Șantier de lângă Parcul Feroviarilor, într-un weekend din iulie 2023

Șase tineri care stau în chirie mi-au povestit cum se împacă cu Clujul, ce anxietăți financiare au și cum arată viitorul lor în orașul în care prețurile chiriilor cresc lună de lună, fiind al doilea cel mai scump oraș din țară. 

Am dat peste o tânără care s-a născut în Cluj și a fost nevoită să-și dea apartamentul în chirie pentru a avea un venit în plus, de tineri care negociau cu proprietarii în funcție de cât de treabă sunt, cu o studentă care a ajuns să plătească restanța chiriașilor anteriori din apartamentul căutat încă din luna iulie, pentru a nu fi nevoită să aleagă din variantele cele mai scumpe. 

În plus, am vorbit și cu Eniko Vincze, membră a mișcării Căși Sociale ACUM!, despre cum s-a schimbat Clujul în ultimii ani și cine pierde când orașul se reinventează.

*

Pietoni care se îndreaptă spre stația de autobuz Crinului, din cartierul Mărăști

Devin unul dintre IT-iștii care ridică piața din Cluj

Ana* are 22 de ani și s-a născut în Cluj-Napoca, oraș pe care îl descrie ca „hard to get”. Stă împreună cu părinții într-o chirie din Mărăști, un cartier relativ aproape de centru, și povestește că se sincronizează rar să ia masa împreună, fiindcă sunt toți pe fugă, chiar și în weekend. Când merge pe străzile din Cluj, Ana are căștile pe urechi și e atât de concentrată pe ruta acasă – facultate – birou, încât uneori nu observă că trece pe lângă cunoștințe. 

Acasă e pentru ea, acum, un apartament descoperit din întâmplare de tatăl ei, electrician. El repara instalația electrică într-un apartament cu trei camere când a aflat de la proprietară că va fi dat în chirie pentru 500 €. Deși nu plănuiau să facă o asemenea schimbare, au decis să-și dea apartamentul în chirie și să se mute, chiar dacă uneori e dificil să fii proprietar fiindcă se strică des lucruri. Ana spune că job-urile de weekend și închirierea apartamentului în care a crescut îi ajută să trăiască decent, ceea ce înseamnă pentru ea să poată să meargă la un film sau să ia o masă în oraș, lucru care se întâmplă o dată sau de două ori pe lună.

Povestește că se gândește cu groază că va fi nevoie să se mute și ea la un moment dat la chiria ei, fiindcă simte din ce în ce mai tare că e adult în adevăratul sens al cuvântului, mai ales că a terminat facultatea de Informatică luna trecută. Acum are un job part-time unde scrie cod și îmi zice că părinții ei nu au presat-o să meargă la muncă, dar a ajuns să se angajeze fiindcă simțea o anxietate financiară. Când s-a angajat, a fost nevoită să renunțe la voluntariat. Oftează spunând că e într-un conflict cu propria persoană în momentul ăsta, gândindu-se că va deveni unul dintre IT-iștii care ridică piața din Cluj, dar nu își imaginează ce altceva ar putea face, mai ales că informatica a fost o alegere spontană pentru ea, dar se gândește că e posibil să se reprofileze.

Înainte să o streseze licența, făcea delivery în weekend-uri, cu autobuzul, fiindcă bicicleta sau mașina nu erau o variantă din cauza traficului. Mulți dintre prietenii ei au un mini-job la final de săptămână, unii lucrează la nunți, vând consumabile la meciuri sau s-au angajat în sectorul ONG pentru a încerca să aibă un venit cât de cât stabil. 

Pieton așteptând la semafor pe strada Fabricii, din Mărăști

În ultima perioadă, s-a molipsit de la prietenii ei cu o anumită dorință de a pleca din orașul în care s-a născut, probabil mai curând decât și-ar fi dorit. Compară orașul pe care îl știe de când era copil cu cel de acum și spune că e mult mai detașată de Clujul din prezent din cauza lipsei spațiilor verzi, a oportunităților, spațiilor dedicate tinerilor în care nu trebuie să plătești. Uneori nu știe ce se întâmplă în oraș și se întreabă dacă se întâmplă asta fiindcă nu are timp sau pentru că trebuie să sapi după activități gratuite. 

