Mă dor părți din suflet pe care nu știam că le am. Încă mai am lacrimi în ochi când scriu articolul ăsta. Vreau să înțelegi, în primul rând, faptul că Arcane pentru mine nu este doar un serial, ci serialul pentru care aștept de doi ani de zile. Și, acum că tocmai ce am terminat de văzut cel de al doilea și ultimul sezon, vă pot confirma faptul că serialul ăsta are puterea să te trântească în fundul Gropii Marianelor, doar ca în secunda doi să te ridice din nou la ceruri.
Doi ani de zile am așteptat acest moment, cel în care cele două lumi Piltover (zona de la suprafață, dezvoltată tehnologic și economic) și Zaun (lumea din subteran, a sărăciei și criminalității) vor fi ajuns la un consens în ceea ce privește coexistența lor contrastantă. Pot spune că al doilea sezon este mai complex decât primul și se vede că personajele sunt mult mai mature, fiecare având povestea construită mult mai în detaliu, făcându-te să te atașezi emoțional de ele în aceeași măsură în care le poți vedea atât defectele, care le umanizează, cât și calitățile de o profunzime poetică.
Serialul are în prim plan povestea a două surori, Powder și Vi. Cele două au parte de un destin tragic încă din copilărie, iar inegalitățile prezente între cele două lumi ajung să se răsfrângă și asupra lor în moduri cât se poate de neașteptate. Mulți ajung să o perceapă pe Powder, alias Jinx, drept o Harley Queen a universului din jocul League of Legends, univers care stă la baza întregului serial de pe Netflix. Însă, având în vedere că în copilărie am fost cuprinsă și eu de fiorul poveștilor cu supereroi, vă pot spune cu certitudine faptul că personajul este îmbrăcat în mult mai multe straturi psiho-emoționale ce o alcătuiesc ca un întreg, decât un simplu personaj cu tente antisociale care se întâmplă să aibă anumite tulburări de personalitate. Ea reprezintă dovada vie că binele și inocența pot ajunge să mistuie lumea întreagă printr-un simplu pas greșit, iar traumele întâlnite pe întreg parcursul vieții ne pot eroda simțul rațiunii și mintea în sine.
Vi este sora cea mare dintre „surorile dinamită” și, întâmplător, sau nu, și personajul meu preferat. Pe plaiurile noastre mioritice întâlnim adesea tipologia smardoiului care susține că pumnii mei minte nu are. Femeia asta are atât pumni, cât și minte, și le folosește pe ambele cu siguranță. Plus o fire ușor colerică, în perfectă armonie cu elementele menționate anterior pentru a-i condimenta personalitatea badass. Însă, ceea ce mă face să empatizez cu Vi la un nivel pe care rar l-am întâlnit cu alte personaje, fie ele din cărți sau filme, este felul în care nimic nu o dărâmă, chiar și atunci când se află la pământ, aparent. Nu cred că există munte prea mare pe care să nu-l poată trece, dacă după acesta se află un lucru sau o persoană la care ține sincer din inimă, oricât de dificil ar fi drumul de parcurs. Femeia asta nu știe să accepte un nu aruncat în față și respect asta la ea enorm.
Dar, bineînțeles, serialul nu se rezumă doar la cele două și ajungem să cunoaștem o multitudine de personaje, și, cel puțin în cazul meu, să simt o durere profundă la despărțirea de acestea. Eh, nu chiar pentru toate personajele, dar pentru majoritatea, să zicem doar ca nu toți oamenii de pe Noxus îmi sunt simpatici, ca să nu dau un spoiler. Avem parte de jocuri de putere și ni se arată și celălalt obraz al politicii prin ceea ce constă viclenia sa intrinsecă. Abuzul de putere este la ordinea zilei, fie că este vorba de îmbogățirea venitului personal sau împlinirea unui crez ce crezi că va duce la salvarea lumii. Fiecare om sau creatură care are până în 314 ani, ca să îl includem și pe adorabilul Heimerdinger, are propriul său drum în Arcane, iar viața fiecăruia este influențată de magie, război și nu în ultimul rând de dragoste și ură.
Scriind articolul ăsta, mă gândeam Ce m-a făcut să văd serialul ăsta? Rar se întâmplă ca un serial să îmi capteze atenția și să mă convingă să îi ofer atenția deplină. Un avantaj pe care l-a avut Arcane acum doi ani a fost că avea doar nouă episoade. Un obicei prost pe care îl am este acela de a face binge watching la un serial, însemnând că în situațiile în care serialul este lung, ajung să stau închisă în casă și vreo săptămână, așa că rare sunt situațiile în care mă apuc de un serial cu mai mult de doisprezece episoade. De aia nu cred că am să văd vreodată One Piece sau ilustrul serial al generației părinților mei Tânăr și neliniștit (nu că aș simți nevoia să o fac). Pe de altă parte, îmi place să ascult recenzii de filme sau să le citesc și văzând că în mare opiniile erau pozitive, asta a cântărit în ochii mei. Însă, probabil atmosfera steampunk pe care am văzut-o în trailer m-a făcut să-mi spun că este genul de artă vizuală făcută pentru sufletul meu. Și pot spune că nu m-am înșelat absolut deloc.
Animația are un stil pe care eu, cel puțin, nu l-am mai întâlnit, iar fiecare rotiță, clădire sau piatră arată munca titanică din spate depusă de echipa de creație. Dacă ești un suflet mai de modă veche, cred că este aproape imposibil să nu fi imersat în universul acesta glorios. Un amalgam de culori îți sare în față la fiecare pas și cele mai ritmate piese cu putință îți dau una peste ceafă când te aștepți mai puțin. Momentul în care l-am auzit pe Stromae, unul dintre artiștii mei preferați, cântând o piesă de dragoste, m-a făcut să mă declar irevocabil amorezată de acest tărâm al necunoscutului.
Per total, care este opinia mea despre proaspăt încheiatul serial Arcane? Este o capodoperă modernă în ceea ce privește fiecare parte care îl alcătuiește: grafica, acțiunea, dialogul, muzica. Uneori poate părea ușor grăbită acțiunea și este necesar să fii atent pentru a ține pasul cu evoluția cristalului de arcan, cel puțin în sezonul 2. Însă, când ai o lume atât de vastă precum cea din universul League of Legends (din ceea ce am auzit de la prieteni jucători) și de un buget limitat, este dificil să te lungești cu o singură părticică frumoasă din acest univers, în detrimentul altor povești probabil la fel de glorioase. Arcane este în punctul ăsta o părticică din mine, fiindcă m-a vrăjit fără echivoc prin tot ceea ce este, de parcă întreg subconștientul meu ar fi fost transpus într-o lume de basm.
Am fost întrebată de prieteni dacă, acum că am văzut serialul, vreau să încep să mă joc LOL. M-am uitat la cinci minute de gameplay, și n-am înțeles mai nimic din ceea ce se întâmpla pe ecran, însă adevărul e că apogeul carierei mele de gamer a fost pe la zece ani când mă jucam Roblox. Așa că, fanii universului League of Legends, vă rog să înțelegeți un simplu muritor care apreciază frumusețea naturală și profund umană a poveștii pe care a fost construit jocul și să nu aruncați cu pietre în mine pentru cunoștințele mediocre în ceea ce privește jocurile video.
Așa că, ce mai aștepți? Pregătește-ți cutia de șervețele pentru episodul 3 din primul sezon, și pentru multe faze emoționante din sezonul 2. În ceea ce mă privește, pot spune tare și răspicat că sezonul 2 nu dezamăgește, în pofida finalului care te lasă cu multe semne de întrebare și un mic hău în suflet.
