De ce m-am decis să scriu articolul ăsta? Recent mi-am luat examenul de C1 la franceză, după aproximativ doi ani de când am început să studiez asiduu limba, folosindu-mă zilnic de aplicația Duolingo. Cunoștințele din gimnaziu nu se pun, am făcut patru ani de zile franceză și după ce am ieșit de pe porțile școlii nu știam să conjug nici être (a fi), nici avoir (a avea). Ca să fiu sinceră, nici nu dădeam doi bani pe franceză în gimnaziu… Așa că, după mai bine de un an de zile de folosit zilnic Duolingo pentru a învăța atât franceza, cât și italiana, am ajuns la anumite concluzii care cred că ar putea fi interesante pentru poligloții revistei sau pentru cei care vor să învețe o limbă nouă.
În plus, de cam trei luni, am introdus-o pe mama în universul acestei platforme și trebuie să recunosc că mă simt puțin precum Victor Frankenstein în momentul în care și-a adus la viață creatura. Nu de alta, dar îmi cam bate toate scorurile pe genunchi de mă ustură și-n somn.
Acum vreo doi ani eram în clasa a zecea într-o clasă de mate-info, intensiv info. Matematica îmi place, este cam singura știință reală pe care o consider chiar interesantă și neironic amuzantă (cât timp am parte de rezultatul bun la probleme). Cât despre informatică, haideți să spunem că eu și materia asta suntem ceva de genul baba și petarda, apa și uleiul, dulcele și amarul, ziua și noaptea, politica și bunul simț, ați prins ideea. Am un suflet de băbuță din anime-urile de la studio Ghibli care ar prefera ca în secunda asta să scrie la mașina de scris sau cu o pană înmuiată în cerneală, decât de pe un laptop. Așa că, pentru mine partea asta de programare nu a adus cu sine vreun ideal măreț, nu visam să ajung viitorul mare magnat în lumea tehnologiei din Silicon Valley. Cel mai mult m-am jucat șah în mediul virtual, și am să recunosc că nici aici nu sclipesc.
Așa că, având note constante de 4 și 5 la această materie, și aflând că de la anul ce avea să vină urma să am 7 ore pe săptămâna, față de 4 până atunci, am realizat că nu simțeam nevoia să-mi blestem și mai tare zilele, uitându-mă ca vițelul la poartă nouă la int.-uri, cin.-uri și cout.-uri la nesfârșit. Și așa, din ura pentru informatică, s-a născut pasiunea mea pentru limba franceză. Având două prietene în clasa de științele naturii, bilingv franceză, am decis să îmi dau examenele de transfer pentru a intra în clasa lor și m-am hotărât ca în acel an să mă pun cu burta pe carte (sau mai bine spus pe Duolingo), ca să învăț limba celor al căror accent nu le permite să pronunțe Rică nu știa să zică, râu rățușcă rămurică. Stăteam cel puțin o oră pe zi să învăț și foloseam în paralel două manuale care să mă ajute cu partea de gramatică, să înțeleg conjugarea verbelor, tipurile de articole, pronumele și așa mai departe.