Spune că ea și colegii ei s-au angajat de nevoie, nu pentru că sunt pasionați de informatică, ceea ce o face să vrea să se mute. Pentru ea, Brașovul e o opțiune bună sau ar fi curioasă să vadă cum e să trăiești câte o lună în vest, spre exemplu în Barcelona, chiar dacă prețurile sunt mai mari acolo, fiindcă spune că sunt mai multe oportunități.

_

Conform unei analize realizate de Storia.ro, prețurile chiriilor din Brașov au crescut cu 25% în mai față de aceeași perioadă din 2022, în comparație cu 12% în Cluj. Totuși, prețul mediu pe o garsonieră din Cluj era în mai 300 €, cu 30 € mai scump față de una din Brașov.

Când am întrebat-o pe ce merg banii ei, Ana mi-a spus că e norocoasă că nu trebuie să contribuie la chirie. În schimb, o mare parte din salariul ei merge pe mâncare și de multe ori se întreabă de ce tot ajunge să folosească banii puși de o parte. Nu avea cantină în cadrul facultății și obișnuia să meargă la cantina celor de la UMF, dar mai nou portarul nu mai lasă studenții fără legitimație. La finalul zilei, Ana simte că orașul nu se gândește la ea. 

*

Clujeni care fac piața sămbătă dimineața, în cartierul Mănăștur, din vestul Clujului

Orașul care te face mai sociabil

Pe de altă parte, Amalia*, de 19 ani, speră că o să poată să rămână în Cluj după ce va absolvi Facultatea de Litere. Simte că orașul a făcut-o mult mai sociabilă, iar când prietenii ei spun că nu le place să stea la Cluj, devine defensivă, ca și cum e orașul ei, pe care îl protejează.

Înainte să vină în orașul universitar, avea impresia că Clujul nu are vreun defect, însă odată ce s-a mutat aici și-a dat seama că orașul e ca oricare altul, doar că aici nu o cunoaște nimeni și o poate lua de la capăt. Stă într-un apartament cu două camere într-un cartier de la marginea Clujului împreună cu o altă studentă și spune că a avut mare noroc anul trecut în iulie, când au vizitat apartamentul, fiindcă dacă ar mai fi întârziat câteva minute, alți doi studenți, care au venit puțin mai târziu, ar fi putut închiria locul cu doar 250€.

Apartamentul în care stă Amalia are două camere, o baie și o bucătărie și îmi zice că aici au stat proprietarii, dar au decis să se mute undeva mai la marginea orașului. Descrie relația lor ca fiind una ok, însă a existat un incident chiar la început, când a fost nevoită să plătească restanța la gaz a chiriașilor anteriori, de aproximativ 150 de lei per persoană.

Ceea ce nu îi place la Cluj sunt prețurile, explicându-mi că aici a dat 110 de lei pentru un piercing, în timp ce în Oradea ar fi dat 100 de lei pe două. Plănuiește să se angajeze peste vară la Cluj.

*

Parcul Viilor, din cartierul Zorilor. În centrul fotografiei se vede Parcul Observator, care e reamenajat

Ne-a luat noul proprietar ca pe niște cățeluși

Adrian, de 24 de ani, din Slatina a terminat și el tot Literele, iar acum e la un master de lingvistică. Când nu e la facultate, predă ore în particular de română, engleză, logică și istorie la aproximativ 15 copii. Până să ajungă în situația asta, a lucrat la un call center.

Spune că a ales Clujul fiindcă a vrut să fie mai independent, deși face 14 ore cu trenul până aici. În cei aproape șase ani de când e în Cluj a schimbat trei chirii, stând în Mărăști, Mănăștur, iar acum locuiește în cartierul Zorilor, din sudul Clujului, cu un cuplu, într-un apartament cu trei camere care îi costă 400 € pe lună. 

Povestește că atunci când a stat în Mărăști, apartamentul a fost vândut de proprietar cu tot cu el și colegul lui și glumește că doamna care a luat locul i-a luat și pe ei, ca pe niște cățeluși. 

Și pe el l-a impresionat orașul prima dată când a ajuns aici, spunând că e un fel de mix cultural, care la Slatina nu există fiindcă centrul vechi e dărăpânat. Poate merge la airsoft, poligon sau prin cluburi, dar acum mărturisește că vrea să se mute din cauza prețurilor. O variantă este Bucureștiul, unde ar vrea să facă doctoratul. 

