Fotbaliștii au fost mereu un grup aparte de celebrități, care pot oricând pendula între omul de rând și o personalitate politică sau regală, inaccesibilă, conjunctură dată de momentul în care se află în carieră. Muzica rămâne pentru mulți singurul loc de scăpare dintr-o rutină și realitate agasantă, un univers diferit față de cel al gazonului și mingii care oferă atât fostului sportiv, cât și pasionatului de muzică, șansa de a experimenta. Din astfel de încercări și pasiuni, pot ieși noi cariere și evoluția acelui om e din ce în ce mai fluidă și jucăușă.

  • Ruud Gullit (naționala Olandei din anii ’80)

Unul dintre cei mai reprezentativi jucători din istoria fotbalului olandez, căpitanul campioanei europene din 1988, Gullit a avut mereu pasiunea muzicală în sânge și a înregistrat la finalul anilor ’80 un hit reggae – Not the Dancing Kind, iar în anul 1988 a participat cu trupa Revelation Time la înregistarea unui cântec manifest, South Africa, un imn împotriva aparteidului, fiind creditat atât ca vocalist, cât și ca basist. 

  • John Barnes (Liverpool FC – anii ’80 și ’90)

O figură reprezentativă în momentul tranziției generației optzeciste spre cea a anilor ’90, John Barnes a prins exact momentul în care echipa din Liverpool se construia pe fondul suspendării europene cauzate de incidentul Heysel, reușind să se impună prin talent, tehnică și forță. Născut în Jamaica, din părinți caraibieni, Barnes a ales să reprezinte naționala Angliei după ce s-a mutat la 12 ani cu tatăl său.

El a cochetat cu rap-ul în anii ’90, având succes cu un imn de gen al Anfieldului și participând la World in Motion, cântecul naționalei britanice la Cupa Mondială din 1990, cântecul fiind o creație a formației de muzică electronică, New Order.

  • Petr Cech (Chelsea și naționala Cehiei – anii 2000)

Văzut de mulț cel mai bun portar din anii 2000 la același nivel cu Gianluigi Buffon, cehul Petr Cech a reușit mereu să lase o impresie de profesionalism și excelență, câștigând cele mai importante trofee cu Chelsea. După ce s-a retras din fotbal, nu a renunțat la sport și a continuat să practice un joc fizic și tradițional în Cehia – hocheiul, evident ca portar. 

Cea mai mare pasiune a sa rămâne muzica, fiind atras în special de percuția tobelor și de senzația primită ca toboșar. Pe canalul său de YouTube (https://www.youtube.com/@petrcech4450/videos), Cech a reușit să posteze coveruri de la trupe rock redutabile precum System of a Down, Linkin Park, Foo Fighters, dar momentul său de pus în ramă pentru el rămâne colaborarea cu toboșarul trupei Queen – Roger Taylor, cu care a lansat un single caritabil – That s Football.

  • Slaven Bilic (naționala Croației – anii ’90)

Fundașul sigur și puternic al naționalei croate de la finalul anilor ’90 și al londonezilor de la West Ham United, Slaven Bilic a avut mereu o pasiune pentru muzica rock, în special cea apropiată de metal. Deși el s-a dedicat meseriei de antrenor după retragerea ca jucător, Bilic nu a uitat niciodată de plăcerea sa vinovată. De altfel, în 2008, el a înregistrat ca și chitarist cu trupa sa Rawbau o melodie cu ocazia participării croaților la Campionatul European din Austria și Elveția – Vatreno Iudilo (Nebunie fără limite).

Un fan al echipei londoneze mai sus menționate era chiar și Steve Harris, nimeni altul decât bassistul trupei Iron Maiden, care l-a invitat pe croat să concerteze cu legendara trupă, acesta fiind la chitara a doua. În plus, Bilic folosește muzica ca element motivator pentru echipele sale înainte sau după meciuri, în funcție de context. Puțini știu că fostul fundaș croat este licențiat și în Drept. 

