Foto: YouTube/ Captură de ecran trailer “Fotografii însângerate”
Proaspăt ieșit și incredibil de relevant în contextul unei ascensiuni rapide a extremei dreapta pe scena politică Europeană, documentarul “Fotografii însângerate” în regia lui Copel Moscu este o piesă puternică pe care îndemn pe toată lumea, indiferent de înclinația pe care o prezintă pentru cunoașterea istoriei, să o vizioneze cu prima ocazie.
Filmul nu se rezumă la înmatricularea datelor istorice, ci servește drept avertisment contemporan. Moscu ne pune în față o prismă lucidă de reflecție asupra brutalității ce freamătă în vintrele fiecărei societăți ce altminteri dorește a se considera civilizată.
Printr-o reprezentare minuțios documentată a pogromului de la Iași, regizorul pune în lumină una dintre cele mai dureroase pagini din istoria României, subliniind suferința victimelor și, totodată, complexitatea contextului istoric care a permis înfăptuirea atrocităților de o asemenea amploare. Ridică o oglindă către audiență, forțându-ne să ne întrebăm ce facem astăzi pentru a preveni o altă astfel de tragedie.
Foto: YouTube/ Captură de ecran trailer “Fotografii însângerate”
În vara anului 1941, pogromul de la Iași a luat viața a peste 13.000 de evrei prin acte de o barbarie ce concordă cu cel mai avansat grad al depravării morale.
În montajul fotografiilor de epocă împreună cu interviurile luate istoricilor și supraviețuitorilor, Moscu, cunoscut pentru stilul său sobru și profund umanist, reconstituie evenimentele acelor zile înfiorătoare cu o brutalitate ce nu amenință o secundă să derapeze în teritoriul voyurist al violenței servite pe tavă.
Abordarea sensibilă față de martorii supraviețuitori, combinată cu o atenție la detalii de o migală documentaristică remarcabilă, transformă filmul într-un memorial vizual ce invită spectatorul să reflecteze asupra responsabilității colective și individuale în momentele de răspântie istorică.
Foto: YouTube/ Captură de ecran trailer “Fotografii însângerate”
O afirmație importantă pe care filmul o face este faptul că directivele regimului antonescian au constituit doar jumătate din problemă, deosebită atenție fiind acordată mecanismelor de dezumanizare ce au desensibilizat populația îndeajuns pentru a integra masacrul în firescul cotidian
Episoade ce ilustrează civili care privesc pasiv trenurile morții, vecini care predau de bunăvoie evrei autorităților sau care asistă la violențe fără să le denunțe, subliniază complicitatea civililor în “buna” desfășurare a acțiunilor criminale ale statului.
Într-o lume în care antisemitismul și alte forme de ură par să-și găsească teren fertil, tăcerea devine complicitate. Extremismul politic nu este doar un capitol din manualele de istorie. Alegerile prezidențiale din România ne-au arătat clar cât de adânc sunt împărțite taberele. În Europa, partidele de extremă dreapta câștigă teren alarmant, aducând în prim-plan o ideologie a cărei credință fondatoare o reprezintă intoleranța și excluderea. Pericolele nu sunt ipotetice. Fără un efort susținut de combatere al discursurilor de ură și de încurajare a dialogul intercultural, riscul de a repeta greșelile trecutului ne respiră în ceafă.
Foto: YouTube/ Captură de ecran trailer “Fotografii însângerate”
„Fotografii însângerate” este un avertisment urgent. Tăcerea, așa cum arată Moscu, este la fel de periculoasă ca acțiunea directă. Lipsa unei reacții ferme din partea societății, fie că vorbim despre cetățeni obișnuiți, lideri politici sau mass-media, creează un spațiu fertil pentru ca intoleranța să devină normă. Pogromul de la Iași nu a fost doar o tragedie istorică, ci și o lecție despre ceea ce se poate întâmpla când comunități întregi își suspendă umanitatea în fața fricii sau apatiei.
