Nu mai știu ce înseamnă „în siguranță”

Text de Ina Constantin
Fotografii de Daria Oglan și Anna Aroș
Publicat: 25.2.2022

M-am trezit ieri fără să știu cum să reacționez la războiul care avea loc atât de aproape de noi. Așa că am mers la manifestația de aseară din fața Ambasadei Ucrainei ca să înțeleg cum navighează cetățenii de rând situația, dincolo de mesaje, știri și postări pe social media.

Până la ora 18, încă nu îmi făcusem curaj să-mi sun părinții din Iași ca să-i întreb cum sunt. Dar am fost martoră, de îndată ce am ajuns la Ambasadă, la o explicație dată de un tată copilului său de șapte-opt ani: „Tata, niște oameni răi au dat cu bombe în Ucraina, aproape de noi, și trebuie să îi susținem”. 

La 12 ore de la începerea războiului, în jur de 100 de oameni s-au strâns la manifestație. Inițial, majoritatea manifestanților erau ori de la presă, ori tineri. Cei din urmă veneau cu pancarte pe care scria „Stand with Ukraine” sau „Hands off Ukraine” și cu vopsele de față galbene și albastre. Se strângeau în cerc ca să-și picteze fața unul altuia cu steagul Ucrainei, iar fotografii se îngrămădeau cu aparatele deasupra capetelor lor.

Cred în oameni și în comunități și nu cred că războaiele sunt soluția de care avem nevoie ca să atingem idealul de pace. Îmi doresc o lume fără granițe și fără război. Am venit pentru colegii mei din Ucraina, ăsta e singurul mod în care pot fi alături de ei”, mi-a spus o elevă în clasa a XII-a.

„Am venit pentru colegii mei din Ucraina, ăsta e singurul mod în care pot fi alături de ei.”
Pe măsură ce s-a întunecat, numărul manifestanților s-a dublat: „Am venit din compasiune. Nu am rude acolo, nu am nicio legătură cu teritoriul Ucrainei, am venit pur și simplu din compasiune. Pentru că acolo sunt oameni care au muncit o viață întreagă și pierd tot din nebunia unui lider de stat.
„Am venit pur și simplu din compasiune.”

Unii au venit alături de ONG-urile lor: „Suntem azi aici pentru că nu putem vorbi despre democrație în Europa când suntem amenințați la graniță. Noi încercăm să sprijinim relocarea unor academici și activiști ai drepturilor omului care doresc să părăsească Kievul sau Odesa și să găsească susținere în România și în Republica Moldova. Vom face un fond de sprijin financiar, dar dificultatea acum e una politică, de a găsi sprijin pentru includerea acestor nume de activiști pe listele de relocare ale ambasadelor. Pentru că, altfel, nu vor putea trece granița, atât de critică e situația,” a declarat Florin Buhuceanu, președintele Asociației Accept. 

„Suntem azi aici pentru că nu putem vorbi despre democrație în Europa când suntem amenințați la graniță.”
Alții fluturau steagul Ucrainei privind în gol: „Nu e un hype sau ceva, chiar e o îngrijorare. Azi sunt ei și mâine o să fim noi. Am venit aici în solidaritate pentru poporul ucrainean, am familie și prieteni acolo, oameni care de opt ani de zile se tot ascund atunci când aud bombardamente și care nu au fost apărați de nimeni.
„Nu e un hype sau ceva, chiar e o îngrijorare.”

În jurul orei 19, oamenii au format un steag uman din cartoane albastre și galbene, luminate din spate cu lanternele de telefon. Între timp, s-au alăturat grupului și manifestanții conduși de AUR, care protestaseră înainte tot împotriva războiului, dar în față la Ambasada Rusiei. 

Ucrainenii de la manifestație s-au strâns apoi și mai aproape de Ambasadă, rezemați de pancartele urcate pe garduri cu ajutorul jandarmilor. Cântau imnul țării și cântece ucrainene, scandau „Slavă Ucraina!” și „Slavă eroilor!”, iar noi, ceilalți, priveam ochii lor umeziți de lacrimi. S-au alăturat corului și o poloneză, învelită în steagul ei cu alb și roșu, și doi bărbați fluturând steagul din Kazahstan, iar ucrainenii i-au strâns în brațe.

Am întrebat o ucraineancă de 22 de ani cum vedea ea invazia rusească și manifestația organizată de români:

„Am trăit în Ucraina până în 2018, când m-am mutat în România, pentru că mama e căsătorită cu un român. Eram în Ucraina chiar acum trei zile.

Dimineață m-am trezit cu o mulțime de mesaje de la prieteni. Din 2014, toți știam că războiul ar putea veni oricând și totuși nu ne așteptam chiar să se întâmple. Am încercat să-mi sun toți cunoscuții de acolo, să verific știrile, să văd ce pot distribui pe social media și unde pot dona. Apoi m-am dus la muncă, dar am plecat devreme ca să vin la manifestație.

Mi se rupe inima de tot ce se întâmplă. Pentru că nu sunt acolo și nu pot să lupt pentru țara mea, tot ce pot e să vin la manifestație. Nu mai știu ce înseamnă «în siguranță», pentru că nimeni nu se simte în siguranță, în Ucraina noi nu avem adăposturi. Poate că armata ucraineană e pregătită să-și protejeze țara, dar civilii nu au mijloace să se protejeze de bombardamente. Mă bucur însă că încă pot vorbi cu prietenii și rudele de acolo, dar mă aștept ca posturile radio și conexiunea să fie întrerupte oricând. 

Știu că sunt în siguranță, pentru că nu trăiesc cu frica de a fi ucisă, dar asta nu înlătură stresul pe care îl simt. Pentru că nu-mi pasă doar de mine, ci și de prietenii și familia mea, așa că nu mă simt nicidecum mai bine ca ei.”

„Nu mai știu ce înseamnă «în siguranță».”

În jur de 19:30, ucrainenii cântau a treia oară imnul țării lor și mulțumeau românilor pentru solidaritate. Tot atunci, rușii au capturat centrala de la Cernobîl.

Ina Constantin are 18 ani și trăiește în București. O poți citi și pe Instagram, la @genstiri.

Daria are 19 ani și e studentă în anul I la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

Anna are 21 de ani și e studentă în anul I la Facultatea de Teatrologie.

Editor text: Teodor Tiță.

Textul și fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului „Gen, revistă”, sprijinit de Institutul Francez din România. Revista este un proiect al Forum Apulum, o asociație civică din Alba Iulia, creată cu scopul de a forma noi generații de cetățeni informați și implicați, puși pe schimbat lumea în bine.
Dacă vreți ca acest proiect să continue și tinerii să scrie, să deseneze și să fotografieze subiecte cu și despre ei, ne puteți sprijini printr-una dintre metodele de aici.

Distribuie articolul: