„12 oameni furioși” este un film din 1957, regizat de Sidney Lumet, care urmărește felul în care 12 jurați deliberează sentința într-un proces: oare fiul și-a omorât tatăl? Odată ajunși în camera de deliberare, majoritatea sunt convinși că vor termina repede, pledând pentru „vinovat”. Însă la vot, juratul nr. 8 este împotrivă. Apare conceptul de „îndoială rezonabilă”, care se referă la îndoiala în legătură cu vinovăția acuzatului.  Astfel, este deschisă o întreagă discuție despre moralitate, adevăr, percepție și valori, fiecare fiind influențat de altceva în luarea deciziei. 

Când văd că votul nu este unanim, cei 11 încep să-și prezinte propriile argumente pentru care au ales să-l condamne pe băiat la moarte. Juratul nr. 8 îi ascultă și în fiecare caz le spune cum vede el situația. De exemplu, unul dintre jurați îl găsește vinovat pe acuzat din cauza lipsei de probe contrare, altul se bazează pe prejudecățile lui „așa sunt ei, cei din mahala, se îmbată și se omoară”, iar altul doar voia să plece mai repede pentru că avea bilete la un meci. Ceea ce îl face pe juratul nr. 8 diferit este că acesta nu încearcă să îi convingă pe ceilalți să-și schimbe părerea, ci le expune motivația lui și cum a ajuns la îndoială. Acesta nu afirmă un adevăr absolut, precum juratul nr. 3, cu care se află în totală antiteză, și precizează că nu știe nici dacă acuzatul e vinovat, nici dacă nu, decât că mai e loc de discuție. La refacerea votului, unul dintre cei 11 își schimbă votul în „nevinovat” și astfel încep dezbaterile. Cu sinceritate și obiectivitate, juratul nr. 8 reușește să le întoarcă propriile arme împotriva celorlalți jurați, aceștia convingându-se singuri, unul câte unul, de realitate.

Filmul are le bază o piesă de teatru scrisă de Reginald Rose. Din cauza acestui lucru, acțiunea are loc în mare parte într-o singură încăpere. Este dificil să reușești să pui în valoare fiecare personaj din 12 într-un spațiu atât de mic, dar datorită rarelor schimbări bruște de cadru, tot filmul pare a curge de la început și până la final într-o singură mișcare lină. Mai există de asemenea câteva cadre de aproape cu fețele personajelor, ori de la nivelul ochilor, ori ușor mai sus, folosite în momente de maximă tensiune, care scot la iveală orice mișcare a oricărui mușchi al feței actorului. Aceste cadre intensifică emoția scenei și te fac să analizezi îndeaproape gesturile personajelor. Un rol important îl joacă și vremea. Intensitatea ei se schimbă odată cu filmul. La început este caniculă, cea mai caldă zi din an, preconizând certurile aprinse ce urmează. La mijlocul filmului, când se ajunge la șase jurați pentru „vinovat” și șase pentru „nevinovat”, vine furtuna, ca și cum îi clătește pe jurați și le zice să-și revină. Iar la final, după cum știm, every cloud has a silver lining. 

Filmul reușește să sublinieze într-un mod „de-a râsul-plânsul” felul în care fiecare dintre noi gândește, cum suntem influențați de trecut, de familie, de mediul din care provenim, de propriile greșeli și, mai ales, de empatie. Concluzia ar fi să fim oameni. Fără empatia care ne face oameni, suntem doar niște mașini care condamnă la moarte fără să se gândească de două ori.

Filmul este disponibil pe Prime Video.

Lorena-Theodora Neacșu are 17 ani și este la liceu. Îi place să stea cu cățeii ei, să se uite la sitcomuri și să învețe lucruri care nu se predau la școală. Atunci când nu se joacă rummy cu familia, probabil se ia de vreun sexist pe Instagram.

Editor text: Alexandru Ciocan 

Textul a fost realizat în cadrul proiectului „Gen, revistă”, sprijinit de Institutul Francez din România. Revista este un proiect al Forum Apulum, o asociație civică din Alba Iulia, creată cu scopul de a forma noi generații de cetățeni informați și implicați, puși pe schimbat lumea în bine.

Dacă vreți ca acest proiect să continue și tinerii să scrie, să deseneze și să fotografieze subiecte cu și despre ei, ne puteți sprijini printr-una dintre metodele de aici.