Okay, poate am exagerat. Nu l-am privit fix după ci la vreo 48 de ore, cât mi-a luat să mă recuperez după cea mai grea și importantă zi festivă, unde a trebuit să supraviețuiesc unui maraton de urări, hore, ședințe foto și small-talk cu oameni pe care îi văd maxim o dată pe an, maxim. Shoutout barmanului meu care mi-a dat licorile potrivite să o duc până la capăt.
Să vedem dacă filmul reflectă la fel de bine anxietatea și stresul care vin la pachet cu iadul logistic al pregătirilor maritale.
Sinopsis
The Drama promite din trailer că ar fi o comedie romantică neagră, dar ce stârnește cu adevărat interesul e marca producției – A24.
Mai mult de atât, Robert Pattinson și Zendaya sunt capete de afiș – o punte care atrage ca molia la lumină atât audiența milenială cât și pe cea Z.
Tipic filmelor rom-com americane, povestea se întâmplă într-o junglă urbană de pe coasta de est, pentru că metropolele pot fi și ele romantice dacă privești dincolo de cimentul gri, gentrificare și traficul sufocant.
Charlie Thompson (Robert Pattinson), un stereotip de păpușel britanic à la Hugh Grant în anii 2000, se bagă în seamă cu Emma Harwood (Zendaya), o tânără care își vede de treaba ei și citește o carte într-o cafenea generică. Pare că cititul în spații publice e un fetish în cinematografie, un fel de exhibiționism intelectual care dă personajelor o aură cool. Personal, pare incomod și reflectă pick-me energy însă Charlie al nostru e suficient de intrigat și neurodivergent încăt să mintă că a citit cartea, doar ca să îi cadă în grații și să o scoată în oraș.
Fast-foward: scenele se derulează rapid, cu multe cadre aerisite și luminate natural. Se creeză o atmosferă intimă în fiecare situație și vedem momente de conexiune între cei doi îndrăgostiți: prima întâlnire, repetiții pentru dansul mirilor, prins DJ-ul cum fumează heroină…stai, ce?
Oh nu, fix aici începe
La o degustare de vin pentru meniul nunții, Charlie și Emma le menționează situația cu DJ-ul cavalerului Mike (Mamoudou Athie) și domnișoarei de onoare Rachel (Alana Haim) și pornesc o dezbatere dacă ar trebui sau nu să o concedieze în baza unei aparențe.
Urmează prefigurarea: Emma îi ia apărarea, spunând că toți facem lucruri de care nu suntem mândri. În contrast, Rachel pune paie pe foc într-o situație deja tensionată și îi învită la o confesiune de grup, cu toate că ceilalți sunt vizibil stânjeniți.
Deși fiecare admite ceva josnic din trecut, situația trece de la jovialitate la inchiziție în momentul în care Emma recunoaște că a fost la un pas de a comite un school shooting în adolescență – un subiect destul de tabu și frecvent în cultura americană.
Confesiunea exagerată servește drept epicentru pentru a explora fisurile din fundația relației celor doi, iar deadline-ul iminent al nunții amplifică distanța creată la modul cutremurător .
Pentru Charlie intimitatea devine imposibilă, apare paranoia și aproape își găsește refugiu în chiloții unei colege de muncă.
Emma dezvoltă PTSD dar și un conflict al identității, ambele declanșate de blamarea și virtutea ostentativă a prietenilor, în special Rachel. Nu pot să nu menționez și faptul că din cauza emoțiilor conflictuale, ea și Charlie vomită la propriu de câteva ori pe parcursul filmului într-un stil aproape cartoonish. Nu citești recenzii de film în timp ce mănânci, nu?
Dilema
Este de blamat un gând criminal născocit și abandonat într-o perioadă vulnerabilă din trecut?
Filmul ridică întrebarea și se concentrează aproape exclusiv pe asta, dar și pe noțiunea de standarde duble.
Comparativ cu ceilalți care mărturisesc gesturi josnice, Emma doar a conceput un plan pe care nu l-a dus niciodată la capăt și, mai mult de atât, a început CHIAR să militeze împotriva ideologiei toxice a cărei victimă fusese și ea. Nimic mai admirabil, dar cu toate astea, pentru că intenția a existat, empatia dispare brusc din busola morală al celor din jur.
Spre exemplu, tot personajul lui Rachel se rezumă la
Hihi, am sechestrat și abandonat un copil cu dizabilități în mijlocul pădurii, dar faptul că tu DOAR TE-AI GÂNDIT să faci un masacru la școală e mai condamnabil, pentru că eu am o verișoară care a rămas cu handicap în urma unui incident de genul și îmi permit să fiu ofensată!
Titlul ironic The Drama ajunge să reflecte aproape integral cum dramatizează de fapt oamenii din jurul Emmei situația. Prin urmare, pregătirile de nuntă sunt reduse în context la un catalizator sporadic pentru dezastru. Păcat. Să vezi acolo dramă!
Poate mesajul filmului sugerează cum un nivel de viață ridicat în țări din lumea întâi te fac mai susceptibil la a fi un nesuferit judecăcios, în lipsa unor probleme reale precum economia instabilă, corupția și lipsa locurilor de muncă. Într-un context geo-cultural diferit, această confesiune ar fi doar un mic incident trivial, pentru că există dificultăți mai tangibile la care oamenii se raportează.
Aproape sigur dacă Emma ar fi spus același lucru în România răspunsul imediat ar fi sunat ceva de genul:
Ce bine că ți-a venit mintea la cap și nu ai comis-o! Ce-a fost a fost.
Dar nu trebuie omis că filmul e făcut pentru un public diferit de noi, unde controlul armelor și predispoziția la violență pe care o cauzează sunt probleme cât se poate de reale și prezente în viața de zi cu zi. Niciun om, cu atât mai mult copil, nu ar trebui să meargă la școală cu frică de moarte.
Finalul
Într-o manieră cât se poate de clișeică, mirele și mireasa se împacă după nunta catastrofală, în ciuda haterilor. Cu o putere psihică admirabilă, Emma împotriva tuturor reușește să se ierte singură și ca virtute mesianică să-l ierte și pe Charlie. Deși ea e la propriu singura victimă în toată afacerea, propune să o ia de la capăt, iar Charlie acceptă știind că acum nu mai e într-o poziție morală superioară.
E un final foarte predictibil dar cumva, per total filmul nu a fost o experiență rea. Mă rog, exceptând acting-ul Alanei Heim. Are un talent fantastic să strice orice scenă în care joacă, în orice film.
Surprinde The Drama explozia de cortizol pe care o presupune organizarea unei nunți în ziua de azi?
Prea puțin.
Reflectă în schimb defectele unei societăți performative care pune mai mult accent pe conformare decât pe empatia adevărată?
Absolut. Și mai are și efecte sonore impecabile care amplifică povestea de cel puțin zece ori!
Ca recomandări, nu merge un singur film. Pentru că pelicula The Drama se află la o graniță ciudată dintre rom-com, thriller și…well, dramă.
Pe partea rom-com, People We Meet On Vacation (2026) e sugestia potrivită.
Ca thriller, paranoia și etichetă socială, Jagten (2012) e cel mai bun lucru care îmi vine în minte. Serios, uită-te la Jagten.
