Când mă gândesc la celebrul makeover montage și de ce e piesa de rezistență în orice film, fie că e comedie romantică sau comedie, răspunsul poate fi simplu: pentru că, evident, adaugă acel je ne sais quoi. Un răspuns deloc greșit la această întrebare este că ne place montajul în sine, dar mai exact, unContinue reading „De ce adorăm The Makeover Montage?”
Dacă te duci la un spectacol de Silviu Purcărete așteptându-te la o poveste clară, cu început, mijloc și final, ai greșit sala. Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie nu e genul de spectacol care se lasă urmărit, ci mai degrabă unul care te înghite și apoi te scuipăContinue reading „Teatru ca vis care nu se explică: Purcărete și Abul Hossein”
Cam toate filmele lui David Lynch funcționează pe aceeași frecvență: ori simți că ai prins firul, ori doar te prefaci. Dar suprarealismul nu e doar decorul unor halucinații estetizate. Nu e doar sentimentul unor bad trips bine regizate. E mai degrabă senzația aia de emoție suspendată, ca o conversație care se rupe fix înainte săContinue reading „Dacă încă ai impresia că filmele lui Lynch sunt ciudate, atunci probabil că funcționează așa cum trebuie”
Dries Van Noten este un designer care a atras atenția publicului încă de la primele sale colecții făcute în facultate. A învățat de mic să înțeleagă materialele, culorile și felul în care hainele spun o poveste. Drumul lui a devenit şi mai clar când a început să colaboreze cu Antwerp Six, grupul de designeri careContinue reading „Dries Van Noten deschide ușile palatului din Veneția”
Girlhood e perioada tranziției bizare, un soi de „nu-mă-uita” biologic trântit între puritatea copilăriei și realismul marcant al adolescenței. E zona crepusculară unde păpușile adună praf pe raft nu pentru că n-ar mai fi iubite, ci pentru că vocea interioară a fetei capătă brusc un timbru nou. O metamorfoză fluidă unde persona se dizolvă subContinue reading „Girlhood în cinema”
Câte scriitoare din ziua de azi au o cameră doar a lor? Cu un birou trainic, poate cel mai scump de la IKEA, cu o fereastră prin care intră soarele dimineața și cu liniște deplină? Habar nu am. Ăsta e răspunsul sincer și nu mi-e rușine să zic că habar n-am. Ce știu cu certitudineContinue reading „A Room of One’s Own, varianta 2026”
Adela are 24 de ani și este, în primul rând, culturistă. Am întâlnit-o acum o lună și am crezut că este un mic magician: deodată apare un cântar, apoi apare un caiet bine folosit, șlefuit pe margini de la cât de mult a fost deschis. Dar nu era un caiet cu rețete de prăjituri. EraContinue reading „Cum adică să faci ca femeie sport de bărbați?”
Muzica, dopamina și generația care nu mai are răbdare să simtă Suntem o generație care are nevoie să simtă. Da, suntem o generație care tânjește constant după sentimente și are nevoie să simtă ceva. Într-o eră în care nimic nu ne mai mișcă și nimic nu ne mai dă dopamina ce să dureze mai multContinue reading „We Are Doomed and Scrolling”
Despre estetica lui Ivan Vîrîpaev, regizorul Mahamaya, s-a spus adesea că este un mix de Tarantino și Tarkovski. Asta poate însemna două lucruri – fie că nu mai e nevoie să citești mai jos și poți deschide tabul pentru cumpărat bilet, fie că ai o senzație de „what the…?”. Ambele variante sunt legitime. Dacă te-aiContinue reading „„Mahamaya” sau teatrul ca experiență”
Atunci când un film te lovește mai tare decât te așteptai, apare obsesia. După a zecea vizionare, privirea nu mai zăbovește asupra actorilor sau a mișcărilor de cameră, ci începe să penduleze prin stânga și prin dreapta, încercând să descifreze ceea ce a ratat anterior în căutarea unor noi răspunsuri. Începi să scotocești după detalii,Continue reading „Mesaje de pe zidurile filmelor”
Înainte de „Unde ieșim săptămâna asta în…?” să fie o postare de tip agenda săptămânii, acum aproximativ patruzeci de ani, era vorba preferată a tovarășului ăla puțin diliu de la facultate care nu mai putea să aștepte până vineri seara să vă decideți unde se iese la o clubăreală corectă sau la o libertate sinceră. Continue reading „Unde ieșeam săptămâna asta înainte de ‘89”
Vara lui 2016. Nu exista om care să nu joace Pokémon GO. A fost, probabil, ultimul mare fenomen global inocent înainte ca internetul să devină locul cinic și fragmentat pe care îl știm azi. Peste noapte, orașele s-au umplut de grupuri de oameni de toate vârstele, mergând hipnotizați pe străzi, cu telefoanele în mână șiContinue reading „Ai jucat Pokémon GO? Felicitări, ai făcut voluntariat pentru IA!”
În cinema, relația dintre un regizor și muza lui n-a fost niciodată o bifă în fișa postului. Şi totusi, uu existat cupluri care au ales să le trăiască în fața camerei, cu o intensitate care uneori i-a lăsat fără aer. Pentru acești oameni, platoul de filmare a fost, pe rând, sufragerie, dormitor și câmp deContinue reading „Relații muză-autor în cinematografie”
În cazul în care ești fan al universului Avatar (ăla cu elementele, nu cel cu oamenii albaștri), probabil ești la curent cu faptul că recent noul film ce avea să apară în octombrie a ajuns să fie leak-uit pe platforma X. Există câteva teorii în online despre motivul din spatele acestui leak, ceea mai recurentăContinue reading „Noul film Avatar Aang merită lansat în cinema”
Dacă n-ai văzut pe TikTok și Instagram traficul din București pe zăpada aia uriașă, cu Bad Bunny pe fundal, înseamnă că nu avem același For You page. Sau că nu trăim în aceeași lume, ceea ce, de fapt, e și mai interesant de discutat, dar nu e cazul acum. Eu una mi-am prăjit creierul iarnaContinue reading „My headphones vs. my view sau cum ne-a salvat Bad Bunny când ningea”
Anii 1970: Nașterea gigantului Dacă deceniul anterior a fost marcat de experimente și rebeliune, anii ’70 reprezintă momentul impactului total. Este decada în care se inventează blockbusterul Jaws (1975) și filmul eveniment Star Wars (1977), forțând Hollywood-ul să dezvolte un limbaj vizual universal. Studiourile au realizat că au nevoie de o estetică capabilă să funcționezeContinue reading „O scurtă istorie a posterelor de film”
Pentru generația care și-a petrecut adolescența în jurul anului 2016, perioada respectivă a însemnat un boom de expresivitate. De la penny board-uri turcoaz, la printuri cu galaxii pe orice, până la aplicații de genul Musical.ly și We Heart It, anul 2016 ne-a aruncat în conceptul de aesthetic, iar cel mai mare compliment posibil era săContinue reading „2016 nostalgia / ne mai place Coachella?”
O apariție care spune mai mult despre prezent decât despre trecut Record Store Day apare, la prima vedere, ca o celebrare a vinilului și a magazinelor de discuri, însă relevanța lui reală ține de contextul în care funcționează. Lansat în 2007, într-un moment în care distribuția digitală începea să redefinească industria muzicală, evenimentul a fostContinue reading „Record Store Day și revenirea la album”