Adolescenții de astăzi par să aibă constant dificultăți în a-și menține concentrarea, iar acest lucru poate provoca probleme atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.

 Este ora 8:30 dimineața, iar clasa este deja plină de șoapte și râsete. În timp ce profesorul începe lecțiile, observă același peisaj familiar: elevi uitându-se în gol la telefoanele lor sau la tavan, mințile lor rătăcind departe de problemele de matematică din fața lor. 

Așadar, ce îi împiedică pe adolescenți să se concentreze? 

 Astăzi, a fi atent la orele de curs este o provocare dificilă pentru elevi. Totuși, această problemă nu este una nouă, deoarece este foarte ușor să fii distras de alte lucruri. 

 Iată ce are de spus Teodora Șari, elevă la Colegiul Național „Octavian Goga”: „Mă consider o persoană destul de concentrată dacă îmi pun mintea la asta. Pot să mă concentrez foarte bine la școală dacă îmi place materia… cu excepția momentelor în care prietenii mei râd și fac glume. Ei pot să imi distragă atenția foarte uşor. La fel se întâmplă și cu telefoanele mobile. E greu să nu verific telefonul când primesc notificări noi.” 

 În primul rând, trebuie să facem un pas înapoi pentru a învăța și analiza diferitele părți ale creierului care te ajută să stai concentrat. Potrivit studiilor realizate de Amy F.T. Arnsten, un neurocercetător american, cortexul prefrontal și cel frontal, situate în partea din față a creierului, sunt responsabile pentru capacitatea de concentrare. Aceste părți ale creierului controlează judecata, amintirile, percepțiile și atenția. În timpul adolescenței, creierul suferă modificări semnificative, în special în aceste zone responsabile pentru funcțiile cognitive. Deși ADHD este poate cel mai cunoscut, acesta este departe de a fi singurul motiv pentru care elevii au dificultăți în a se concentra la școală. Există nenumărate alte afecțiuni medicale care pot afecta concentrarea, inclusiv anxietatea, depresia, tulburările bipolare, insomnia etc. Somnul și alimentația joacă, de asemenea, un rol important. Dacă un elev nu doarme cele 8 ore recomandate și, în plus, sare peste micul dejun, nu va avea energia necesară pentru a se concentra în clasă. 

 Dar ce își dorește cel mai mult creierul uman? El tânjește după noutate, entuziasm și conexiunea cu ceilalți, iar dispozitivele tehnologice răspund acestor dorințe. Verificarea unei notificări care apare pe ecran poate oferi o mică doză de dopamină, creând un sentiment de recompensă care îi face pe oameni din ce în ce mai dependenți. Astfel, cu cât cedează mai des tentației de a întrerupe o sarcină pentru a verifica telefonul, cu atât vor fi mai puțin productivi. 

 Un studiu realizat de Common Sense Media, o organizație nonprofit care ajută copiii, părinții și școlile să navigheze în lumea tehnologiei, arată că un adolescent petrece, în medie, mai mult de 7 ore pe zi folosind telefonul mobil. Aceasta este o statistică îngrijorătoare, deoarece timpul petrecut pe ecrane pare să fi crescut semnificativ în ultimii ani. 

Perspectiva unui terapeut 

 Pentru a înțelege mai bine această problemă, am discutat cu Dr. Aurora L., fost terapeut specializat în sănătatea mentală a adolescenților, care a lucrat la Pro Clinic Galați: „Așadar, ce părere aveți despre acest subiect? De ce este mai greu pentru elevi să-și mențină concentrarea astăzi decât era în trecut?” 

 Dr. Aurora: „Adolescenții de astăzi se confruntă cu un set unic de provocări. Presiunea din partea părinților sau profesorilor de a performa academic și social poate fi uneori copleșitoare. Prin urmare, mulți elevi se simt epuizați și nu mai pot să se concentreze. De asemenea, conectivitatea constantă oferită de tehnologia avansată de astăzi înseamnă că rareori se deconectează, ceea ce este, de asemenea, o problemă majoră. Social media este atât o binecuvântare, cât și un blestem.” Aceasta sugerează că stabilirea unor rutine structurate și a unor limite clare în utilizarea tehnologiei poate ajuta. „Încurajarea elevilor să ia pauze regulate de la ecrane și să se implice în activități fizice poate îmbunătăți semnificativ concentrarea și sănătatea lor mentală.” (1)

Rolul părinților și al profesorilor 

 Părinții și profesorii joacă un rol crucial în a ajuta elevii să depășească aceste provocări. Părinții ar trebui să stabilească așteptări rezonabile și să ofere sprijin. Ei trebuie să își înțeleagă copiii, mai ales dacă aceștia sunt epuizați și au nevoie de o pauză. Cu cât familia pune mai multă presiune pe ei, cu atât se vor simți mai extenuați mental, ceea ce va duce la pierderea interesului pentru activitățile care le plăceau înainte, la incapacitatea de a se concentra și la rezultate școlare mai slabe.  

Profesorii pot face diferența prin includerea tehnicilor de relaxare și mindfulness în procesul de predare. 

Strategii de viață 

 Incapacitatea de a te concentra poate fi o stare temporară. Oricine ar trebui să o poată rezolva prin strategii și schimbări aduse stilului de viață, cum ar fi: 

-Odihnă suficientă 

-O alimentație echilibrată și bogată în nutrienți 

-Menținerea hidratării 

-Participarea la activități fizice 

-Gestionarea stresului 

-Luarea unor pauze scurte la fiecare 30 de minute 

-Concentrarea pe o singură sarcină, în loc de mai multe in același timp 

Opțiuni de tratament 

 Dacă simptomele persistă și începeți să credeți că dificultatea de concentrare a adolescentului poate fi cauzată de o problemă de sănătate, puteți contacta un medic pentru sfaturi. În unele cazuri, un medic poate recomanda tratamente, cum ar fi medicamente pentru anxietate sau tulburări de dispoziție ori terapie pentru afecțiuni mentale, cum ar fi depresia. 

Concluzie 

 Așadar, pentru a încheia, există mulți factori care afectează capacitatea de concentrare a adolescenților în zilele noastre. Cu atâtea distrageri, este foarte greu să fii mereu atent în clasă, mai ales când te confrunți și cu alte probleme. Dar, deși provocările de a-ți menține atenția sunt incontestabile, asta nu înseamnă că nu avem soluții. Prin recunoașterea cauzelor principale ale problemei și implementarea unor strategii, profesorii și părinții pot ajuta elevii să-și atingă întregul potențial academic.