Foto: Instagram / @thehungergames
Nu știu exact ce spune asta despre mine și despre ce fel de om sunt, însă una dintre seriile mele preferate este, fără nicio îndoială, seria „The Hunger Games”. Trilogia originală a fost completată acum câțiva ani cu „The Ballad of Songbirds and Snakes”, un roman care este prezentat din perspectiva viitorului președinte Snow, iar „Sunrise on the reaping” sau „Răsăritul în ziua extragerii” este cea mai nouă apariție a autoarei, Suzanne Collins și face parte tot din universul Jocurilor Foamei. Cartea a apărut pe 18 martie, zi în care am pus și eu mâinile pe ea și nu m-am oprit din citit până ce nu am terminat-o.
Romanul nu numai că ne oferă un deep dive în viața lui Haymitch Abernathy, dar și o perspectivă mai largă asupra altor personaje binecunoscute ale acestei lumi. Haymitch a fost mentorul celor doi eroi la cea de-a 74 patra ediție a Jocurilor Foamei, însă nu am primit prea multe detalii despre viața lui, personajul fiind învăluit în mister.
Haymitch ne povestește totul din ziua în care a fost nevoit să plece la cea de-a cincizecea ediție a jocurilor, adică cel de-Al Doilea Jubileu al Pacificării (da, The Second Quarter Quell sună mult mai bine). Avem ocazia să vedem cum era el înainte de acest episod traumatizant, cum a fost lupta lui cu Capitoliul și consecințele grave ale acesteia și motivele pentru care el a devenit un singuratic, respigându-i pe toți cei dragi lui.
Foto: Instagram / @hungergamesbooks
Deși suntem la a cincea carte, romanul nu se simte ca un cheap cash grab. Nu e încă un sezon prost al unui serial care ar fi putut să se încheie acum mult timp. Dacă e să fim sinceri, fiind deja la al cincilea roman din această serie, autoarea putea foarte ușor să devină repetitivă. Acel ceva pe care ar fi putut să-l transmită să fie undeva în liniile de ,,războiul e rău”, ,,violența e rea”. Însă fiecare carte explorează câte un subiect complicat, pe care nu încearcă să-l reducă la ceva ușor de rezolvat. „Răsăritul în ziua extragerii” solidifică foarte bine această idee, concentrându-se pe efectele devastatoare ale propagandei, cât de manipulativă este și cât de ușor poate fi să rescrii istoria.
Modul în care sunt prezentați Capitoliul și Președintele Snow, un guvern, respectiv un conducător care îi controlează pe ceilalți prin intermediul fricii, este perfect aliniat cu ce știam deja despre aceștia. Președintele Snow este prezent în cea mai crudă versiune a sa, obsedat în continuare de districtul 12, iar acțiunile lui Haymitch nu fac decât să înrăutățească situația. De asemenea, accentul cade din nou pe cât de puternic este Capitoliul față de districtele din Panem și cum una dintre cele mai importante arme ale acestuia este propaganda. Prin propagandă cei care sunt puțini au o putere extrem de mare asupra mulțimii, fapt pe care îl putem observa și în lumea reală. Tot ce ține de jocuri poate să fie foarte ușor manipulat, astfel încât imaginile care ajung la public să fie exact cele permise de Capitoliu. Prin acest control, cetățenii Capitoliului sunt convinși de faptul că jocurile nu numai că sunt o necesitate, dar și că nu există un timeline în care acestea să nu se întâmple. În viețile lor perfecte, îmbelșugate din toate punctele de vedere, jocurile sunt doar o emisiune televizată care are scopul de a-i distra.
Foto: Instagram / @hungergamesbooks
Suzanne Collins a construit un univers foarte bine pus la punct cu personaje bine conturate, iar acest volum ne ajută să înțelegem mai bine acțiunile din cele trei volume originale. Este chiar scânteia de la care pornește totul. Mi se pare că romanul are și rolul de a oferi context, răspunzând la multe dintre întrebările fanilor, de parcă autoarea ar fi scris volumul cu gândul la noi. Având în vedere că până acum am avut doar perspectiva lui Katniss sau cea a Președintelui Snow de când era tânăr asupra acțiunii, o nouă perspectivă a fost foarte bine primită. Datorită faptului că putem vedea cum se întâmplă și se leagă lucrurile din perspectiva lui Haymitch, cunoștințele pe care le avem asupra seriei se îmbogățesc. De asemenea, fiind destul de apropiată în timp cu trilogia originală, volumul se leagă foarte bine de cele 3 cărți, atât prin personaje, cât și prin acțiune.
Autoarea scoate în evidență și faptul că și oamenii din districte au reușit să se obișnuiască cu ideea jocurilor și le văd ca pe o amenințare inevitabilă, fără nicio speranță ca acestea să nu se mai întâmple. Astfel, jocurile devin o normalitate, ceea ce în mod evident nu sunt. O discuție asemănătoare dintre Haymitch și iubita lui, este cea care îi va da un imbold protagonistului să ia anumite decizii pe parcursul acțiunii. Haymitch este un personaj cu adevărat grozav care te face să-ți ții pumnii pentru el, planurile sale și viitorul care îl așteaptă. Un tânăr băiat care a avut speranța că ar putea schimba ceva, dar căruia norocul nu i-a surâs.
Foto: Instagram / @hungergamesbooks
Pentru cineva care a citit cărțile sau a văzut filmele o mare parte a finalului este de la sine înțeles încă din primele pagini. Văzând contextul și imaginându-mi ce e mai rău pentru final, au fost momente în care îmi doream să iau o pauză din citit, deoarece știam ce va urma și știam că voi ajunge să plâng cu cartea în brațe. Finalul volumului explică perfect transformarea lui Haymitch, întărind ideea că nu există câștigători ai jocului, ci doar supraviețuitori. Epilogul este o frumoasă completare a seriei, care însă nu prezintă o situație roz, ci rezultatul vieții pe care Haymitch a avut-o în urma jocurilor sale.
Sunt foarte multe lucruri de spus, volumul fiind unul complex, însă am încercat să țin discuția lipsită de spoilere. Nu vreau să stric experiența de a citi această carte a nimănui. Dacă totuși ai dubii despre ea sau nu ești sigur că merită să fie citită/cumpărată, eu îți recomand din suflet să o citești. Volumul este bine scris, totul este gândit așa cum trebuie, iar acțiunea are sens cu ceea ce știam deja despre jocurile lui Haymitch și viața lui. Mai mult de atât, cartea este o alegorie a ceea ce se întâmplă chiar azi în lumea noastră. Deci dacă ți-am stârnit curiozitatea măcar puțin, știi ce ai de făcut.
