Mulți dintre noi avem idei bune, care, de multe ori, ne lovesc pe neașteptate. Dar ce facem atunci când nu avem experiența și nici resursele necesare pentru a le aduce la viață?Asta s-au întrebat și cei de la Innovation Labs, cel mai longeviv program universitar de accelerare a start-up-urilor tech dedicat studenților, tinerilor antreprenori și cercetătorilor din România, susținut de BRD Groupe Société Générale. Anul acesta a avut loc cea de-a 11-a ediție în care mentorii Innovation Labs le răspund la această întrebare participanților.

În martie 2023, peste 550 de tineri s-au înscris la Hackathoanele Innovation Labs, organizate la nivel național și au propus 160 de idei pentru produse și servicii care răspund unor nevoi reale. Proiectele s-au încadrat într-unul dintre domeniile: agricultură, siguranță cibernetică, digital health, lifestyle, retail și e-commerce, orașe smart și industrie, sau sustenabilitate. În urma evenimentelor concurs, 77 de echipe s-au calificat pentru programul de mentorat de 10 săptămâni, în cadrul căruia au învățat să își rafineze proiectele, să dezvolte un produs minim viabil și să intre în lumea antreprenoriatului. 

De la mentorii din cadrul programului au primit feedback constant, au învățat cum să își promoveze produsul, și și-au șlefuit ideile până au ajuns în cea mai bună formă. Ajutorul mentorilor BRD, mai ales în domeniul sustenabilității, le-a oferit echipelor expertiza și knowhow-ul necesar pentru a transforma proiectele în adevărate afaceri, gata să intre pe piață și să producă schimbarea necesară.

Iar luni, pe 29 mai, finaliștii și semifinaliștii Innovation Labs au participat la Demo Day, unde și-au prezentat rezultatele muncii lor. Cu ce idei au venit? De la cum să îți decorezi camera cu ajutorul inteligenței artificiale, în funcție de stilul preferat, cum fac cei de la Visualio.ART, până la AlignSpine, o orteză inteligentă care folosește sensori pentru a rezolva o problemă pe care o întâlnim majoritatea dintre noi – durerile de spate. Așa cum spune și Teodor, unul dintre membrii echipei, „orteza este inovatoare pentru că monitorizează întreaga curbură a coloanei vertebrale în timp real”. Soluția este unică și datorită acesteia au câștigat premiul pentru Best Emerging Start-Up. 

Un juriu de specialiști pentru fiecare categorie și două minute în fața publicului din Aula Magna de la Universitatea Politehnică pentru prezentarea ideilor au transformat Demo Day într-o cursă a celor mai cool proiecte făcute de tineri pentru cele 17 echipe finaliste. 

Opshet, echipa câștigătoare a marelui premiu, Innovation Labs Grand Prize, a prezentat ideea  care schimbă modul în care privim poluarea și revoluționează captarea carbonului din atmosferă. Echipa a dezvoltat sisteme de bioreactoare ce ,,prind” carbonul din aer și îl depozitează – totul cu ajutorul unor acvarii inteligente cu alge.

Am vorbit cu Andrei Zawrak-Popescu, fondatorul echipei Ophset, despre ce a însemnat programul de mentorat pentru proiectul său:

,,În ansamblu, Innovation Labs a reprezentat un pas important în dezvoltarea ideii și ulterior a startup-ului nostru. Am obținut cunoștințe aplicabile atât în dezvoltarea unei afaceri, cât și pe plan personal, iar cel mai valoros aspect a fost accesul la o rețea extinsă de profesioniști, investitori și alți antreprenori. 

Efectul principal al participării în program este plusul de încurajare și încredere în potențialul nostru de a rezolva o problemă importantă pentru societate. Suntem extrem de recunoscători pentru oportunitate și suntem determinați să continuăm să lucrăm din greu pentru a duce startup-ul nostru la nivelul următor”, a spus Andrei. 

O idee care a primit și ea aprecierea publicului este cea a echipei MetaTags, pentru Best Pitch. Proiectul presupune monitorizarea transportului produselor pe paleți în lanțul de distribuție a companiilor automotive, pentru că, așa cum spune și Elvis, membru al echipei și cel care a prezentat ideea, se pierd foarte mulți paleți și foarte mulți bani în procesul de livrare. Practic, companiile vor putea urmări paleții cu produse în momentul transportării printr-o aplicație de mobil, eficientizând costurile și transformând procesul într-unul mai sustenabil.

Dacă și tu ai o idee care ți se pare cool și inovatoare și nu știi ce să faci cu ea pentru a-i da viață, aruncă un ochi pe innovationlabs.ro și află mai multe despre cum să-ți aduni o echipă și să transformi teoria în practică!