifică experiența de vizionare.
Pe scurt, grija noastră a fost creativitatea, să căutăm momentele inedite și să captăm acel vibe unic din orice situație, în timp ce partenerul nostru în acest proiect, smartphone-ul Redmi Note 13 Pro, și-a îndeplinit cu brio toată munca tehnică și a adus tehnologia ultra modernă de partea noastră.