  • Kevin Keegan (Liverpool FC – anii ’70)

Un alt exemplu interesant l-a reprezentat acela al mingicarului englez de la Liverpool din anii ’70, Kevin Keegan, care a fost ultimul Balon de Aur originar din sudul Marii Britanii din ultimul secol, luând premiul doi ani la rând în 1978 și 1979. Pe lângă trofeele interne și internaționale din acea perioadă (precum Cupa UEFA sau Cupa Campionilor), Keegan și-a încercat norocul în industria muzicală cu un disc vinil. 

Șansa lui a fost să lucreze cu însuși liderul trupei Smokie, Chris Norman, în perioada lor bună, pentru melodiile de pe disc, cea mai importantă fiind Head Over Heels in Love, fiind prezentă în topurile naționale (locul 31 în UK – locul 20 în Austria și locul 10 în Germania).

  • Norberto Solano (Newcastle United – anii 2000)

Printre cei mai neașteptați idoli ai tribunelor din Newcastle, cel puțin în ultimii 25 de ani, Norberto Solano a reușit să impresioneze mereu cu tehnica sa sud-americană, dar una din marile sale pasiuni e cântatul la trompetă (o îndeletnicire pe care și Dio a avut-o în tinerețe înainte să devină vocalistul fenomen pe care îl cunoaște o lume întreagă). 

Peruvianul avea să formeze o trupă de salsa în Anglia, pe nume Geordie Latinos, alături de fostul său coleg Jose Escobar, la început compusă din 15 oameni, în care să mixeze cele două culturi și să promoveze un jazz latin. Inițial, totul a pornit ca o modalitate de relaxare între cantonamente, meciuri, pentru o stare de bine atât pentru el și colegii săi, cât și pentru comunitatea locală din Newcastle.

Cu ajutorul instrumentului a reușit să-l păcălească de multe ori pe antrenorul său de la Newcastle – Bobby Robson, cântând la trompetă dintr-o altă cameră și distrăgându-i atenția. O altă memorie plăcută a fost apariția lui Sting în vestiarul lui Newcastle United la un meci cu Juventus din Liga Campionilor, el fiind fan alături de fratele său al trupei The Police încă din anii ’80; totodată Sting e originar din zona Newcastle.

  • Glenn Hoodle & Chris Waddle (naționala Angliei – anii ’80)

Cei doi mingicari ai anilor ’80 de la Tottenham Hotspur, Glenn Hoddle și Chris Waddle aveau să devină unul din cele mai neașteptate cupluri muzicale care să aibă chiar o melodie în topurile britanice de gen. Totul a început după ce amândoi au participat la un eveniment și au prezentat un premiu al sponsorului loc, Budget Rent a Car, improvizând un karaoke pe loc. 

Momentul a fost apreciat și recomandat unui producător muzical, Bob Puzey, care avea să-i invite la o sesiune și apoi le-a propus să-și pună vocile pe una din creațiile sale de synth pop (Diamond Lights – cu aluzie la ochii soției compozitorului). Melodia a ajuns în luna aprilie din 1987 în top 30 din Marea Britanie și a stat 8 săptămâni în top, cea mai bună poziție fiind la începutul lunii mai – 12. Totuși, memorabil (chiar și în sens negativ) a fost cel din emisiunea Tops of the Tops, apreciată de critici în cei mai duri termeni.

  • Alexi Lalas (naționala Statelor Unite al Americii – anii ‘90)

O figură reprezentativă a fotbalului american și a generației care a jucat rolul de gazdă la ediția din 1994 a Cupei Mondiale, fundașul Alexi Lalas și-a petrecut cea mai bună parte a carierei sale de fotbalist în SUA, începând- o totuși în Italia; tatăl său – un cadru academic de la care a moștenit numele de familiei e de origine greacă. De la mama sa avea să moștenească pasiunea pentru poezie pe care avea s-o aplice în muzică, domeniu pe care l-a îndrăgit de mic (fiind fanul hair-metalului și al trupei Ratt).