Chiar dacă nu văd asta drept o calitate întru totul, sunt o fire relativ competitivă, iar faptul că pe Duolingo poți „avansa în grad”, să crești în nivel și să primești diverse recompense cred că mi-a oferit un mic avânt spre a-mi da silința să învăț. Faptul că învățam gramatica din manuale și mai citeam texte ușurele în paralel mă ajuta să-mi dezvolt cunoștințele, iar părțile de audio și de vorbire din aplicație m-au ajutat să mă deschid spre a conversa cu alte persoane în franceză. Cred că un impact mare l-a avut și faptul că am avut ocazia să o vorbesc și să le scriu mesaje celor dragi, totuși la italiană altfel stă treaba, însă mai avem până acolo. Anul trecut prin octombrie m-am apucat și de cursuri private de franceză, după ce am trecut binișor examenele de transfer cu franceza mea de baltă. Și, pentru că nu eram eu dacă nu-mi puneam target-uri nesimțit de grele, mă hotărâsem să-mi dau anul acesta, în noiembrie, examenul de C1. (Pentru necunoscători, nivelurile de cunoștință ale limbii franceze sunt A1, A2, B1, B2, C1, C2, A1 fiind începător, iar la C2 ai mâncat dicționar francez pe pâine dimineața, la prânz și seara.) Pe lângă faptul că m-am apucat să urmăresc YouTuberi francezi (îl recomand pe Cyprien și videoclipurile sale despre România, râzi cu lacrimi) , am început să citesc și articole din presa franceză de tipul Le monde sau Le figaro. A fost de asemenea mană cerească faptul că am avut persoane dragi dispuse să vorbească cu mine în franceză, asta mi-a oferit o doză de încredere care să m-a ajutat enorm. Chiar dacă și în prezent am o pronunție balcanică vizibilă și mă mai încurc prin articole, să am ocazia de a exersa vorbitul limbii a fost vital pentru reușita mea de la examen.
Ca să ofer o imagine cât mai largă în ceea ce privește parcursul meu rapid prin limbă, nu pot uita să menționez faptul că am fost anul acesta, în februarie, timp de o săptămâna la Nisa, într-un stagiu lingvistic. Am participat la cursuri de franceză într-un liceu din Franța și, chiar dacă în principiu știam ceea ce mi-a fost predat, am să menționez totuși faptul că mâncarea de la cantină a fost demențială, iar prețul pe care îl plăteau elevii periodic pentru ea era unul chiar decent. Am stat în gazdă la o doamnă din Tunisia cu o personalitate cu adevărat fermecătoare și în fiecare seară vorbeam vrute și nevrute, de la teoriile conspirației și până la prețul chiriilor sau țări vizitate. Sunt sigură sigură că săptămâna aceea a avut un impact enorm asupra dezinvolturii mele în ceea ce privește franceza, plus că încă mă mai arde portofelul la câte cărți mi-am cumpărat atunci. (Cine stă și se gândește la bani când vezi Eliade într-o librărie din Franța?)
Ca să închei capitolul cu franceza, care a fost impactul Duolingo asupra aptitudinilor mele din prezent? Pe scurt, unul uriaș, în combinație cu ambiția avută la momentul respectiv. Prin faptul că aveam lecții interactive și că eram nevoită să vorbesc, să ascult și să scriu în franceză, am reușit de la Je m’appelle copil tembel să pot ține discursuri de douăzeci de minute despre încălzirea climatică, rasism sistemic sau inevitabilele criptomonede. Chiar și în zilele când volumul de muncă de la școală și voluntariate mă făcea să urlu în sinea mea, tot îmi apărea notificarea cu pasărea sufletului pe telefon, aducându-mi aminte să-mi fac lecția zilnică. Cu toate acestea, dacă m-aș fi bazat doar pe Duolingo și făceam doar o lecție sau două pe zi, nu cred că aș fi știut să vorbesc franceza nici pe jumătate pe cât o știu acum. Oricum ar fi, dacă mai ales ești la început cu învățarea unei limbi, Duolingo este o aplicație cu adevărat folositoare în învățarea bazelor, însă durează relativ multișor să treci prin toate nivelele, dacă nu mai sari peste ele. Folosesc Duolingo pentru franceză și în prezent, chiar dacă mi-am atins targetul, fiindcă nu strică să-mi împrospătez memoria și chiar să mă mai întâlnesc cu un cuvânt sau două noi. Dacă îți dorești cu adevărat să înveți o limbă, este bine să folosești în paralel cu Duolingo și seriale sau filme în limba respectivă (am adorat Lupin, spre exemplu), dar și cărți bilingve și orice vă mai pică în mână sau ureche din limba respectivă.
