Știi momentul ăla când ajungi într-un oraș nou, cu o tonă de bagaje și cu speranța că o să-ți fie bine? E momentul când trebuie să lași în urmă tot ce ai trăit până atunci, toate obiceiurile bune sau mai puțin bune și toți oamenii cu care ai împărțit tot soiul de momente, fără să uiți nimic din ce a fost. E momentul când ajungi la linia de finish și fix în fața ta e o nouă linie de start. 

Adevărul e că de multe ori, decizia de a te muta e mereu întoarsă pe toate părțile. Dacă nu o să fie chiar așa bine cum pare? Dacă o să o duc chiar mai rău decât am dus-o înainte? Întotdeauna îmi spuneam că dacă ajungi să locuiești zilnic undeva, orașul ăla „se strică”. Rutina începe să se instaleze, ai mereu lucruri de făcut și fix asta te împiedică să mai găsești timp pentru a explora orașul. Experiența de localnic anihilează întotdeauna experiența de turist.

Când ajungi să ai locul tău în care ai reușit să te stabilești, începi să vezi lipsurile. Începi să vezi „curtea vecinului”, unde apusul e mai frumos, oamenii sunt mai vii și totul are mai multă viață. Cât timp am locuit la Cluj, „în curtea mea”, am avut senzația că viața mea se duce în jos, că nu mai am atâtea lucruri de făcut și că nu mi-a mai rămas nimic. Bucureștiul era fix curtea vecinului, care părea să fie mai aproape de mine, sufletește vorbind. Asta e tot ce îmi ziceam. „Plec, pentru că aici nu mi-a mai rămas nimic”. Dar fix acel nimic era, de fapt, mult. Erau lucrurile mele care își găseau timid locul în cameră, fotografiile care aveau locul lor pe pereți și niște floricele pe care mă chinuiam să le salvez. Apoi m-am văzut în situația de a mă muta și brusc toate lucrurile erau în saci, iar locul lor în noua cameră părea inexistent. 

Și apoi cum rămâne cu întreaga rețea pe care ți-o formezi atunci când locuiești deja de câțiva ani într-un oraș? La cine mai apelezi când vrei să-ți schimbi tunsoarea? Ai garanția că va arăta bine? La care medic mai mergi când te simți rău? Bucureștiul e un oraș mare, de unde să știu care sunt oamenii cei mai potriviți care mă pot ajuta în fiecare urgență pe care o am? Să-ți faci prieteni e cool, dar cum o să fac cu dorul de oamenii mei din Cluj? Ideea de a mă adapta întru totul într-un oraș imens pare că e încă departe. Hobby-urile pare că nu mai au atât de mult sens aici, parcă toată creativitatea seacă și camera încă nu e aranjată așa cum mi-aș dori. Dar partea cea mai frumoasă în tot acest proces este că nu mă grăbește nimeni. Nu-mi trebuie un deadline pentru a fi gata cu toate. Cred mai mult că ele vin organic, că durează până să fac pace cu mine și până să-mi găsesc locurile care au același vibe cu mine.

 Când ajungi să faci pace cu tine, îți dai seama că tot ce ai avut până acum ar trebui luat de la 0. Plecarea din Cluj mi-a dat răgazul de a romantiza tot ce am trăit acolo. Doar pentru faptul că sunt departe de orașul ăsta, acum pot să văd tot ce am învățat și să-mi dau seama că tot acel „nimic” însemna o parte din inima mea pe care am lăsat-o acolo. Chiar dacă uneori drumul meu părea total pe dos, știu că acele câteva experiențe m-au format, m-au crescut și mi-au dat mult curaj pentru a putea fi eu însămi. 

Și uite așa, cu saci peste tot în jurul tău și cu inima plină de nostalgie, lucrurile se așează. O să întâlnești oameni noi, care îți vor fi prieteni pe viață. Poate nu o să știi că ei îți vor fi alături în toate greutățile și bucuriile, dar ei îți vor demonstra asta și te vei bucura că ai avut răbdare să construiți toată această prietenie. O să-ți amintești tot ce ai învățat înainte să te muți – cum să vezi lumină pe tot parcursul traseului, chiar dacă e greu și arată ca un drum din filmele horror. O să găsești parcul ăla care să-ți fie loc de tihnă, o să te uiți cum trec sute de oameni pe lângă tine. O să zâmbești când o să vezi cupluri fericite și o să râzi alături de copiii care se bucură de zilele lor fericite. 

Pentru că toată faza cu mutatul într-un oraș nou ar trebui să fie un proces. Unul de redescoperire. Și e frumos să-ți amintești că poți fi oricine vrei tu. Că poți fi un om nou, poți renunța la obiceiurile care nu se mai simt potrivite și că poți lua totul de la capăt fără să te pierzi. Că te poți lua de mână, oricând ar fi, și să mergi din nou să te vezi cu vechii tăi prieteni, în vechiul tău oraș, împărțind experiențe de viață și amintiri. Și chiar dacă o să vrei să nu mai știi de nimic din ce a fost înainte, e drăguț să-ți amintești de tot ce ai învățat și de toate momentele în care ai trăit cu inima plină. Și ce sentiment superb e să te poți stabili într-un oraș în care să poți avea un job și ceva dezvoltare personală, în timp ce păstrezi fostul oraș ca loc de refugiu și reînnoire.