Shape-shifting ca metaforă pentru puterea care nu poate fi prinsă Aku înseamnă „rău” în japoneză, e scris cu kanji-ul 悪, un caracter care apare și în termeni ca „coșmar” sau „intenție malefică”, dar dincolo de etimologie, Aku e definit narativ prin capacitatea lui de a-și schimba forma, și shapeshifting-ul ăsta nu e un gadget coolContinue reading „Aku a câștigat și tu ai crescut în viitorul lui. partea 2”
O analiză asupra modului în care Samurai Jack a rămas actual prin metafora sa politică. Am căzut într-un rabbit hole acum câteva săptămâni, noaptea târziu am dat peste un clip pe YouTube, clipul duce la altul, și după două ore eram la episodul trei din Samurai Jack cu luminile stinse și un Pepsi lângă. L-amContinue reading „Aku a câștigat și tu ai crescut în viitorul lui. partea 1”
A fost Electric Castle și, dincolo de durerile de picioare, praful din adidași și lipsa acută de somn, mi-a oferit ocazia să-mi fac niște amintiri pe care o să le port cu mine mult timp. Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la festivalul ăsta este că nu încearcă să fie un singurContinue reading „Electric Castle: dureri de picioare, nesomn și FOMO”
Elena Ferrante. Atât am de zis. Restul este istorie. Însă nu prea merge să faci un articol de revistă doar din numele autorului, cel puțin unul care să aibă sens. Așa că sunt nevoită să vă spun că acest articol este despre cartea Zilele abandonului, de Elena Ferrante, autoarea Tetralogiei Napolitane. În condițiile în careContinue reading „Ne despărțim”
Există, de fiecare dată, un fel de cutumă, ca și cum atunci când intri să vezi un film istoric, accepți din start că urmează să pășești într-o lume mai ușor ancorată în real decât în ficțiune, însoțită de o angoasă care se insinuează discret în tot ceea ce credeam că știm deja. Așa se întâmplăContinue reading „Un Odiseu pentru secolul XXI”
Dacă simți că anul ăsta oamenii din jurul tău au devenit brusc mai iritabili, mai scurți la vorbă, mai gata să sară la ceartă pentru orice fleac, nu ai halucinații. E cald afară, foarte cald, și creierul tău literalmente funcționează diferit când corpul se luptă să se răcească. Când temperatura urcă, corpul tău consumă energieContinue reading „De ce căldura îi face pe toți cei din jur insuportabili”
Okay, poate am exagerat. Nu l-am privit fix după ci la vreo 48 de ore, cât mi-a luat să mă recuperez după cea mai grea și importantă zi festivă, unde a trebuit să supraviețuiesc unui maraton de urări, hore, ședințe foto și small-talk cu oameni pe care îi văd maxim o dată pe an, maxim.Continue reading „Am privit The Drama fix după nunta mea să văd cât reflectă haosul căsătoriei”
Puține replici din cinema au îmbătrânit atât de bine precum salutul lui Truman Burbank din The Truman Show. La sfârșitul anilor ’90, povestea unui bărbat care descoperă că întreaga sa existență este transmisă în direct părea o satiră despre televiziune și obsesia pentru reality show-uri. Privit astăzi, filmul lui Peter Weir pare să vorbească despreContinue reading „Good morning, and in case I don’t see ya: good afternoon, good evening, and good night!”
La Stone Island trebuie să înțelegi cum s-a instaurat, aproape insesizabil, teocrația unui brand care nu mai poate fi redus nici la imaginea unei simple vexații trecute, nici la clișeul de „brand de peluză”. Pentru că originea lui nu stă în hype, în resale sau în badge-ul purtat obsesiv pe mânecă drept semn, maculat constant,Continue reading „Stone Island: între huligani, podium și nostalgie industrială”
Acum că au venit zilele lungi, care par că nu se mai termină, cu căldura lor toridă și seri în care briza aduce o ușoară răcoare, nopțile devin, aproape inevitabil, momentul perfect pentru un film, fie că alegi să te pierzi în el singur, fie că împarți ecranul cu prietenii. Anotimpul ăsta are un magnetismContinue reading „La ce filme să te uiți vara asta”
Cu siguranță urmează ca vara asta să mergi la plajă să prinzi acel bronz perfect. Și, crede-mă, știu cât de greu e să îți faci bagajul în 10 minute, dar să stai 30 de minute să îți alegi o carte perfectă de plajă, iar, până la urmă, să pleci cu două, urmând să vezi acoloContinue reading „Soare,bronz și Vara în care mama a avut ochii verzi”
Vorbeam cu o cunoștință despre mental health, șocant, știu, foarte underground să vorbești despre emoții în 2026, când mi-a aruncat replica asta cu un aer de om care tocmai a rezolvat psihologia umană în două secunde. Și, sincer, nici măcar nu m-am enervat. Am râs puțin și i-am spus: „Nu e dramă, e doar experiențaContinue reading „„Voi artiștii, oricum, faceți o dramă din orice.””
În ultimele zile mi-a fost pus în față David Balogh, un nume care, venit din aria de jazz românesc cu care am tangențe minime, cu tot respectul, nu mi-a zis absolut nimic. Dar cum face întâmplarea, am avut norocul să ascult câteva dintre piesele de pe proiectul „Rădăcini Suspendate” care, by the way, când scriuContinue reading „Un proiect cu rădăcini adânci și întrebări suspendate”
Muzică de 2l3y Ascult asta dinainte să fie mainstream. Ok, sună pretențios, dar totuși se simte într-un fel să găsești o piesă care să-ți placă și să vezi că e a unui artist sau a unei trupe de care n-a auzit aproape nimeni. Se formează o conexiune mai puternică între cel care face muzicaContinue reading „Avem hyper-pop românesc înainte de GTA VI”
Dacă îl scoți pe Tony Soprano din topografia unei familii de mafioți, rămâne ceva pe care societatea se chinuie de ani buni să explice: condiția unui om modern, care a păstrat mult prea mult din straturile revolute ale unei epoci anterioare, în care vechile pături ale societății s-au dispersat, iar cele noi nu oferă niciunContinue reading „Tony Soprano sau când existențialismul ajunge în suburbii”
Chiar dacă sunt o persoană care poată să zică „da, mă uit la filme, știu și regizori, de la Kubrick și Anderson până la Mungiu și poate chiar Tarkovski” și am avut chiar și o tentativă de a da admiterea la UNATC, la animație (shout out to Radu Igazsag și Matei Branea for being suchContinue reading „POV: Descoperi că există viață după blockbustere”
Am privilegiul incredibil ca, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, să dau peste niște producții care îmi rearanjează mobila prin cap. Sau, mai degrabă, să dea ele peste mine. Sunt spectacole care mă lasă în stadiul de „bun de adunat cu fărașul” în momentul în care mă târăsc afară din sală. Printre marileContinue reading „Dacă visele ar avea o coregrafie, probabil ar arăta ca 5+3=9.”
Există un moment în care realizezi că totul din jurul tău a fost gândit de cineva. Că scaunul pe care stai, fontul de pe ecranul telefonului, blocul de pe colțul străzii cu fațada albă și ferestrele mari, toate vin dintr-un loc. Și locul ăla este, aproape invariabil, o școală de artă germană care a duratContinue reading „What the fuck is Bauhaus?”