Ce este mai exact Variety Hitmakers? Ei bine este prima franciză muzicală a revistei Variety. Lista anuală recunoaște scriitorii, producătorii, editorii care au contribuit la realizarea unora dintre cele mai ascultate melodii ale anului.

În primul rând, nu pot să nu menționez că Hitmakerul anului, care este de fapt o ea, este SZA. Anul acesta s-a remarcat în special cu albumul ,,SOS”, care nu doar că a devenit un hit, fiind printre albumele preferate ai multor iubitori de muzică, dar a și reușit să sensibilizeze publicul. Albumul este cel de-al doilea a artistei și a apărut la 5 ani după cel de debut  și i-a demonstrat calitățile, întrucât a fost nominalizat pentru mai multe premii Grammy (care vor fi decernate în februarie 2024). SZA afirmă, pentru articolul din Variety, că pentru ea a face muzică se aseamănă cu a face un puzzle, piesele legându-se singure începând de la un anumit punct.

Foto: Instagram / Variety

O categorie cu totul aparte a fost cea de Storyteller of the year, iar premiul a fost acordat Oliviei Rodrigo pe 2 decembrie. După „Sour”, un album care a prins foarte bine în 2021, Olivia și-a încântat fanii cu „Guts”, despre care spune că a fost foarte important pentru ea. Cu piese furioase sau chiar triste, dar toate „povestite” cu mare atenție și scrise într-un mod precis alături de scriitorul Dan Nigro, Olivia ilustrează perfect cum e să ai 20 de ani, după spusele Jiei Tolentino, cronicară pentru Vogue. Turneul pentru acest concert va începe pe la sfârșitul lunii februarie 2024, iar pe atunci este ca posibil ca Olivia să aibă câteva noi premii în palmares, pentru că este una dintre artistele nominalizate la Grammy.

Foto: Instagram / oliviarodrigo

Sabrina Carpenter a fost numită Rising Star of the year, ceea ce înseamnă că a avut un an presărat de succese, unele dintre ele fiind albumul ,,emails i can’t send”, despre care ea însăși consideră că este  primul ei album de renume, și deschiderea concertelor lui Taylor Swift. Fiind cunoscută de mulți tineri datorită apariției sale în serialul „Girl meets the world”, Sabrina a avut o mică reorintare în carieră, concentrându-se încă din 2022 pe muzică, semnând un contract cu Island Records. Tânără a contribuit la scrierea pieselor de pe cel mai recent album al său, fiind mult mai liberă din punct de vedere creativ decât înainte, și a ilustrat părțile mai complicate ale unei relații. O noutate care a încântat mulți fani, ajuntând-o de asemenea să fie virală pe social media, este cântecul ,,Nonsense”, al cărui outro este diferit de fiecare dată când îl cântă. Cântăreața a schimbat încheierea melodiei atât în timpul concertelor sale, cât și pentru deschiderile de la The Eras Tour. Până să se întoarcă la concertul lui Taylor Swift, în februarie, Sabrina Carpenter plănuiește să lanseze muzică nouă, deci presupun că fanii pop pot să stea cu urechile ciulite.

Maren Morris a primit anul acesta titlul de Changemaker of The Year care vine după ani în care Morris și-a folosit succesul în muzica country pentru a încerca să împingă genul către mai multă incluziune pe toate fronturile, mai ales în ceea ce-i privește pe oamenii de culoare și comunitatea LGBTQ+. Artista pune accent pe conștiința socială și afirmă că a obosit să îl ia în brațe pe „Da”. Încă din 2019 s-a alăturat grupului ,,Highwomen”, grup format ca reacție la dispariția femeilor din muzica country. Deși cântăreața și-ar fi dorit să îndrepte mai repede nedreptățile care se petrec în industria din care face parte, se bucură că acum poate da glas îngrijorărilor ei, chiar și la vreo decernare de premii, și încearcă să contribuie la îmbunătățirea situației.

Metro Boomin a fost numit Producer of the Year de către cei de la Variety datorită nivelului de faimă pe care l-a atins cu creații precum soundtrack-ul de la ,,Spider-Verse”. Acesta a devenit al doilea său album în mai puțin de un an care a debut pe locul I în clasamentul Top R&B/Hip Hop Albums. Producătorul are o fire răbdătoare și îi place să facă lucrurile bine, astfel că preferă să lucreze la un singur proiect deodată. Momentan colaborează cu Future la albumul lor mult așteptat, dar totuși plănuiește să mai scoată și albumele solo.

Foto: Instagram / metroboomin

Evenimentul Variety Hitmakers s-a ținut anual, începând cu 2017, și a pus în lumină creatorii de muzică care s-au remarcat de-a lungul anului, oferindu-le premii și luându-le diferite interviuri în care aceștia au vorbit despre muzica, viața, controversele și alte evenimente din viața lor. Acestea pot fi vizionat pe canalul de Youtube Variety.