Știu că orice postare pe Internet despre concerte trebuie să înceapă cu o exagerare de tipul ,,Oprește-te din scrollat! Am văzut peste o mie de concerte așa că fii atent la mine”, dar cred că persoanele care încep cu asta fie te mint, fie pun la socoteală fiecare om beat sau treaz care a cântat pe stradă lângă ele, fie încearcă să vadă cât mai multe doar pentru bragging rights.
Let it be
Adevărul crud e că nu o să vezi toate concertele care ți le dorești. Cel mai adesea ,,world tour” pentru trupele internaționale înseamnă vreo zece state americane, Canada, Tokyo, Seoul, Australia, UK și dacă ai noroc, Paris, Berlin și Roma. Așa că, dacă nu ești dispus să faci o excursie internațională, șansele să prinzi un concert al unei trupe mari și în vogă sunt mici. Artiștii mari ajung cu greu în Europa de Est. Parte din problemă e și faptul că în România nu există săli dedicate concertelor care să cuprindă un public destul de mare pentru Taylor Swift sau Bad Bunny, așa că improvizăm spații în arene de fotbal sau pe scenele festivalurilor aflate în câmp deschis.
Dacă îți propui să părăsești plaiurile mioritice trebuie să înfrunți un zmeu grozav în călătoria ta inițiatică: platformele de ticketing. Nu voi numi niciuna, pentru că ne aflăm într-o situație de tipul Voldemort: toți le știm numele și mi-e teamă că de fiecare dată când li se rostește numele, ele cresc în puterea lor întunecată. O experiență comună e să-ți eliberezi programul într-o joi la ora 11 (depinde de fusul orar al țării în care vrei să mergi), să dai emoționat refresh la pagină odată la zece secunde, de parcă dai examen online în pandemie, să fii al 25.671-lea la rând și, pe când ajungi în sfârșit la pagina de cumpărare, să descoperi că biletul costă cu 100 de euro mai mult decât anticipai, din cauza dynamic pricing-ului. Pe deasupra, unele concerte se anulează din motive mai mult sau mai puțin valide. De exemplu, în 25 martie anul acesta, Rosalía și-a oprit concertul la jumătate, la Milano, din cauza unei toxiinfecții alimentare, iar Morrissey (fostul vocalist al The Smiths) și-a anulat concertul din Italia pentru că gălăgia din hotel nu l-a lăsat să se odihnească.
Mindfulness
Concertele sunt experiențe reale, unice și imprevizibile. Poate trupa ta favorită va cânta în întregime noul lor album care nu îți place deloc. Poate că din setlist vor lipsi piesele tale preferate. Poate că vocalistul va fi răcit și nu va da cel mai bun concert din carieră, sau vor apărea dificultăți tehnice. Poate că două trupe pe care le adori vor cânta simultan pe scene diferite ale festivalului. În schimb, două lucruri sunt sigure: momentele petrecute în fața artiștilor vor fi unice, iar muzica nu va suna ca pe înregistrare. Piesele din studio nu pot fi transpuse unu-la-unu în context live. Unul dintre motive este că toate giumbușlucurile din studio (loop-uri, distorsiuni, ecouri) trebuie înlocuite de instrumente și backing vocals care adesea improvizează sau cântă într-o cu totul altă cheie. Muzica bună are o mie de fețe și e important să fii prezent și cu mintea deschisă la orice show.
Un concert e ce rezultă din întâlnirea dintre public și artiști. Vor fi momente când vocalistul nu va cânta aproape deloc cea mai cunoscută piesă a trupei, pentru că va fi acoperit de publicul care o cântă peste el. Dacă piesa are o încărcătură emoțională pentru el, poate uita versuri sau i se poate pune un nod în gât. Concertele sunt pline de greșeli umane. Dacă toate astea ți se par un coșmar, poate mai bine asculți doar albumele de studio.
Dacă nu ești o persoană spontană, o soluție bună e să cauți pe YouTube înregistrări de la concertele trupei înainte să-ți cumperi biletul sau să mai vezi unele păreri ale oamenilor de pe Reddit. Unii artiști își schimbă stilul odată cu trecerea timpului și aleg să lase în urmă piese cu care nu mai rezonează sau care pur și simplu nu se transpun bine în context live. De exemplu, Paramore au refuzat multă vreme să cânte Misery Business, cea mai cunoscută piesă a lor, considerând versuri precum „Once a whore you’re nothing more” drept imature și dăunătoare. Cu toate astea, poate ai noroc și prinzi unul din show-urile în care Radiohead scoate Creep de la naftalină. Am fost surprinsă să descopăr pe viu că Pixies au un setlist alcătuit pe jumătate din piesele lor haotice de pe primele trei albume și pe jumătate din piese care sună mai degrabă a blues, lucru care i-ar putea dezamăgi pe unii fani. Pe de altă parte, s-ar putea să ajungi la dureroasa constatare că pur și simplu nu-ți place cum sună live una din trupele tale favorite, așa cum mi s-a întâmplat cu Interpol, ale căror albume de studio le ascult în continuare cu religiozitate.
