Introducere de Diana Filimon
Text de Garik Khachatryan

Ilustrație de Emilian Mocanu

Publicat: 7.1.2021

Garik are 18 ani, adoră tot ce e legat de Harry Potter și de girafe, iar perechea lui preferată de ghete sunt marca Timberland pe care și le-a cumpărat din SUA anul trecut. Speră ca într-o zi să devină jurnalist care să investigheze nedreptățile făcute de stat. Când am fost împreună în București în 2019, mă întreba de ce nu au autoritățile mai multă grijă de oraș, pentru că suntem o țară din Uniunea Europeană, merităm mai mult de atât. Nu am știut ce să îi răspund. El locuiește în Erevan, Armenia, cu familia lui, iar în septembrie a început stagiul militar obligatoriu de 2 ani.

La 3 zile după ce a ajuns în armată, Armenia a fost atacată de Azerbaidjan. Era o duminică dimineața, iar Garik își amintește cum părea o zi ca oricare alta până când au început să se vadă explozii în jur și să se audă sunete pe care speri că nu le vei auzi niciodată, sunetele războiului. Între 27 septembrie și 10 noiembrie luptele au continuat pentru un teritoriu disputat de ambele părți, Nagorno-Karabah, cel în care se afla și baza militară a lui Garik. După cele 44 de zile de lupte, peste 5000 de oameni au murit.

Garik Khachatryan a venit acasă în decembrie pentru 5 zile să își vadă familia, apoi s-a întors în armată, unde mai are 20 de luni din stagiul militar. Deși războiul s-a terminat, Garik retrăiește în minte morțile amicilor lui de-o vârstă cu el, îl bântuie scrisorile pe care a trebuit să le trimită familiilor celor dispăruți și își amintește cum a fost la un pas de moarte. Îl sperie cel mai tare că durerea pe care o simte acum va rămâne cu el toată viața și că nu va fi niciodată la fel lumea pentru el. În ziua de dinainte de a pleca din nou în armată, m-a întrebat dacă mai are sens să trăiască și m-a rugat să îi promit că viața va fi mai bună și pentru el. I-am promis, deși știu că oricât aș vrea, nu îl pot salva de acolo, pot doar să îi fiu alături.

Are un carnețel mic în care își notează gânduri, scrie scrisori oamenilor dragi și își pune întrebări despre sensul vieții, luptând cu norii negri care îi dau târcoale în minte. Una dintre acele scrisori a acceptat să o traducem și să o facem publică, iar mai jos este traducerea ei în limba română, realizată cu sprijinul lui Hrant Jaghinyan (Հրանտ Ջաղինյան) Designer. Artist. Activist.

24 octombrie, linia de apărare a orașului Martakert, Arțah, război.

Dragă mamă,

Cum te simti? Știu că te dor picioarele, dar nu vrei să îmi spui. Mamă, eu am 18 ani, deci înteleg ce înseamnă să îți ascunzi durerea! Ce înseamnă să îți ascunzi durerea față de fiul tău. Poate că de asta sunt mamele așa puternice.

Mamă, în mintea mea am ars de peste o sută de ori toate podurile ce duc spre casă, dar acum mă aflu în mijlocul războiului. Deasupra capului îmi zboară gloanțele lunetiștilor și rachete, în timp ce eu îți scriu această scrisoare, cu dorința de a ți-o înmâna personal.

Oare nu sunt îndeajuns de puternic?

Mamă, deja sunt obosit chiar și de a fi puternic sau să mă prefac că sunt puternic. Într-o zi oamenii vor înțelege că e normal să ai un suflet sensibil.

Trăind înconjurat de greutăți, suferință și sclavie, eu tot prețuiesc acea rază de speranță că îți voi înmâna această scrisoare.

Știi că aseară te-am visat? Erai la intrarea vechii noastre case și văzându-mă venind, mă sărutai emoționată. M-am trezit, era doar un vis.

De asemenea, să îți mai spun ceva, mamă, ce nu am vrut să zic la telefon. Nu îmi mai spuneți că sunt erou, pentru că nu sunt un erou. Eu nu vreau să fiu erou, deoarece toți eroii suferă, iar eu sunt obosit de atâta suferit. Eu nu vreau să fiu erou, vreau doar un singur lucru: să vin acasă. Știu că mă așteaptă zile mai bune, că totul este temporar și multe se vor schimba după ce se termină tot. Mi-am dat seama ce familie bună suntem, gata să ne sprijinim în orice clipă. Iar ăsta e un lucru minunat.

Eu sunt mândru că îți sunt fiu. Poate va veni o zi când și voi veți fi mândri de mine, cu adevărat mândri, iar eu te voi privi în ochi și îți voi spune „Mulțumesc”.

Cu mare nerăbdare de a avea zile călduroase împreună cu familia,

Fiul tău drag,

Garik

Textul și ilustrațiile au fost realizate în cadrul proiectului „Gen, revistă”, sprijinit de Institutul Francez din România. Revista este un proiect al Forum Apulum, o asociație civică din Alba Iulia, creată cu scopul de a forma noi generații de cetățeni informați și implicați, puși pe schimbat lumea în bine.
Dacă vreți ca acest proiect să continue și tinerii să scrie, să deseneze și să fotografieze subiecte cu și despre ei, ne puteți sprijini printr-una dintre metodele de aici.

Distribuie articolul: