Sara/Mara, 19 noiembrie, Teatrul Apollo 111

Foto: Instagram / ideoideis

„Sara/Mara” este un spectacol în aparență de comedie, ușor de digerat, despre patru vloggeri și un manager care ar face orice pentru faimă (care știm cu toții că e practic sinonimă cu fericirea, nu?). Dar pe măsură ce firul poveștii evoluează, se pun sub semnul întrebării chestiuni precum cât de departe ești dispus să mergi pentru a răzbi într-o lume digitală unde ajungi să nu fi mai mult decât un alter ego unidimensional, sumarizat într-un titlu în ochii publicului, ipocrizia devenită obligatorie (sau nu?) și una peste alta despre societatea contemporană de care ne plângem, dar pe care o alimentăm în mod activ. 

Medeea, 19 noiembrie și 17 decembrie, Teatrul Mic

Foto: Instagram / steffchelaru

Se spune că în dragoste și în război totul e permis. Dar atunci când aceste două noțiuni se contopesc metaforic? Putem justifica acest „tot” cu un dram de empatie și înțelegere chiar dacă depășește limitele eticii? Un spectacol poetic, construit pe antiteze și contradicții care încapsulează excelent lupta psihologică dusă de protagonistă, pornit de la tragedia lui Euripide, în care este tratată problematică celor mai atroce dintre nelegiuiri săvârșite în numele iubirii.

Dragoste în vremea (R)Evoluției digitale, 12 si 13 decembrie, Teatrul Excelsior

Foto: Instagram / teatrulexcelsior

Privind retrospectiv, de-a lungul veacurilor, se poate observa evoluția accelerată pe care societatea a suferit-o în ultimii 100 de ani. Probabil nu putem încerca nici măcar o vagă bănuiala în privința a ce se va întâmpla de acum încolo (iar aici nu fac referire la un viitor foarte îndepărtat). Spectacolul propune o incursiune într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, care redefinește ceea ce cunoaștem noi drept normă în privința umanității, intimității și eticii (sociale și digitale). Un spectacol de comedie care urmărește în substratul său o tematică de actualitate.

Agnes, aleasa lui Dumnezeu, 14 decembrie, Teatrul Nottara

Foto: Instagram / criul

„Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este un spectacol despre o tânără călugăriță care a născut un copil găsit mort (omorât?) în chilia sa, iar aceasta pare a fi amnezică, atât cu privire la soarta copilului, cât și la întreaga sarcină. Premiza pare simplă: un thriller în stil american de tip murder mystery. Dar se dovedește repede că nu e doar atât, că asistăm la o confruntare de idei, interese și perspective. Este un spectacol îndrăzneț (și favoritul meu, de altfel) care, în pofida a ce ar reieși din sinopsis, nu abordează doar tema religiei, a isteriei și a dogmei, ci și cea a unei societăți lepădate de orice fărâmă de moralitate, care ar face orice, chiar și sacrificarea unei ființe umane, doar ca să păstreze intactă o fațadă perfectă. O societate ale cărei valori s-au erodat în timp atât de mult, încât nu a mai rămas decât o vagă amintire, un joc actoricesc prost pe care îl numim „justiție”. 

Mama, 19 noiembrie, 4 decembrie, Teatrul Nottara

Foto: Instagram / teaturlnottara

Mama este un spectacol în mare despre familie, dar își propune să nu rămână sub această umbrelă vastă și vagă a ei și nu vizează lucrurile schematic, fără să intre în profunzime. Este un spectacol complex, despre dorințe reprimate, râvna fundamental umană, dar  neîmpărtășită, de afecțiune, traume și temeri pe care îți îngădui să ți le amintești numai în cea mai singură singurătate, și mai mult, imposibilitatea de a disocia ce e realitate și ce e o simplă năzuință iluzorie. Toate astea alternate cu un dram de umor (negru, bineînțeles) se întrunesc în călătoria către cea mai dificilă povara: acceptarea.