Acum, să ne întoarcem la limba iubitorilor de paste și pizza. M-am născut în nordul Italiei, într-un orășel recunoscut pentru cursele de Formula 1 și am locuit acolo timp de un an. O parte din rudele mele mai locuiesc și în prezent în respectivul oraș, iar vara asta am decis să-mi țin majoratul în Italia, unde urma să vizitez orașul meu natal, Florența și, pentru că toate drumurile duc la ea, Roma. Am ajuns să dorm prin gară și să aflu că avionul meu spre casă a fost anulat chiar de majoratul meu, însă asta este o poveste pentru altă dată. De asemenea, cu două luni înainte am vizitat Padova și Veneția, cu ocazia unei nunți. Astfel, mi-am spus că ar putea fi o ocazie fantastică să-mi îndeplinesc o dorință de mult avută, și anume aceea de a începe să vorbesc limba țării din care provin. Așa că acum opt luni m-am apucat să învăț italiana, având mai puține resurse la dispoziție față de limba franceză. Părinții mei o vorbesc fluent, fiindcă au locuit ani de zile în Italia, însă în principiu mă folosesc doar de Duolingo pentru a o învăța. Și, trebuie să recunosc, când am fost prima oară în Italia, nu prea scoteam multe pe gură în italiană, mai dese erau onomatopeele. A doua oară, am simțit o diferență palpabilă, am și conversat puțin cu vărul meu de nouă ani care trăiește acolo. Iar ieri, după patru luni de când m-am văzut ultima oară cu el, pot spune că încă nu înțeleg tot ce îmi spune, însă pot să am conversații mai fluente cu el, chiar dacă în continuare am un vocabular cam limitat. Probabil acum am un nivel de A1 spre A2, însă după opt luni în care m-am bazat în mare doar pe aplicație pentru a învăța, pot să mă declar mulțumită. Și, bineînțeles, m-am gândit ca anul următor să îmi dau un examen de B2 la italiană, însă nu am bătut nimic în cuie, mai întâi să scap de bac și după văd ce și cum.
Am mai încercat pentru o scurtă vreme și spaniola, însă probabil nu am avut ambiția necesară să o învăț, însă toate la timpul lor. Sper ca în câțiva ani să stăpânesc și bazele limbii coreene, fiindcă adolescenta din mine a adorat cultura coreeană, atât când vine vorba despre Kpop, cât și gastronomia și istoria dinastiilor. Știu că m-aș simți fantastic ca într-o zi să ajung în Coreea de Sud și să pot vorbi cu localnicii, drept un semn de respect față de cultura lor fascinantă.
Bineînțeles, în încheiere, nu puteam să nu îmi exprim respectul față de mama și să spun că m-a lăsat cu gura căscată de multe ori în perioada asta, de când i-am instalat aplicația în telefon. O folosește pentru a învăța engleza și în patru luni a ajuns să aibă un scor de trei ori mai mare decât al meu. Din ceea ce îmi spune ea, simte că ar ajuta-o o perioadă în care să fie nevoită să vorbească doar în engleză, însă observ o evoluție clară a exprimării sale. Așa că, pot spune că DA, Duolingo chiar este un instrument folositor în învățarea unei limbi, însă dacă vrei să o înveți în timp util și chiar ai o pasiune arzătoare în tine, folosește-o în paralel cu alte resurse. Data viitoare când pui un film pe Netflix, poți încerca să pui subtitrarea în limba pe care vrei să o înveți sau poți căuta programe de tip Erasmus în țara a cărei limbă vrei să ți-o însușești. Într-o lume globală ca a noastră, cu resursele existente poți ajunge să vorbești chiar și limbile din Lord of the Rings.
Ca o mică notă de subsol, am să recunosc că îmi și plac personajele care apar în lecțiile de pe parcursul călătoriei în învățarea limbii, iar glumițele despre pasărea Duo sunt chiar savuroase. Cei de la Duolingo fac un marketing bun pentru GenZ, iar eu și mama suntem fane ale personajului Lili și al felului în care vorbește cu un miserupism cras.