Vrea la București fiindcă are rude acolo și ar putea scăpa de plata chiriei. Planul lui este să lucreze în învățământ și spune că e conștient că nu va avea salariu de IT-ist. Își amintește că se uita împreună cu colegul lui de apartament, observau că un apartament din Valencia, lângă mare, costa mai puțin decât unul din Cluj. 

Stația de autobuz Spital Recuperare I, din cartierul Zorilor

_

Conform aceleiași analize, prețul unei garsoniere din București era mai mare în comparație cu Clujul doar în sectorul 1 (370 €), iar cea mai ieftină garsonieră din București se putea găsi în sectorul cinci (270 €), în luna mai. 

Valencia, orașul cu deschidere la mare din Spania are o populație de aproximativ trei ori mai mare decât Clujul (791.413, în comparație cu 286.598 – conform INS), dintre care 15% sunt turiști. În luna mai, prețul pe mp în Cluj era de 2.446 €, în timp ce prețul mediu în Valencia este de 2.062 €.

În ceea ce privește relația lui cu orașul, o descrie ca fiind una neutră: „Eu n-am nicio problemă cu el, el nu are cu mine”, spunând că simte totuși o frustrare din cauza banilor. Ceea ce îi lipsește este interacțiunea, deși are și aici prieteni, majoritatea sunt ocupați cu munca, relații sau facultatea. 

*

Blocurile imense de pe strada Fabricii din Mărăști și, în dreapta, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul

Privilegiul de a ieși în oraș

Diana e din Alba și are 23 de ani. A terminat psihologia și acum lucrează la firma părinților de tahografe, prin care oferă servicii transportatorilor mari, pe partea de marketing. Spune că îi place să stea într-un oraș mare, chiar și când e oră de vârf. Din fericire e doar pieton, iar claxoanele și mirosul de noxe o fac să simtă că trăiește într-un oraș viu. La senzația asta contribuie și TIFF-ul, festivalurile gastronomice sau de dans, mersul la teatru și spune că mereu găsește lucruri de făcut în oraș. 

Stă împreună cu fratele ei într-un apartament cu trei camere din Mărăști, iar din fericire părinții ei plătesc chiria. La începutul anului dădeau 400 €, dar s-a scumpit recent la 450 €, fără taxele adiționale, după ce proprietarul le-a spus că se înțeleg bine, sunt chiriași „foarte ok” și nu va scumpi chiar cu 100 de euro.

O bătrânică merge la cumpărături. Strada București, Piața Abator, în apropiere de gară

A găsit apartamentul din greșeală, într-una din nopțile când tot căuta chirii pe site-uri de imobiliare, și i-a costat puțin fiindcă în pandemie erau foarte multe chirii libere. Nu a fost tare încântată la început, dar alegerea a venit după ce au văzut mai multe apartamente, dintre care unul unde proprietara le-a spus să nu facă multă gălăgie, mizerie, că ea ar veni să verifice cumva. I-a spus fratelui ei mai mic că îi e frică că acea doamnă le va face surprize în mijlocul unei după-amieze, cerându-le socoteală ce fac ei în casa lor și au decis să caute altceva. 

Proprietarul actual nu intră peste ei în casă și Diana spune că își scriu constant pe WhatsApp când există probleme, dar nu are mereu timp să vină când se strică lucruri și, uneori, trebuie să plătească ei. Presupune că asta e o parte din a fi chiriaș. 

Când o întreb pe ce își cheltuie banii, Diana povestește că o mare parte din banii ei merg pe mâncare și utilități. Încearcă să iasă cam de două-trei ori pe săptămână și spune că dacă ar fi plătit ea chiria, ar fi rămas cu jumătate din venitul ei, ceea ce o face să realizeze că faptul că părinții plătesc chiria e un privilegiu. 

Ceea ce nu îi place la oraș e că există un anumit snobism, o aroganță pe care chiar și ea o afișează uneori când spune că vine de la Cluj. Iar atitudinea asta, crede ea, se vede și în prețurile chiriilor. Spune că toată lumea bombăne despre prețuri și despre cum e vina IT-iștilor, dar nu se fac mișcări în adevăratul sens al cuvântului. I-ar plăcea ca dialogul dintre administrație și cetățeni să fie mai deschis, fiindcă nu toată lumea câștigă atât de bine. Într-o lume ideală, Diana ar oferi tinerilor la început de drum posibilitatea de a sta mai mult timp în cămine. 

