1. În caz de om la lună, strigați ”Om la lună stânga/dreapta” după caz – Om la Lună
Foto: Facebook/ om la lună

Starting off mai mult soft decât strong cu albumul de debut al trupei Om la lună, apărut în 2021. Este într-adevăr un album ce te îndeamnă să fi un visător. Doru Pușcașu, solistul trupei și cel care a scris versurile face o treabă minunată în a transforma emoțiile în pură poezie. Albumul celor de la Om la Lună este despre sensibilitate, iubire, încredere dar și incertitudine și melancolie. Toate aceste emoții devin prin muzica lor tot mai palpabile.

Alegerile mele: Postumul Stâng, Liniștea, Aripi de Liliac

2. Vladivostok (Bacovia Overdrive Vol. 3) – Robin and the Backstabbers

Foto: Facebook/ Robin and the Backstabbers

Continuăm cu un album care intră ușor în barierele filosofiei. Vladivostok este, la prima ascultare, un album puțin ciudățel. Enigmaticii RATB reușesc să alăture dilemele filosofice cum ar fi existența omenirii sau evoluția acesteia cu problemele cotidiene și boring (a se lua la ascultat aUGAda! #nuparcați #garaj). Pentru mine albumul reușește să se facă plăcut prin această abordare de poezie modernistă, care te invită să decodifici adevăratul mesaj al melodiilor.

Alegerile mele: Vladivostok 2, Oțelu Măcelaru, . /în/îm/pre//ună .

3. Nerostitele – Coma

Foto: Facebook / Coma

Tot în această direcție a poeziei, avem albumul celor de la Coma, o trupă cu vechime în sfera alternativă românească. Nerostitele nu se diferențiază de anterioarele  doar prin sunetul care este mai raw și ușor brutal, dar și prin încărcătura emoțională și apăsătoare pe care o au versurile. Albumul este despre partea mai puțin frumoasă a existenței noastre, este în principal despre pierderea de sine, confuzie, evadare și despre sentimentul sufocant de abandon. Dacă vreți un album încărcat de emoție acoperită de un strat poetic, un album to cry on, Nerostitele este mai mult decât perfect.

Alegerile mele: Cântă-mi Povestea, Culori, Trei Minute

4. OcsTv – Omul cu Șobolani

Foto: Instagram / ocs.band

Îți dorești o incursiune în timp, mai exact în verile din 2004-2008 în Vama Veche? Atunci albumul celor de la OCS este ceea ce trebuie. Dacă ar trebui să aleg un cuvânt care să îl descrie, acela ar fi random. Albumul ăsta este ca o pisică cu pete – fiecare melodie este diferită atât prin conținut cât și prin sunet. Omul cu Șobolani fac o treabă bună în a explora, cu versuri pe alocuri funny și neserioase, probleme cât se poate de serioase. Un album light, amuzant, dubios, cu o carismă aparte.

Alegerile mele: Soarele vorbește prostii, În reluare, Ce se-ntâmplă cu tine

5. Cocktail Verde – E.M.I.L.
Foto: Instagram / emil_trupa

Ultimul, dar nu cel din urmă, cireașa de pe tortul alternativ românesc, este EP-ul trupei de punk-rock cu influență ska, E.M.I.L., apărut în 2002. Recunosc, albumul ăsta este my guilty pleasure, pentru că este o perlă rară, în special din cauza sound-ului. Alături de o bere (rece) la soare, și nu doar cu gândul la mare totul devine un vis împlinit. Albumul te va face să te distrezi și să nu mai ții cont de toate problemele pe care le ai în jurul tău.

Alegerile mele: Supradoză de vise; Vară, vară; HUS-AVI