Am mințit. A Knight of the Seven Kingdoms este, cel puțin cum se anunță după primul sezon, chiar mai bun decât Game of Thrones. Da, am zis-o, onorată instanță, și nu am de gând să-mi retrag vorbele! În calitate de om care s-a uitat de două ori la întreg Game of Thrones (cu tot cu ultimul sezon, despre care nu vorbim) și care a văzut ambele sezoane din House of the Dragon, pot spune cu mâna pe inimă că nu am mai văzut o chimie între personaje precum cea dintre Egg și Duncan. Ca să fac o paralelă, că tot se războiesc acum pe IMDb fanii serialelor, cei doi fac un duo la fel de grozav precum Walter și Jesse din Breaking Bad, doar că fără metamfetamină.
La bază, serialul are o poveste relativ simplă. Duncan este scutier pentru cavalerul Alan of Pennytree. Acesta din urmă moare, iar Duncan pleacă către un festival unde urma să aibă loc un turnir, pentru a putea câștiga bani participând la lupte. Pe drum, se întâlnește la o tavernă cu un puștan chel pe nume Egg, care va ajunge să joace un rol cheie în viața vlăjganului, caracteristica estetică definitorie a lui Duncan fiind faptul că e foarte înalt.
Încercând să dau cât mai puține spoilere cu putință, am să vorbesc în general despre anumite aspecte. În primul rând, luptele sunt lupte pe bune aici. Ultima bătălie eu cred că va rămâne pentru mult timp de acum încolo un etalon în ceea ce privește felul în care trebuie executată o bătălie medievală din punct de vedere cinematografic. Ca să o zic frumos, simțeam că eu sunt aia care își ia bătaie, în timp ce mă uitam la scena cu pricina și puneam pauză din minut în minut doar ca să-mi repet că e totuși vorba de ficțiune, că nu se măcelăresc pe bune niște oameni. Cam atât de realist mi s-a părut momentul.
Duncan și Egg, cum am zis în introducere, sunt un duo fantastic, funcționează de minune împreună. Pe lângă diferența de înălțime izbitoare, cei doi se completează. Egg debordează de o inteligență și o profunzime pe care nu le întâlnești nici la majoritatea adulților, în timp ce Duncan nu excelează la capitolul inteligență, însă cu siguranță poartă în suflet învățăturile primite de la Ser Allan.
Plot Twistul de la finalul episodului 3 m-a lăsat mască. O săptămână întreagă, cât am așteptat următorul episod, mă tot gândeam sporadic la felul în care s-a terminat episodul. Nu m-am gândit o secundă la ce avea să urmeze și am rămas de-a dreptul șocată. Acela a fost punctul de cotitură ce m-a făcut să zic că serialul ăsta nu doar că este scris ca la carte, ci respectă viziunea și creativitatea lui George R.R. Martin, scriitorul cărților pe care se bazează acest univers cinematic plin de dragoni. Apropo de dragoni, nu prea apar în serial, ceea ce dovedește că nu ai nevoie de aceștia pentru a face o poveste fascinantă cu Targaryeni.
Cu siguranță scena mea preferată este cea cu sandwich-ul. Și nu e pentru că nu știu să-mi gătesc mai mult de un sandwich (și ăla cam nereușit), ci pentru că este însăși esența umanității care îi învăluie pe protagoniști. E un moment de dolce far niente, în care cei doi se bucură în tihnă de o masă gustoasă, împreună. Iar faptul că Duncan rupe pâinea în jumătate ne arată dărnicia sa, bunătatea profundă de care dă dovadă.
Decorul merită ceva premiu, în special costumațiile. O chestie care-ți sare în ochi la House of the Dragon este cât de curați sunt oamenii, oamenii simpli nu pare că poartă haine ponosite, ci haine făcute să pară purtate. În schimb, aici mai ai puțin și simți cum duhoarea hainelor îți mută nasul din loc, atât de realistă pare vestimentația. Acțiunea nu are loc în multe locații, nu ne plimbăm de la Dragonstone la King’s Landing de un million de ori, totul fiind mult, mult mai lent. Aici vedem cum trăiesc oamenii, cum se îmbată și petrec de nebuni, de parcă ziua de mâine nu ar fi o certitudine.
Dexter Sol Ansell este actorul care îl joacă pe Egg și prevăd o viitoare mare stea a actoriei. Pe lângă că e simpatic de-ți vine să-l iei acasă, am urmărit videoclipuri în care cel mic se pregătea de scenele sale, iar el se vedea că e trup și suflet acolo, concentrat să dea tot ce are mai bun pentru a fi credibil. Peter Claffey în rolul lui Duncan este, de asemenea, o noutate pentru mine, fiind prima oară când îl văd jucând. Făcând research despre povestea din carte, mi se pare că i se potrivește ca o mănușă personajul, cei de la casting făcând o treabă genială.
O mențiune onorabilă trebuie acordată lui Daniel Ings, care îl joacă pe Ser Lyonel Baratheon. Scenele cu el sunt de un umor hilar, o sinteză de nebunie și lipsă de griji. Sper să-l revedem și în sezoanele ce vor urma, căci are talentul de a-ți aduce zâmbetul pe buze prin tâmpeniile pe care le face la beție.
Dacă ar fi să reproșez o chestie serialului, aș spune că e nasol că au ales un actor așa de hot să joace rolul personajului negativ. Adică, toți ne-am bucurat când lui Joffrey i-a venit de hac otrava din băutură și toți sperăm ca Aemond să fie înfrânt de Rhaenyra în House of the Dragon, dar ei nici nu arată de parcă sunt modele pe Runway. Mă rog, dacă Egg îl detestă, cu siguranță e un personaj oribil, indiferent de aspectul său fizic.
Sezonul ăsta s-a simțit ca o gură de apă după ce ai traversat pe jos deșertul Sahara. Este fix ceea ce fanii universului A Song of Ice and Fire aveau nevoie. Dar acum vrem mai mult, căci sigur nu ne-am săturat doar cu atât. Și, dacă ar fi să-mi fac propriul rating cu privire la primul sezon, el ar arăta cam așa:
Poveste: ✰✰✰✰✰/5
Personaje:✰✰✰✰✰/5
Acțiune: ✰✰✰✰✰/5
Comedie:✰✰✰✰✰/5
Urină, fecale și organe: multe