*

Șantier de lângă malul Someșului, strada General Dragalina, centru, iulie 2023

La finalul lunii aprilie, Coaliția Europeană de Acțiuni pentru Dreptul la Locuire și la Oraș s-a adunat în Cluj. Activiști din Olanda, Spania, Franța, Portugalia, Austria, Suedia și România au vorbit despre evacuări, despre orașele care devin ale turiștilor, despre locuințe sociale și, nu în ultimul rând, despre cum Clujul devine un „paradis imobiliar”. 

S-a discutat și despre cum contractele pe termen scurt alungă băștinații din cartiere și despre fenomenul de gentrificare urbană, prin care se renovează cartierele mai deteriorate pentru a atrage un aflux de rezidenți mai bogați. Acest flux provoacă creșterea valorii proprietăților și obligă familiile cu venit mic să se mute. 

Am discutat cu Eniko Vincze, membră a mișcării Căși Sociale ACUM! și profesor universitar la Facultatea de Studii Europene, despre programele de înfrumusețare ale Clujului și despre persoanele vulnerabile care locuiesc aici. Ea îmi spune că poți vedea nivelul major de restructurare urbană al orașului doar orientându-te după macaralele înălțate spre cer. 

Parcul Feroviarilor, în construcție, aproape de gara din Cluj, iulie 2023

Parcul Feroviarilor, malul Someșului, piața Abator, sunt doar câteva zone în construcție pe care activista le amintește. Spune că, atunci când se dezvoltă un spațiu, ar trebui luați în considerare și actualii proprietari, deși nu ei sunt cei care pierd cei mai mult. 

Proprietarii pot încerca să vândă cât mai scump dezvoltatorilor, care demolează și creează construcții cu mai multe etaje, acesta fiind unul dintre motoarele prin care Clujul se transformă în unul dintre cele mai scumpe orașe din țară. 

Spune că cei care pierd sunt chiriașii sau cei care iau credit imobiliar și simte că pe lângă clădirile cu zece etaje, s-a construit și o rușine prin discursul mediatic și cel politic. Conform activistei, a apărut un ideal de clujean care e capabil să plătească costurile orașului și uneori se spune chiar explicit că „dacă nu îți place, ești liber să pleci”. Mișcarea organizează proteste pentru locuințe sociale, împotriva evacuărilor, scumpirilor generale, la care vin puțini oameni, ceea ce, spune ea, denotă că oamenii nu vor să vorbească public despre problema lor. 

Vorbește despre un abuz al unora dintre proprietari, care nu vor să încheie contracte, iar astfel apare o vulnerabilitate. O soluție, spune ea, ar fi să se organizeze asociații ale chiriașilor, prin care ei ar avea puterea să negocieze. Ea spune că putem lua ca exemplu pe „tovarășii din Coaliția Europeană”, care fac parte din asemenea grupuri. 

*

Strada Horea, aproape de Facultatea de Litere și de gara din Cluj

Fost filolog, acum IT-ist

Nicu, de 25 de ani, a terminat tot Literele, însă s-a reprofilat după ce a făcut primul pas în inspectorat, iar acum lucrează în IT. Spune că cele două domenii se aseamănă fiindcă trebuie să lucrezi cu concepte abstracte. A venit în Cluj doar după ce a terminat facultatea și masterul în Oradea, fiindcă atunci nu și-a permis. 

Stă singur într-o chirie din apropierea gării, cu o cameră, și dă 300 €, aproximativ 30% din venitul lui, apartament pe care proprietarul îl ține strict pentru chiriași. Ca în cazul altor prieteni de-ai lui, au fost discuții despre creșterea prețului, însă spune că a avut noroc fiindcă proprietarul l-a întrebat acum câteva luni cât vrea să dea în plus și au căzut de acord la 50 €. 

Are contract, dar și un fel de înțelegere nescrisă, conform căreia fiecare își vede de treaba lui, iar când se întâmplă ceva, proprietarul insistă să rezolve în ziua următoare.

