Cum se mai simt oamenii din jurul tău?
Cât de des mai plânge cel care a pierdut pe cineva drag?
Cel care are o problemă medicală, el cum reacționează la tratamentul dat?
A reușit să se adapteze cel care este diferit?
A învățat să se iubească pe sine cel care avea probleme cu propria imagine?
Cu câte traume a rămas cel care s-a confruntat cu agresiunea sexuală?
Cât de dor îi este celui plecat departe de casă?
Cum a reușit să înflorească cel crescut într-o familie disfuncțională?
Când ai întrebat ultima dată pe cineva dacă este ok?
Dacă urmărești Gen, revista, sunt sigură că ai auzit deja despre spectacolul Sentimentul fragil al sensibilității. Pentru că citești acest articol, cred (mai mult sper) că ai apucat deja să îl vezi la Teatrul Odeon. În caz că nu, voi presupune că te cheamă Andrei și ai avut de făcut cinste prietenilor sau că ai sărbătorit Ziua Națională cu o masă larg întinsă și te voi ierta. Norocul tău că scena se reumple pe data de 14 decembrie. Poți întrerupe lectura 5 minute pentru a-ți lua bilet.
Au fost odată ca niciodată, deși nu este vorba despre ficțiune, șapte tineri care au avut curajul să-și aștearnă pe hârtie cele mai traumatice experiențe. Câțiva ani mai târziu, același număr magic de oameni frumoși, actori, le-au preluat poveștile și, în chip teatral, au reușit să vă facă și pe tine și pe cel de lângă tine, să vă regăsiți în măcar una dintre situații. Iar această asemănare nu este o tragedie sau un lucru de care să-ți fie rușine. Spectacolul ne învață, de fapt, că niciunul dintre noi nu este „nebun”, că nimic din ceea ce suntem sau simțim nu este întâmplător. Nimeni nu și-a dorit să fie diagnosticat cu schizofrenie, să dezvolte o tulburare de alimentație sau să atragă atenția exagerată a bărbaților încă de când era copil. Există evenimente pentru care nu suntem responsabili, care își vor lăsa pe vecie amprenta în noi. Însă, Sentimentul fragil al speranței ne învață că viața nu se rezumă la traume: trăind, găsim puterea să luptăm, să acceptăm, să înfrumusețăm.
Și totuși, cât de fragilă este speranța și unde se ascunde ea în vremurile cele mai grele? Poate ar trebui să înlocuim acest cuvânt cu „încredere”, încrederea că lucruri bune ni se vor întâmpla, că fericirea ne va găsi.
Iar eu mai am o speranță: că nu vă veți uita pachetele de șervețele acasă pe 14 decembrie. Două pachete ar trebui să ajungă.
