Al doilea meci de pregătire al României este disputa cu Columbia. Un amical de gală pentru noi, partida se va disputa pe Civitas Metropolitano, în Madrid. Vorbim despre o dispută ce are în spate o istorie cu victorii pentru România. Columbienii nu au reușit să ne învingă niciodată. Meciul cu ei de la CM 1994 a rămas în istoria noastră pentru celebrul gol a lui Hagi și pentru că atunci am avut cea mai de succes campanie la un turneu final. Meciul din 1994 cu Columbia, jucat pe celebrul Rose Bowl din Statele Unite, poate fi cel mai bun tablou al „Generației de aur”.
Acest meci cu Columbia, care este mereu menționat de fanii fotbalului din România, a însemnat un start cu dreptul la Mondialul american. A fost primul nostru meci la acel turneu final. Columbia era foarte bine cotată la acea vreme, cu pretenții chiar la titlul mondial. Noi am reușit să o învingem fără drept de apel. O victorie clară, scor 3-1, cu un gol semnat de Gheorghe Hagi și o dublă a lui Răducioiu. Golul lui Hagi rămâne în amintirea oamenilor ca fiind cel mai frumos gol marcat de „tricolori”, iar dubla lui Răducioiu poate trece chiar neobservată din cauza acelui gol. A fost o victorie care a pus România pe harta fotbalului mondial și care ne-a dat încredere. Acum, o victorie ne poate crește iar încrederea în echipa națională, chiar înainte de EURO 2024.
Un al doilea meci cu Columbia avenit în `98, tot la Campionatul Mondial, tot în faza grupelor. Această victorie nu a fost la fel de răsunătoare ca prima, dar a însemnat că rămânem neînvinși în întâlnirile directe. De această dată, singurul gol al partidei a fost marcat de Adrian Ilie, la finalul primei reprize. Acest gol a fost din nou senzațional: după o pasă de geniu a lui Hagi, Adi Ilie a trimis o „scăriță” peste portarul Columbiei. Alt gol de legendă împotriva Columbiei. Altă victorie care a crescut moralul jucătorilor, atunci mult mai maturi decât la CM 1994. A fost o altă campanie de succes, cu ieșire din faza grupelor, dar fără rezultatele de pe continentul american în fazele eliminatorii.
De fiecare dată am jucat bine contra lor și am reușit să ne impunem sau să obținem cel puțin un rezultat de egalitate. Confruntările dintre România și Columbia au fost unice și, de multe ori, spectaculoase. S-a jucat un fotbal deschis, plăcut ochiului, cu foarte multă tehnicitate și mai puțin aport fizic.
Acum România este într-o formă bună și în continuare neînvinsă de 12 meciuri, dar adversara noastră are o serie mai lungă de meciuri fără înfrângere, de 20 de meciuri, începută în 2022. La finalul partidei, ambele echipe pot menține seria cu un rezultat de egalitate, dar în acest meci în care și istoria are un cuvânt de spus, nicio echipă nu va juca la egal. Ultimul meci jucat împotriva Columbiei a fost un amical în 2006, încheiat cu o remiză albă. Probabil acest meci din 2024 va avea goluri pentru că motivație există în ambele tabere. România a înregistrat un egal în ultimul meci cu Irlanda de Nord, un rezultat care nu a fost mulțumitor nici pentru jucători, nici pentru fani.
Acum în 2024, speranțele sunt mari și avem și de ce. România joacă bine și nu se sperie de adversarii puternici, ba chiar mai mult, cu cei mai buni, jucătorii noștri dau totul. Mai ales că, la fel ca în `94 și `98, avem un Hagi în teren și un Iordănescu pe bancă. Aceștia știu greutatea acestor meciuri de la părinții lor.
În prezent, cele două echipe sunt diferite din punct de vedere al loturilor. Columbia vine după un succes cu Spania, în Anglia, pe London Stadium. Formația antrenată de Nestor Lorenzo are un lot cu jucători ce au confirmat la nivel mondial. James Rodriguez a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Campionatul Mondial din 2014, iar apoi a trecut prin loturile unor „granzi” precum Real Madrid sau Bayern Munchen. Un exemplu mai recent de jucător ce joacă la cel mai înalt nivel este Luis Diaz, despre care presa iberică spune că este pe lista lui FC Barcelona. În prezent la Liverpool, prețul său ar putea sări de 100 de milioane de euro.
Dacă ne uităm la jucătorii ce nu ne par cunoscuți, din lotul Columbiei, vom da peste Mateo Cassiera. Vârful de 26 de ani, legitimat în prezent la Zenit, are un sezon de vis: 18 meciuri jucate, 15 goluri și două pase de gol, în campionatul Rusiei. Santiago Arias, fundașul dreapta al lor, revine pe Civitas Metropolitano, după ce a jucat aici între 2018 și 2022.
De partea cealaltă, lotul nostru nu este la nivelul columbienilor, dar avem și noi câțiva jucători ce ne reprezintă în fotbalul mare, chiar dacă joacă mai mult sau mai puțin. Horațiu Moldovan poate fi titular chiar la el acasă, jucând pentru Atletico Madrid. Vedeta noastră este Radu Drăgușin, jucător în Anglia, la Tottenham. Față de meciul cu Irlanda de Nord, titularul de atunci Vasile Mogoș nu va fi în lot. Pentru selecționer, va fi o ocazie bună să testeze soluții pentru postul de fundaș stânga: poate va fi utilizat Raul Opruț, ori poate va fi folosit acolo Burcă.
La prima vedere, avem a doua șansă în acest meci. Totuși, ne bazăm pe norocul pe care îl are Edward Iordănescu, dar și pe ambiția băieților noștri. I-am auzit de multe ori spunând că pot fi „Generația de aur” a acestui secol, iar o victorie la Madrid poate fi primul pas către atingerea acestui obiectiv.
Acest articol este realizat cu sprijinul PENNY, sponsor principal al echipei naționale de fotbal a României.