Lalas și-a dezvoltat pe finalul carierei și continuă până în prezent să lanseze material propriu, ajungând la opt albume de studio ca artist solitar în ultimele trei decade – Far from Close (1996), Ginger (1998), So It Goes (2010), Infinity Spaces (2014), Shots (2016), Sunshine (2018), Look at You (2019) și Melt Away (2022). De altfel, din perioada facultății, el a cântat cu o trupă, The Gypsies, reușind să fie în deschiderea formației Hootie & The Blowfish cu ocazia turneului european dn 1998; ei au produs din fonduri proprii un album, Woodland, pe care Lalas l-a lansat în timpul turneului din 1994.

Cel mai popular dintre discurile lansate rămâne Ginger, deoarece a fost inspirat de apariția sa colorată, un tip pletos și roșcovan cu barbă și mustață, un tip de Don Quixote irlandez cu pedigree american. Din acel disc, cea mai ascultată melodie pe Spotify și Youtube rămâne Big Mess.

  • Terry Venables (Chelsea – anii ’60 & Anglia – anii ’90)


O prezență exotică și eclectică pe scena fotbalului britanic, Terry Venables a avut o carieră venerabilă ca antrenor și jucător, ajungând la un moment dat să fie pe banca Barcelonei la finala de la Sevilla, în care Steaua a câștigat prima și singura Cupă a Campionilor Europeni pentru un club românesc. Fotbalul, însă, nu a rămas singura pasiune la care a avut impulsul de a excela și de a se bucura de viață.

Chiar când a ajuns la echipa de tineret a lui Chelsea, el câștigase un concurs de talente din regiunea Essex, cu invitația de a reveni în septembrie când jocurile oficiale începeau, dar el tot a mers și a cântat cu Orchestra Palatului Hammersmith și dirijorul Joe Loss. Printre cele mai importante contribuții muzicale aveau să fie un cover după Frank Sinatra – I’ve Got You Under My Skin. 

Pe lângă pasiunile sale muzicale, el a avut încercări și în zona cărților polițiste, publicând seria Hazell, care a fost ecranizată ca serial de televiziune. Pe bună dreptate, marele antrenor Bll Shankly l-a comparat cu însuși HG Wells. Mai jos este o interpretare personală a melodiei lui Elvis Presley – If I Can Dream.

  • Paul Gascoigne (naționala Angliei – anii ’80-’90)

Gascoigne a rămas unul din cei mai controversați jucători din istoria fotbalului britanic din ultimii 40 de ani, în bună parte din cauza comportamentului său extrasportiv și personalității complicate, care au umbrit talentul și tehnica sa incredibilă pentru acea epocă, momentul lui mare fiind Cupa Mndială din 1990. Grație popularității, el avea să-și lanseze două melodii sub pseudonimul Gazza care au intrat în topul 30 din UK. 

Dintre toți jucătorii de fotbal, coverul său adaptat la Fog on the Tyne (lansată de trupa Lindisfarne în 1971), a urcat cel mai sus în clasamentul topurilor muzicale din Regatul Unit, ajungând până pe locul doi și staționând nouă săptămâni, primind la final un disc de aur drept recunoaștere. Celălalt single a fost Geordie Boys, care a stat doar 5 săptămâni și a ocupat locul 31.

Exemplele pot continua, dar pasiunea este infinită pentru oricine are plăcerea de a se bucura de muzică indiferent de rasă, gen, nație sau prejudecăți. La fel ca și sportul, ea este limbajul universal care a ținut umanitatea mai aproape de cer decât de pământ, chiar dacă doar gândul zboară în viața de zi cu zi. Nu are granițe, nu are prejudecăți, are doar bucuria de a trăi viața indiferent de circumstanțe.