Când ești o persoană foarte altruistă și empatică, tinzi să îi vezi pe ceilalți ca fiind altruiști și empatici, care nu te vor răni și pe care ești dispus să le ajuți indiferent de situație. În general, treci ușor peste toate nedreptățile, chiar dacă ești „călcat pe coadă” și încerci să-ți păstrezi pacea interioară. Dar cât să și suporți? O să vă povestesc despre o situație neplăcută, pe care nu mă așteptam să o întâmpin prea curând, dar uite că viața e mereu surprinzătoare.

Și mai e și al naibii de confusing, într-un minut trăiești experiențe pline de bucurie cu persoane despre care credeai că sunt prieteni adevărați și în următorul te trezești uimit de lucruri pe care nu ți-ai fi închipuit că ți le-ar putea face. Să descoperi adevărata față a cuiva și să fie total opusă față de percepția pe care o aveai despre el/ea este cel puțin dureros.

Am învățat de mică să nu-mi fac prea mulți „prieteni”, pentru că adesea am pățit-o. De atunci am ales să am o mână de oameni apropiați cu care pot vorbi cam orice și în care am încredere. Oameni care știu multe despre mine, iar eu la rândul meu multe despre ei. Oameni cu care discuțiile pot sări de la ceva foarte serios, la subiecte ridicole și înapoi. Dar ce se întâmplă când ești trădat tocmai de aceste persoane?

Scurt și la obiect – suferi. E ca și cum ai primi un pumn. Ulterior, stai câteva zile și apoi începi să te gândești, iar întrebările existențiale te copleșesc: „Am meritat așa ceva?”, „Unde am greșit?”, „Am fost vreodată importantă pentru persoana respectivă?” și, în final, „Mai pot avea încredere în cineva?”. Poate sună dramatic, dar așa se simte.

Când cunoști pe cineva de mult, mai ales dacă îl consideri un prieten bun, începi să ignori sau să treci cu vederea anumite semne care îți indică ce fel de persoană este cu adevărat. Momentele când sunteți în grup și nu te bagă în seamă sau că totul este mereu despre ea și nimic despre tine. Fiind o persoană căreia îi place să îi asculte pe ceilalți, să se bucure pentru fiecare reușită a lor, nu m-au deranjat lucrurile astea atât de tare sau, poate, nu am vrut să mă deranjeze de dragul prieteniei.

Adevărul este că e greu să te desprinzi de anumiți oameni, mai ales când vă aflați în proximitate și aveți multe de făcut împreună. Însă o persoană care îți fură oportunități unice în viață, nu este o persoană cu care să-ți dorești o prietenie îndelungată. O persoană care îți ia bunătatea constantă peste picior, nici atât.

Cred că atunci când îți faci prieteni buni în adolescență, te aștepți să fie cu tine mulți ani de atunci înainte, însă ce nu realizezi este că niciodată nu poți anticipa modul în care se vor schimba persoanele din jurul tău, să nu mai vorbim de modul în care se vor comporta ele cu tine. Un sfat bun pentru o asemenea situație este să nu aștepți ca problema să devină prea mare, în cuvinte mai simple, dacă ceva te deranjează sau te rănește, spune lucrurilor pe nume. Un prieten nu ar trebui să te trateze în asemenea hal, însă nu poți să știi niciodată ce se întâmplă în spatele cortinei. Poate cu o conversație lungă, lucrurile se pot rezolva.

În celălalt caz, în care pur și simplu ai realizat că situația nu este tocmai roz și că nu mai are rost să îți petreci timpul într-o asemenea prietenie, e pur și simplu timpul să te prioritizezi. Deși acum câțiva ani o situație în care you grew apart, nu părea ceva ce se va întâmpla, maturizarea a venit inevitabilă, iar acum valorile, aspirațiile și obiectivele voastre nu se mai potrivesc deloc. Poate nici măcar nu e acesta cazul, ci doar nu te mai simți bine într-o prietenie în care lumina reflectoarelor este îndreptată întotdeauna spre celălalt.

Presupun că așa se întâmplă când te maturizezi, când te schimbi: conversațiile care odată curgeau natural ajung să fie forțate, glumele pe care le înțelegeți doar voi nu mai par la fel de amuzante, iar timpul pe care îl împărtășiți nu vă mai aduce bucurie. Uneori, schimbarea poate fi subtilă. Vă vedeți mai rar, mesajele devin sporadice și se creează o anumită distanță. În acest caz nu e neapărat vina cuiva, e doar viața. Alteori este bruscă, stârnită de o dezamăgire sau de o lecție care te forțează să îți dai seama că acea persoană nu mai e la fel. Când un ,,prieten bun” îți trage preșul de sub picioare, e un semnal că trebuie să pleci cât mai repede.

În final, e în regulă să rupi anumite relații de prietenie, să îți dai seama că anumite persoane sunt în viața ta doar pentru o vreme. Fiecare va rămâne exact cu ceea ce a oferit, sau, cum se spune în popor ,,bine dai, bine primești”. În loc să îți pui mereu la îndoială valoarea sau să te întrebi cum s-a ajuns în punctul ăsta, încearcă să vezi plecarea ca pe o eliberare. Nu trebuie să rămâi într-o prietenie doar pentru că „așa ar trebui” sau pentru că „ați fost prieteni de mult timp”. De multe ori ne agățăm de oameni doar pentru că ne sunt familiari, deși nu ar trebui să fie așa, pentru că a fi prietenul cuiva nu înseamnă să stai în umbra lui.

Alege-te pe tine. Alege liniștea. Alege să fii înconjurat de oameni care te văd, te aud și te respectă. Și cine știe? Poate că lăsând în urmă prieteniile care nu mai funcționează, faci loc pentru oameni care chiar merită să fie acolo.