Old man yelling at clouds about earplugs
Știu că nu vrei să auzi de ele, dar dopurile de urechi sunt importante dacă nu vrei ca cel mai folosit cuvânt din vocabularul tău să fie ,,hă?” la 25 de ani. Sună contraintuitiv să-ți pui dopuri când vrei să auzi trupa mai bine, dar exact asta se întâmplă. Le-am evitat și eu mult timp, până să realizez că fără ele auzeam aproape exclusiv toba mare și basul. Dacă e un concert mic, acustic, de muzică clasică sau de jazz, probabil nu sunt absolut necesare, dar la concertele din cluburi sau stadioane, nu ți-ar strica. Sunetul cu dopuri este mai fin, îți auzi prietenii vorbind și, se pare, că se poate să nu ai capul sub apă și țiuind după un concert. Eu am mers pe o variantă mai budget-friendly pentru earplugs și consider că își fac treaba, așa că nu recomand să-ți spargi pușculița pe ceva high-end.
Cel mai frumos loc de pe Pământ
Care e cel mai bun loc la un concert? Depinde de la om la om. Răspunsul intuitiv e „în primul rând, evident”, dar primul rând are destul de multe dezavantaje. Vei fi inevitabil împins de cei din spate spre bara care separă publicul de scenă, nu vei vedea toată scena, gâtul îți va sta într-o poziție incomodă cel puțin două ore și sunetul va fi slab. Dacă ești un fan dedicat, vei sta acolo oricum. Chiar dacă vei primi coate întreg concertul, ele vor veni de la alți fani care știu, ca și tine, toate versurile și probabil că toate dezavantajele vor fi contrabalansate de secunda în care faci contact vizual cu vocalistul.
Ce alte opțiuni ai, dacă preferi confortul și un sunet mai bun? Evită să stai aproape de vreo boxă, dacă nu vrei să te simți ca într-o mașină de spălat la 1.200 de turații. Mai aproape de boxă nu înseamnă că auzi mai mult; cel mai bine e să stai între boxe. Dacă stai prea în spate, în funcție de sală, riști să auzi un ecou deranjant și să fii înconjurat de oameni veniți la concert obligați de partener sau de copilul lor. Așadar, locul cu sunetul cel mai bun e undeva la mijlocul publicului și între boxele din dreapta și stânga. Un truc pe care l-am învățat din emisiunea Playground cu Despot și Hefe: stai lângă cortul sunetiștilor pentru că și ei sunt pasionați ai sunetului bun.
Dacă nu te preocupă atât de mult sunetul și speri mai degrabă să prinzi un loc în față, am vești bune și vești proaste: nu are neapărat rost să te aliniezi în fața scenei sau a locației cu patru ore înainte. Nu spun asta pentru a încuraja împinsul în față sau nerespectarea celor care au depus efortul să vină mai devreme. Pe această cale, salut totuși un tip ce încerca să se bage în față la în mijlocul concertului spunând „nu sunt locuri pe bilet, deci merg oriunde vreau” și cuplul din Manchester de la concertul Nine Inch Nails care lovea oamenii urlând „We have the same tickets as you, nerds!” Toți au fost împinși de public în moshpit. Play stupid games, win stupid prizes.
La festivalurile cu un line-up divers, cum ar fi Electric Castle, cei care stau în primul rând la Bring Me the Horizon nu vor neapărat să stea în primul rând și la Massive Attack, fiindcă sunt genuri cu totul diferite. Prin urmare, nu aș recomanda nimănui să stea patru ore în căldură și să rateze alte trupe pentru ceva realizabil fără prea mult efort.
La concerte, vei avea de obicei fie varianta biletelor pe zone (în picioare sau pe scaun), fie varianta de early access la un preț mai mare. Chiar dacă niciuna dintre acestea nu există, mai e un lucru de luat în calcul: intrarea în fața căreia te poți pune cu cortul nu duce întotdeauna direct spre scenă. În arene și săli de concert există mai multe intrări, iar după fiecare urmează o zonă de security, standurile cu mâncare și merch, și abia apoi sala propriu-zisă, toate locuri în care poți fi depășit de oameni care n-au făcut sacrificiul tău. La multe concerte, personalul îi împarte pe participanți în grupuri și îi conduce aleatoriu spre diferite porțiuni ale zonei de standing, tocmai pentru a preveni înghesuiala. Îi mulțumesc personalului de la concertul Nine Inch Nails din Manchester pentru că, chiar dacă am ajuns cu doar jumătate de oră înainte, ne-a organizat pe toți în așa fel încât am ajuns în primele trei-patru rânduri fără să fi plănuit asta.