Spune că Clujul e un loc bun unde să ieși din zona de confort, unde poți să faci greșeli și să ai multe experiențe, mai ales dacă ești la început de drum. Spune că poți găsi pe km2 patru firme cu activități diferite și sigur găsești un loc care să-ți placă, deși îți ia puțin să te obișnuiești cu corporațiile. 

Șantier de lângă malul Someșului, strada General Dragalina, iulie 2023

Ceea ce îl deranjează și pe el sunt prețurile, și deși majoritatea prietenilor lui sunt aici, plănuiește să se întoarcă înapoi în Oradea. Vrea să stea mai aproape de părinți și să continue job-ul în regim hibrid, ceea ce ar însemna să mai vină de două-trei ori pe lună în Cluj, dar să scape de costul chiriei, stând împreună cu părinții. 

*

Clujeni care așteaptă autobuzele în stația Memorandumului N, centru, aproape de cantina Memo 10, unde mulți studenți merg în timpul anului să mânânce

Studentă, angajată, mamă 

Ultima tânără cu care am vorbit este studentă la Pedagogie, are 26 de ani și o fetiță care merge la grădiniță. Cluj-Napoca nu e primul oraș în care stă, s-a născut în Oradea, iar doi ani mai târziu s-a mutat cu părinții în Germania. La unsprezece ani a revenit în România, dar liceul l-a făcut în Stuttgart, urmând să locuiască apoi în Viena doi ani. A încercat mai multe facultăți, dintre care producție de film, nutriție, traduceri și turism, însă doar acum simte că îi place cu adevărat ce a ales.

Raluca* lucrează la o firmă de IT, în rol de consultant, și stă împreună cu partenerul ei și fetița într-o chirie din centrul Clujului pe care dă 500 €, aproape jumătate din venitul ei. A ales apartamentul de 70 m2 din zona centrală pentru a nu fi nevoită să stea în trafic. În aceeași clădire cu pereții înalți, de patru metri, mai este un Airbnb și are ca vecini și o familie de ucraineni. 

Strada Regele Ferdinand, centru. În stânga este Muzeul Farmaciei, recent reabilitat

Când nu e la facultate sau la job, Raluca merge la întâlnirile Consiliului Studenților, se vede cu prietenii din asociația din care face parte de un an sau ține ore de germană. Seara se simte sfârșită, dar spune că trebuie să supraviețuiască. Nu ar ține orele de germană dacă nu ar fi cazul, doar că atunci când fetița ia un virus de la grădiniță, vede că e la limită cu salariul.

E fericită că ia bursă de merit de la facultate, fiindcă asta o mai ajută să iasă în oraș cu prietenii, și să strângă niște bani, să fie în siguranță în caz că se întâmplă ceva. Ar vrea să cumpere un apartament al ei, dar nu își permite. 

În schimb, se simte ca acasă în chiria de acum, fiindcă au reușit să aducă mobilierul din chiria anterioară și nu vrea să se mute din Cluj, deoarece simte că seamănă cu Viena. 

Nu crede că vrea să fie învățătoare din cauza salariului, dar unul dintre visele ei e să facă doctoratul, mai ales că profesorii o încurajează. Totuși, nu știe dacă va putea continua pe termen mediu să meargă și la facultate și la job. 

*

Acest articol există mulțumită celor 28 de persoane care au răspuns chestionarului pe care l-am pus pe mai multe grupuri de studenți. Din cei 28, 18 stau în chirie, din care doar două persoane nu aveau contract, însă nu au vrut să dea mai multe detalii. Restul de 10 persoane stau în cămin privat sau de stat, iar majoritatea respondenților plănuiesc să se mute din Cluj-Napoca, fie că sunt chiriași sau studenți la cămin. Ei spun că vor să plece din cauza aglomerației, fiindcă Clujul are o problemă cu traficul și autoritățile nu vor să recunoască, fiindcă prețurile sunt prea mari pentru ce se oferă și fiindcă nu le plac oamenii de aici. Unul dintre ei a scris: „E mult prea scump dacă nu ai un salariu decent. Aproape imposibil să trăiești singur aici”. 

* A fost ales un pseudonim pentru a proteja identitatea tinerelor. 

Editor text: Diana Oncioiu

Editor foto: Oana Brîndușe

Textul a fost realizat în cadrul mentoratului de jurnalism organizat de Fundația Rațiu.